Apple Tree Kindergarten

Apple Tree Kindergarten Cartierul Bucurestii Noi, pe strada Maicanesti, nr. 22, in apropierea Scolii Gimnaziale nr.179 si a parcului Bazilescu.

La Apple Tree Kindergarten punem accent pe stimularea creativităţii şi a independenţei copilului, prin servicii educaţionale complexe, gândite pentru dezvoltarea pe plan motric, cognitiv, emoţional şi social.Cu totii ne dorim copii deştepţi, sociabili, încrezători si primul pas pentru asta este ca ei sa fie fericiţi, sa se simtă apreciaţi, ocrotiţi si respectaţi. Astfel, având această bază, putem

adăuga cunoştinţe, reguli, abilităţi de comunicare, ştiinţă şi încredere în forţele proprii. Spectrul foarte larg al serviciilor educationale oferite de Apple Tree Kindergarten este gândit aşa încât fiecare copil să se integreze cât mai armonios în cadrul şcolar şi, mai ales, în societate. Dorim să îi responsabilizăm timpuriu, astfel încât să înţeleagă că sunt o mică parte dintr-o lume mai mare (familie, comunitate, etc.), în armonie cu mediul înconjurător. O lume în care orice gest sau acţiune îi afectează pe ceilalţi şi invers. Activitati:- Comunicare, limba si limbaj;- Perspicacitate, gandire logico-matematica;- Cunoasterea mediului inconjurator.- Dezvoltare psiho-motrica;- Dezvoltare estetica si creativa;- Dezvoltare personala, emotionala si socialaLimbi străine. Cursuri opţionale: baschet (inclus în oferta educaţională pentru grupa mijlocie şi grupa mare),înot, tenis, pian, Mind-Lab, dans, balet, aikido, şah, teatru.

18/12/2025

❄️O zi de decembrie cu muuulte emoții ❄️🙈

Astăzi sunt cu standul de carte la grădinița Apple Tree Kindergarten, într-o zi specială cu serbare de Moș Crăciun, zâmbete si multe emoții 🎅🏼

Iar cărțile noastre nu puteau sa lipsească din atmosfera asta de sărbătoare 🥳

1 Decembrie la Apple Tree!!!
04/12/2025

1 Decembrie la Apple Tree!!!

Festivalul Toamnei la Apple Tree!!!!
04/11/2025

Festivalul Toamnei la Apple Tree!!!!

La Apple Tree a început cu bucurie un nou an școlar!!!
15/09/2025

La Apple Tree a început cu bucurie un nou an școlar!!!

05/09/2025

Address

Strada Maicanesti, Nr. 22, Sector 1
Bucureşti Sectorul 1

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Apple Tree Kindergarten posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The School

Send a message to Apple Tree Kindergarten:

Shortcuts

Share

Category