25/08/2026
„Educația juridică – prezent și perspective”
25 august 2026 | Adunarea Generală a Consiliului Național al Elevilor, Târgoviște.
Educația juridică înseamnă mai mult decât cunoașterea unor legi. Înseamnă să înveți, de la o vârstă cât mai fragedă, ce înseamnă drepturi, responsabilitate, libertate, respect și consecințele propriilor alegeri. Înseamnă să formezi tineri informați, capabili să își cunoască și să își apere drepturile, dar și să respecte drepturile celor din jur.
Astăzi, 25 august 2026, în cadrul Adunării Generale a Consiliului Național al Elevilor, educația juridică a fost adusă în fața reprezentanților elevilor din întreaga țară, sub tema „Educația juridică – prezent și perspective”.
UNBR, inițiator al Proiectului Național FAST – „Fii avocat în școala ta!”, prin coordonatorul național al proiectului, av. Luminița Ioana, prodecan al Baroului Argeș, împreună cu Baroul Dâmbovița, prin coordonatorul zonal FAST, av. Lorena Gabriela Dumitrache, au avut onoarea și bucuria de a vorbi despre importanța educației juridice tocmai celor care reprezintă vocea elevilor din România.
A fost o întâlnire care ne-a confirmat, încă o dată, cât de necesar este acest proiect.
Am întâlnit tineri curioși, implicați, atenți, cu întrebări pertinente și cu dorința reală de a înțelege lumea în care trăiesc. Tineri care vor să știe nu numai ce drepturi au, ci și cm le pot exercita, unde se termină libertatea proprie și începe dreptul celuilalt, ce responsabilități presupune viața într-o comunitate și cât de important este să cunoști legea înainte de a ajunge să îi suporți consecințele.
Acesta este, de fapt, unul dintre marile câștiguri ale Proiectului Național FAST: avocatul părăsește pentru câteva ore sala de judecată și intră în sala de clasă, iar legea încetează să mai fie pentru elevi un limbaj abstract și devine parte din viața lor de fiecare zi.
FAST înseamnă dialog. Înseamnă prevenție. Înseamnă apropierea dintre generații și construirea unei punți între profesioniștii dreptului și tineri. Înseamnă să îi învățăm că legea nu trebuie cunoscută doar atunci când este încălcată, ci mai ales pentru a evita încălcarea ei.
După anii în care avocații voluntari FAST au intrat în școli și au stat față în față cu mii de elevi, putem spune cu certitudine că interesul tinerilor pentru educația juridică este real și tot mai puternic.
Iar întâlnirea de astăzi ne oferă poate cel mai frumos motiv pentru a privi înainte cu încredere.
Prevedem o perspectivă luminoasă educației juridice în România, pentru că am văzut-o astăzi în interesul, curiozitatea și maturitatea acestor tineri.
Credem într-o generație care își cunoaște drepturile, dar care înțelege și responsabilitățile ce vin odată cu ele. Credem într-o generație care știe că libertatea nu poate exista fără respect, iar drepturile nu pot fi desprinse de obligații.
Și, mai presus de toate, credem că educația juridică este o investiție în viitorul societății.
Pentru că un copil care astăzi învață să înțeleagă legea poate deveni mâine un adult care știe să își respecte semenii, să își apere drepturile și să contribuie responsabil la comunitatea din care face parte.
FAST – „Fii avocat în școala ta!” continuă.
Pentru elevi. Pentru educație. Pentru o societate care își cunoaște drepturile. Pentru viitor.