1879 Prima Școală Română din Câmpia Turzii

1879 Prima Școală Română din Câmpia Turzii 1879 Prima Scoală Românească este fundamentul identității românilor din Câmpia Turzii

DE CE PRIMA ȘCOALĂ
Citându-l pe Goga, ne-am întrebat de atâtea ori pipăindu-ne conștiința: În ce religie ne-am închinat de ne-am păstrat sufletele intacte, refractare la otrava dinprejur? Cum s-ar putea numi taina noastră, miracolul aceste izolări, instinctul sigur care ne-a smuls totdeuna din ghearele valului? Este, domnilor, ideea națională, credința fanatică în patrimoniul specific al neamului. Prima școală română din comunitatea nostră devine o provocare culturală în care valorile considerate de către unii desuete, patriotismul, generozitatea, hărnicia, etc., convingeri ce pot salva comunitatea noastră, nu doar prin diversitatea culturală ce ne copleșește zilnic ci ș statornicia unui reper istoric și cultural. Pus în fața unor opțiuni dintre cele mai diverse, provocatoare, mă obligă să avem o părere și să recreem un spațiu ca ..punct.. într-o geografie a culturii transilvănene locale. Edificiul l-am simțit ca o moștenire pe care trebuie să o păstrăm și să o valorificăm ca să poată deveni martor la scrierea istoriei și culturii locale. Prima școală de românism, este astfel, partea noastră de tezaur local, un real patrimoniul cultural în perpectiva unui viitor brand.

18/07/2022

Proprietari de prăvălie în Câmpia Turzii interbelică Una dintre cele mai înstărite familii din Câmpia Turzii interbelică, a fost familia Poiană. Proprietari de cârciumă, magazin de coloniale, prăvălii amplasate pe vechea strada Dr. Ioan Rațiu, colț cu Andrei Mureșanu, astăzi zona e...

17/06/2022

"Certific că veteranul Murghel Varga prevăzut în fotografie a luat parte în campania 1877-78 ca soldat în Regimentul 14 Dorobanți." Fotografie din anul 1909, aflată în arhiva "Muzeului de Etnografie" din Budapesta. www.neprajz.hu sursa:Facebook/Rustica

22/05/2022

Istoria orașului de astăzi Câmpia Turzii nu este decât istoria paralelă a evenimentelor din două localități alăturate, și anume Ghiriș - Arieș (sau Ghiriș) și Ghiriș-Sâncrai (sau Sâncrai), care abia târziu, la mijlocul celui de-al treilea deceniu al secolului XX s-au contopit, form...

21/05/2022

Gavrilă VAIDA S-a născut în anul 1915, în satul Nicula din județul Someș (azi Cluj). Părinții îi erau țărani nevoiași ( zilieri), familie cu cinci copii, care de mici aveau să rămână orfani de tată. La vârsta de 11 pleacă din satul natal, încercându-și norocul la București, un...

11/05/2022

*Povești din farbrică* Aveam 12 ani în 1989. Aşa că mai ţin minte diverse lucruri din perioada comunistă. Mulţi dintre cei mai tineri nu o să înţelegă rândurile următoare. Câteva din chestiile pe care mi le mai amintesc ar fi: inelul de la cravata colegului de bancă, lucrul care se p...

02/05/2022

Râmânând în tematica zilei de ieri, vă propun un mic popas într-un alt cartier al muncipiului Câmpia Turzii, cartierul muncitorilor, sau ,,orașul muncitoresc” cm îi mai spuneau localnicii. Este cel mai noi sector urban din oraș, construit începând cu anii 60 ca o necesitate faptului c...

01/05/2022

Vă mai aduceți aminte de perioada când la Câmpia Turzii se sărbătoarea la Ștrand sau in Parcul Mare, de 1 Mai muncitoresc, maialul? Bere, mici, distracție, omenie și bun simț... vremuri apuse. Iată o poza din centrul orasului, cu muncitori din fabrica ISCT, după parada oficială de 1 Mai...

Address

Strada Avram Iancu, Nr. 8
Câmpia Turzi
405100

Opening Hours

Monday 09:30 - 16:30
Tuesday 09:30 - 16:30
Wednesday 09:30 - 16:30
Thursday 09:30 - 16:30
Friday 09:30 - 16:30

Telephone

+40746473118

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when 1879 Prima Școală Română din Câmpia Turzii posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Shortcuts

Share

Category