24/10/2024
♥️Concurs de logo-uri!
✅Colegiul Național Avram Iancu din Câmpeni lansează, în acest an școlar, proiectul educațional „Despre VIOLENȚĂ - Verde în față”.
✅Proiectul are nevoie de un logo care să exprime nevoia de conștientizare și prevenire a violenței, într-un mod pozitiv.
✅Dacă ești talentat la TIC sau îți place să lucrezi în programe de editare, așteptăm logo-ul tău într-un mesaj, aici pe pagina de FB a școlii, cu numele și clasa ta.
✅Logo-urile se primesc până în data de 1 noiembrie 2024.
✅Alegerea celui mai potrivit și sugestiv logo se va face prin vot, la nivel de școală. Urmează detalii.
✅Câștigătorul va fi premiat ulterior pe parcursul proiectului.
♥️Succes tuturor!
✅Detalii despre proiect:
📌Proiectul face parte dintr-o acțiune mai amplă, la nivel județean, numită "Împreună prindem curaj".
📌Desfășurat pe parcursul acestui an școlar, proiectul este o inițiativă amplă de conștientizare și prevenire a violenței și bullying-ului în școli.
📌Cu o serie de ateliere, campanii de sensibilizare și programe de suport socio-emoțional, proiectul își propune să creeze un mediu educațional sigur și incluziv pentru toți elevii.
📌Prin aceste activități, elevii sunt încurajați să ia atitudine împotriva comportamentelor violente, să raporteze faptele de bullying și să colaboreze pentru a construi relații pozitive și respectuoase.
📌Echipa de profesori și specialiști din cadrul CJRAE Alba va coordona activitățile, iar Poliția Locală Câmpeni va susține campanii de prevenție și informare juridică.
📌Echipa de proiect consideră că este esențial ca elevii să învețe să recunoască și să gestioneze conflictele într-un mod constructiv, iar școala trebuie să fie un mediu sigur, în care aceștia să se simtă protejați și susținuți.