Scoala de Vise

Scoala de Vise Știm că prioritatea ta este copilul tău și că îți dorești tot ceea ce este mai bun pentru el❤️

03/09/2026

Engleza se învață cel mai bine atunci când o folosim în situații reale.

De data aceasta, am ieșit din clasă și am mers în piață, iar provocarea lui a fost să ceară singur produsele de pe lista de cumpărături, în limba engleză. 💬

Astfel de experiențe îl ajută să prindă curaj, să vorbească mai natural și să înțeleagă că engleza este un instrument de comunicare, nu doar o materie. ✨

La Școala de Vise, transformăm engleza în experiențe reale. 🤍

📚 Am deschis înscrierile pentru cursurile de limbi străine, iar dacă îți dorești ca și copilul tău să învețe să comunice cu încredere, te așteptăm cu drag la orele noastre!

01/09/2026

Anul trecut, era doar un vis.
Astăzi, ne uităm în urmă și vedem oameni, zâmbete, copii, părinți, întâlniri și o comunitate care a crescut împreună. ❤️

Ne bucurăm enorm că am avut ocazia să creăm, alături de Primăria Sectorului 6, evenimente și ateliere pentru copii și părinți — momente în care am putut învăța, explora, crea și, mai ales, visa împreună.

Pentru noi, aceasta este Școala de Vise: nu doar un loc în care înveți lucruri noi, ci un spațiu în care primești competențele, încrederea și curajul de care ai nevoie pentru a-ți transforma visele în realitate.

Pentru că uneori, tot ce ne desparte de un vis este curajul de a-l rosti cu voce tare și de a face primul pas.

Iar noi am visat să putem crea pentru comunitate💜

Mulțumim tuturor celor care au făcut parte din această călătorie.
Acesta este doar începutul. 💛

Școala de Vise — învățăm, creăm și avem curajul să visăm mai departe.

24/08/2026

🌈 La Școala de Vise, fiecare zi este o aventură! 💛

🧠 Atenție și concentrare
🌍 Descoperim lumea împreună
✍️ Caligrafie
🎨 Creație
🇬🇧 Limba engleză

Învățăm prin joc, descoperire și experiențe care îi ajută pe copii să crească frumos. ✨

📩 Scrie-ne și programează o vizită!

06/08/2026

💛 Un an de învățare, joacă și momente de neuitat!
La finalul acestui an școlar, i-am întrebat pe copii un lucru simplu: „Ce ați învățat la afterschool?” 🥰

Suntem recunoscători pentru fiecare zâmbet, fiecare progres și fiecare poveste scrisă împreună în acest an. ❤️

🎒 Mulțumim tuturor copiilor și părinților pentru încredere!

✨ Ne pregătim deja pentru un nou an plin de experiențe frumoase, iar înscrierile pentru anul școlar următor sunt deschise.
Locurile sunt limitate, așa că vă așteptăm cu drag în familia Școala de Vise! 💜

📚✨ După școală, copiii au nevoie de mai mult decât un loc în care să fie supravegheați sau să își facă temele. Au nevoie...
30/07/2026

📚✨ După școală, copiii au nevoie de mai mult decât un loc în care să fie supravegheați sau să își facă temele. Au nevoie de un mediu în care să se simtă în siguranță, să fie ascultați și încurajați să crească frumos. 💙

🌱 Parcurge caruselul și descoperă aspectele care contribuie la dezvoltarea armonioasă a unui copil.

💬 Tu ce consideri că este cel mai important pentru copilul tău după școală?

23/07/2026

Ce le-a plăcut cel mai mult copiilor la afterschool? 💛

I-am lăsat pe ei să răspundă. Spontan, fără scenarii sau răspunsuri pregătite: doar sinceritate și zâmbete. 🥹

La Școala de Vise, fiecare zi înseamnă învățare, joacă, prietenii și amintiri frumoase.

🎥 Dă play și descoperă ce spun copiii!

AfterSchool

17/07/2026

🎒✨ Cauți un loc unde copilul tău să se dezvolte frumos după școală?

La Școala de Vise, copiii își fac temele, participă la activități educative și recreative, sunt încurajați să-și descopere potențialul și beneficiază de sprijin într-un mediu cald și sigur. 💙

📢 Au început înscrierile pentru anul școlar 2026–2027!

⏳ Locurile sunt limitate! Rezervă acum locul copilului tău.

📩 Contactează-ne pentru mai multe informații!

💛 Fiecare recenzie înseamnă enorm pentru noi.Cuvintele părinților ne confirmă că suntem pe drumul potrivit și ne motivea...
14/07/2026

💛 Fiecare recenzie înseamnă enorm pentru noi.
Cuvintele părinților ne confirmă că suntem pe drumul potrivit și ne motivează să oferim, zi de zi, un mediu în care copiii cresc cu încredere, bucurie și drag de învățare.

Vă mulțumim pentru încredere și pentru că faceți parte din familia Școala de Vise! ✨

Copilul tău merită un loc în care să fie înțeles, încurajat și susținut, te așteptăm cu drag. 🤍

11/07/2026

🌞 Vara este pentru joacă, descoperire și amintiri frumoase!

La Programul de Vară Sunrise Learner, copiii se distrează, socializează și învață prin activități creative, într-un mediu sigur și prietenos.

📅 Program: 08:00–18:00
📩 Înscrierile sunt deschise! Scrie-ne pentru detalii și rezervarea unui loc. 🌼

08/07/2026

🛍️ Târgul Lunii Iunie la Școala de Vise 💙
Un final de an plin de zâmbete, voie bună și lecții valoroase. ✨ Copiii s-au distrat, au făcut cumpărături cu bănuții câștigați și au învățat, prin joacă, cât de importantă este gestionarea banilor. 💰😊

Address

Valea Oltului 73-75
Bucureşti Sectorul 6

Opening Hours

Monday 07:30 - 18:00
Tuesday 07:30 - 18:00
Wednesday 07:30 - 18:00
Thursday 07:30 - 18:00
Friday 07:30 - 18:00

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Scoala de Vise posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The School

Send a message to Scoala de Vise:

Shortcuts

Share