Purchasing Training

Purchasing Training Ne anima misiunea de a crea o comunitate puternică de profesioniști în achiziții în domeniul privat,

Ți-a fost uneori greu să înțelegi anumite decizii de management, ai criticat lipsa de atenție și implicare a clienților ...
28/09/2023

Ți-a fost uneori greu să înțelegi anumite decizii de management, ai criticat lipsa de atenție și implicare a clienților interni în anumite achiziții, ai simțit reticență față de analizele mai ample pe care le-ai propus?

Începând să studiez asiduu, revelația mea a fost că dincolo de cunoașterea sau nu a practicilor profesioniste de achiziții, în spate există și un temei rațional.

De exemplu, când vine vorba de achizițiile individuale, realizate pentru consumul personal, ai constatat probabil că unora dintre acestea le acorzi o importanță mai mare, le planifici și realizezi cu o mai mare atenție, le monitorizezi și le revizuiești constant.

În timp ce față de alte achiziții ai o mai mare lejeritate, nu faci atât de mare caz de calitate, de preț sau de satisfacție ulterioară.

Poate chiar nici nu te mai implici și lași fiecare membru al familiei să își gestioneze singur banii aferenți acelor cumpărături.

În prima categorie ar intra toate acele cumpărături de valori mai mari sau care au legătură cu obiectivele tale pe termen mediu și lung și cu valorile tale sau ale voastre, ale familiei.

Pentru unii ar putea fi casa și mașina, pentru alții educație si investiții, pentru alții călătorii, divertisment, îmbrăcăminte și stil.

Pentru alții poate alimentație de calitate, sport și stil de viață sănătos.

Nu exista un răspuns corect universal valabil, ci este vorba doar de aliniere cu obiectivele si valorile individuale.

Este nevoie doar să știi cine ești, ce vrei si ce produs/ furnizor îți satisface optim așteptările.

În cea de-a doua categorie s-ar plasa acele cumpărături de valori mai mici, care se pot realiza cu o mai mare ușurință, unde nu este o nevoie percepută de calitate sau control al banilor.

Pentru care chiar si decizia de achiziție e rapidă, fără o prea mare cercetare de piață.

Sunt cumpărături de care ai nevoie dar care nu te definesc pe tine, ca individ.

Greșelile de achiziții pe care le faci aici nu dor atât de tare și nu îți afectează semnificativ imaginea sau reușitele pe termen mediu si lung.

Desigur, în vremuri de restriște, ai constatat că, deși tratate cu lejeritate în trecut, acum îți canalizezi atenția și asupra lor.

Începi să îți pui întrebări despre necesitate, relevanță, calitate și costuri, la fel ca în cazul primei categorii.

Similar cumpărăturilor personale, si achizițiile organizaționale mențin o structură similară.

Acestea sunt împărțite, în funcție de activitățile organizaționale pe care le susțin, în achiziții directe, sau productive și indirecte, sau non-productive.

Susținerea pe care procurementul o primește, investițiile în tehnologie, educație, deschiderea către cooperare și inovație este în strânsă legătură cu tipologia de achiziție.

O dată ce mi-am dat seama de acest lucru, am știut unde să fiu fermă și unde mai flexibilă.

Am început să învăț limba rezultatelor și impactului și nu doar a procedurii de achiziție.

Am realizat că “o singură măsură nu se potrivește tuturor”.

Și din acel moment lucrurile s-au schimbat!
Și a început pasiunea mea pentru lumea procurementului profesionist...unde a fi în conformitate, etică și în linie cu procedura nu exclude analiza, creativitatea și strategia.

Te invit să asculți în episodul de azi, Achiziții indirecte vs. Achiziții directe:
- modul de definire
- tipuri de achiziții directe și indirecte
- importanța clasificării pentru procurement
- diversitatea sau constanța proiectelor de achiziții

Scopul este să poți determina impactul achizițiilor pe care le gestionezi pentru obiectivele pe termen mediu și lung în organizație.

Totodată, să îți explice anumite decizii de management și reacții ale clienților interni.

Nu în ultimul rând, să obții claritate asupra categoriilor care ti-ar aduce cea mai mare satisfacție profesională și personală.

Acceseaza cursul gratuit:

Însusește-ți elementele esențiale de analiză a cheltuielilor cu achizițiile, pentru a putea determina compatibilitatea ta cu organizația din care faci parte!

Procurement Journey continua, cu un nou articol"Nu cu foarte mult timp înainte, în mult prea aglomeratul oraș Procuremen...
07/09/2023

Procurement Journey continua, cu un nou articol

"Nu cu foarte mult timp înainte, în mult prea aglomeratul oraș Procurement Valley, lucra un specialist în achiziții sârguincios pe nume Ema. Ani de zile, ea a gestionat procesul de achiziție cu transparența, eficacitate și economicitate, asigurându-se că achizițiile se realizau fără probleme pentru compania ei. Cu toate acestea, din cauza unei pandemii globale, lumea afacerilor se schimbase drastic, supunând-o unor provocări fără precedent.

Pe măsură ce lumea ieșea din strânsoarea pandemiei, Ema s-a trezit în fața unui peisaj de achiziții care fusese transformat."

vezi articolul complet in revista

Nu cu foarte mult timp înainte, în mult prea aglomeratul oraș Procurement Valley, lucra un specialist în achiziții sârguincios pe nume Ema. Ani de zile, ea a gestionat procesul de achiziție cu transparența, eficacitate și economicitate, asigurându-se că achizițiile se realizau fără pro...

“S-a întâmplat odată, nu prea de mult ca într-un tărâm corporativ agitat, un achizitor misterios să se alăture unei orga...
30/08/2023

“S-a întâmplat odată, nu prea de mult ca într-un tărâm corporativ agitat, un achizitor misterios să se alăture unei organizații aflate în dificultate, căutând să revoluționeze procesul de achiziții. Înarmat cu un ochi excepțional pentru calitate și eficiență a costurilor, Achizitorul a selectat cu meticulozitate furnizorii și a negociat oferte inovatoare, economisind companiei fonduri substanțiale. Prezența lui a transformat lanțul de aprovizionare, asigurând livrări la timp și reducând întârzierile de producție. Cu fiecare achiziție de succes, reputația departamentului de achiziții a crescut, atrăgând admirația celorlalți jucători din industrie, a furnizorilor și clienților interni. Datorită impactului achizitorului expert, nu numai că situația financiară a organizației s-a îmbunătățit, dar a cultivat și o cultură a excelenței în achiziții, lăsând un impact de neșters asupra creșterii viitoare a companiei.

Întrebat cm a reușit, Achizitorul Expert a recunoscut că unul dintre aliații puternici, care l-a ajutat să își transforme viziunea în realitate, a fost susținera pe care a obținut-o din partea conducerii companiei. Cu o încredere de neclintit în viziunea sa, Achizitorul a căutat mai întâi sprijinul conducerii superioare, subliniind cu meticulozitate beneficiile pe care reorganizarea proceselor de achiziții le-ar aduce companiei. Prin prezentări persuasive și date convingătoare, a reușit să obțină ulterior sprijinul directorilor cheie, ale departamentelor financiar, juridic, economic, conformitate, care au fost impresionați de perspectivele și angajamentul lui pe termen mediu și lung.”

“S-a întâmplat odată, nu prea de mult ca într-un tărâm corporativ agitat, un achizitor misterios să se alăture unei organizații aflate în dificultate, căutând să revoluționeze procesul de achiziții. Înarmat cu un ochi excepțional pentru calitate și eficiență a costurilor, Achiz...

31/03/2022

Care este coșmarul cel mare al fiecărui buyer? De departe, să se afle în una dintre situațiile următoare sau, și mai rău, în toate trei:
• teama de a nu da greș, cu atât mai mare cu cât valoarea proiectelor este mai mare;
• reclamațiile furnizorilor și posibile amenințări de litigii, atunci când licitațiile au fost conduse defectuos
• plângerile clienților interni, nemulțumiți de rezultatele selecțiilor de oferte.
Și cauza este greu de recunoscut/acceptat. Cel mai comun motiv pentru care Procurement-ul nu reușește să satisfacă sau să depășească așteptările clienților interni este insuficienta pregătire a personalului în această profesie.
Majoritatea buyerilor locali s-a nimerit in această poziție, învățând din mers aceasta profesie. Și în cele mai multe cazuri, instruirea lor s-a redus la experiența unui coleg, care la rândului a furat meseria de la un alt coleg și asa mai departe.
Altfel, au fost lăsați sa decidă singuri ce e cazul să știe pentru a-și face treaba și prin urmare mulți ajung să nu dețină cunoștințe solide despre:
• responsabilitățile și rolurile specifice funcției de achiziții, pornind de la cei 5R al achizițiilor până la implicarea in inovare si dezvoltare
• selectarea corectă a ofertelor și acțiunile care conduc la cea mai bună alegere
• cele mai importante etape in procesul de selecție și evaluare a furnizorilor
• abordarea logică a un proiect de achiziții, de la definirea specificațiilor până la alegerea furnizorului și evaluarea performanței acestuia

18/03/2022

Scopul ultim al managementului strategic al achizițiilor, asemenea tuturor celorlalte funcții organizatorice, este crearea de valoare pentru clienții finali, care se vor reîntoarce la companie sub forma beneficiilor financiare, de cotă de piață sau reputaționale.
Pentru îndeplinirea acestui deziderat, compania trebuie, în primul rând, să optimizeze procesele interne, să realizeze integrările necesare lanțului valoric intern și apoi cu partenerii de afaceri, furnizori sau clienți.

17/03/2022

În contextul riscurilor privind securitatea informațiilor furnizorilor, posibilele acțiuni de prevenire a apariției sau de diminuare a riscurilor, conduse de către Achiziții, constau în:
 Verificarea existenței în cadrul companiei furnizorilor a unei Politici de Securitate și evaluarea conținutului acesteia în cadrul procesului de selecție, de către linia organizațională internă cu expertiză în securitatea informației;
 Solicitatea, în cadrul specificațiilor de conformitate, a deșinerii unui standard privind securitatea informațiilor, precum ISO 27001;
 Includerea în contractul de prestări servicii a unor clauze puternice privind proprietatea intelectuală;
 Semnarea unui Acord de confidențialitate care să acopere atât faza de selecție de oferte cât și perioada derulării și ulterior terminării contractului.

16/03/2022

Gestionarea deficitară a riscurilor operaționale poate afecta reputația unei organizații și poate provoca daune financiare, după cm rezultă și din definiția riscului operațional formulată de către Basel Committee on Banking Supervision:
„Riscul pierderii care rezultă din procesele interne inadecvate sau eșuate, oameni și sisteme sau din evenimente externe" Basel Committee on Banking Supervision, 2004

15/03/2022

Riscul este de obicei inevitabil însă expunerea la risc poate fi minimizată prin luarea unui set de măsuri ce pot fi descrise drept “aversiunea față de risc” a organizației. Unele organizații au o aversiune față de risc mai mare, derivând, astfel, un apetit mic pentru risc, în timp ce alte organizații au o aversiune față de risc mică, aceasta însemnând un apetit mare pentru risc.

14/03/2022

Considerând că îmbunătățirea proceselor interne reprezintă un aspect important în livrarea de servicii de calitate către clienții interni, Achizițiile ar trebui ă tindă spre formalizarea proceselor de achiziții și, ulterior, să revizuiască și să actualizeze periodic procedurile, fluxurile și instrucțiunile de lucru interne.
În acest fel, se elimină comportamentul disfuncțional, se instituie măsuri de control ce permit delegarea responsabilității, se crește gradul de responsabilizare al angajaților, se asigură transparență, trasabilitate și audit proceselor de achiziții.

09/03/2022

Supraproducția este cea mai scumpă risipă care generează alte risipe precum: timp de livrare excesiv, face să fie dificilă detectarea defectelor, număr mare de angajați, costuri în plus la depozitare și transport din cauza excesului de stocuri de produse finite.
Cauze comune ale supraproducției țin de:
• Previziuni de vânzări greșite sau lipsa unor previziuni;
• Producție la capacitate maximă pentru a maximiza utilizarea utilajelor sau a personalului;
• Depășirea problemelor cauzate de comenzile fluctuante sau a întreruperilor de producție;
• Producție “În cazul în care…”;
• Lot optim de producție (la cel mai mic cost total).

07/03/2022

Standardele înalte de calitate atrag un nivel ridicat al prețului de achiziție însă pot diminua semnificativ costurile de operare, de mentenanță și reparații. Pe de altă parte se poate economisi timp semnificativ cu recepția calitativă și cantitativă, existând premisele livrărilor just in time și intrării produselor achiziționate direct în producție.
Calitatea precară poate atrage costuri mai mari cu înlocuirea produselor defecte, cu concilierea cu furnizorii și gestionarea reclamațiilor și un timp suplimentar cu plasarea și urmărirea comenzilor, cu reluarea selecției furnizorilor, cu ofertarea și negocierea.

04/03/2022

Cele patru provocări pentru achizițiile din România, premergătoare îmbunătățirii informațiilor despre piață, pot fi astfel sintetizate:

1. Îmbunătățirea modului de colectare, curățare, raportare a informațiilor interne privind cheltuielile cu produsele achiziționate, cu furnizorii, pe centre de cost, măsură în care achizițiile sunt capabile să găsească răspunsuri rapide, în timp real, la întrebări fiind definitorie în conștientizarea și schimbarea raportului de putere cu furnizorii companiei;
2. Clasificarea produselor pe care compania le achiziționează pe modelul portofoliului de achiziții Peter Kraljik, instrument ce în lumea “civilizată” a achizițiilor a făcut trecerea de la aprovizionare la managementul strategic al achizițiilor;
3. Primele două provocări fiind posibile numai prin creșterea spendului aflat în managementul achizițiilor și reducerea maverick spend, făcând astfel trecerea achizițiilor de la centru de cost la centru de profit în organizație;
4. Provocare fundamentală fiind în esență creșterea autorității și guvernanței procurementului în ceea ce privește reglementarea și executarea activităților de efectuare a achizițiilor de bunuri, servicii și lucrări pentru necesitățile companiei. Achizițiile trebuie să își câștige dreptul de a modifica reglementările interne privind achizițiile, de a propune strategii de achiziție pe categorii și furnizori, de a verifica și audita achizițiile care încă se află în afara scopului achizițiilor, de a determina împărțirea achizițiilor in scope/în afara scopului achizițiilor.

Address

Strada Zimbrului Nr 2
Câmpina
105600

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Purchasing Training posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The School

Send a message to Purchasing Training:

Shortcuts

Share

Category