Flacara Mea Geamana

Flacara Mea Geamana

Share

Contact information, map and directions, contact form, opening hours, services, ratings, photos, videos and announcements from Flacara Mea Geamana, Bucureşti Sectorul 1.

28/02/2024

CÂND E TIMPUL DIVIN PENTRU REUNIUNEA FLĂCĂRILOR GEMENE?

Așa cm spuneam și în articolul precedent, un aspect al călătoriei Flacărilor Gemene, este Timpul Divin.

Voi răspunde acum la întrebarea "Dar ce este acest moment special?

Timpul Divin se poate referi și la etapa de întâlnire inițială dar și la etapa care dă startul REUNIUNII FLĂCĂRILOR GEMENE, după perioada de SEPARARE. Eu mă voi referi acum, la această, a două variantă.

Despre fazele călătoriei cu flacăra geamănă, am mai scris aici: ⬇️

https://www.facebook.com/share/p/6RthqDCRAcmThUdP/

Este momentul în care Flăcările Gemene sunt din nou aduse împreună pentru a relua călătoria și conexiunea, pentru a pargurge fazele ei finale către Reuniune!

CÂND ANUME SE ÎNTÂMPLĂ ASTA?

Evident că nu este un lucru predictibil în timp pentru a putea fi bifat într-un calendar.
Pentru unii, se poate întâmpla în 3, 5, 7, 10 ani, iar pentru alții nu se va întâmpla probabil niciodată în această existență.

De ce se întâmplă așa? Pentru că nu ține de numărul de ani trecuți, ci ține de transformările personale ale fiecăruia dintre gemeni. Și enumăr câteva aspecte la care aceștia au trebuit să lucreze în timpul separării lor, care a fost dată, tocmai pentru Masiva Purjare necesară:
✅️ identificarea tiparelor de gândire și comportament în relații
✅️ vindecarea traumelor
✅️ întreruperea lanțului repetitiv
✅️ individuarea și trăirea conștientă
✅️ curățarea energetică
✅️ învățarea de noi comportamente în relații
✅️ exersarea lor și transformarea în noi deprinderi, ș.a.m.d.

Pentru că această relație nu va putea fi ca niciuna dintre celelalte relații avute anterior, aceste purificării personale sunt calea fără de care această conexiune va rămâne doar un vis.

Dar odată ce îmbrățișezi hotărârea de a te Transforma, deschizi și drumul către Timpul Divin.

⬇️ Câți dintre voi sunteți dispuși să faceți călătoria până la capăt?
⬇️ Scrie-mi în comentarii, cuvântul VREAU, dacă te simți dispus să-ți asumi transformarea.

Acesta este un material original creat de pagina Flacăra Mea Geamănă. Orice prelare a articolelor, vă rog să le însoțiți cu citarea acestei pagini și linkul către aceasta.

https://www.facebook.com/Flacarameageamana

De asemenea vă sugerez să bifați butonul "urmărește" pentru a vă ține la curent cu postările mele viitoare.

Copyright 2024

04/02/2024

ÎNTÂLNIREA FLĂCĂRII GEMENE ESTE O CALE DE TREZIRE A CONȘTIINȚEI! DAR NU ESTE SINGURA!

În aceste timpuri pe care le trăim, gongul de apel al trezirii spirituale ne chemă pe toți!

Unii îl aud, unii nu-l aud, iar alții se pot prefce că nu l-au auzit!

Unii s-au obișnuit deja cu o viața într-un continuu ciclu de frustrare și nemulțumire și aleg să nu facă nici o schimbare, iar alții, ajunși într-un punct suficient de dureros, hotărăsc să facă ceva, sa ia atitudine și să-și transforme viața.

Trezirea spirituală nu e pentru toți prin cunoașterea Flăcării Gemene. Pentru unii poate fi printr-o boală a lor sau a unei persoaneimportante, pentru alții prin pierderea unei persoane, unora li se poate întâmpla în urma unui accident sau eveniment grav cm e pierderea unui loc de muncă/afacere de o viață, divorțul, iar altora prin insight-ul de a se percepe într-un anumit moment ca un șoarece în roata unei vieții fără satisfacție autentică ori fără relații împlinite.

Extrem de rar se poate întâmpla în stare de beatitudine, pentru că nu are cm sa se întâmple așa, după părerea mea. Trezirea spirituală cel mai probabil vine pe o undă de șoc sau cu reberberațiile conștientizării unor insatisfacții semnificative.

Există cel mai probabil un eveniment declanșator chiar înainte de a decide la nivel de suflet să-ți întâlnești flacăra geamănă, dar chiar dacă nu l-ai simțit foarte intens, este pentru că doar și această întâlnire este suficient de puternică în impact, încât să provoace trezirea.

Cunoașterea flăcării gemene, este o cale soft, presărată cu petale de roze. Cine știe care o fi rațiunea Universului, de a ne da unora, această cale?!

Ce știu cu certitudine, este că oricare dintre aceste căi te Trezește, iar din acel punct de conștientizare, VEI ÎNCEPE SĂ CAUȚI !

⬇️ Ce a generat în viața ta, întâlnirea cu Flacăra Geamănă?

⬇️ Dacă nu dorești să expui povestea ta, scrie-mi în comentarii, cuvântul CAUT, ca semn că și tu ai început să cauți răspunsuri.

Acesta este un material original creat de pagina Flacăra Mea Geamănă. Orice preluare a articolelor, vă rog să le însoțiți cu citarea acestei pagini și linkul către aceasta.

https://www.facebook.com/Flacarameageamana

De asemenea vă sugerez să bifați butonul "urmărește" pentru a vă ține la curent cu postările mele viitoare.

Copyright 2024

20/01/2024

DIVINE TIMING

Un aspect al călătoriei Flăcărilor Gemene, pe care l-am menționat frugal și în alte articole, este Timpul Divin.

Dar ce este acest moment special? Cum arată el? Cum se va simți? Și ce se va întâmpla atunci?

Este momentul în care Flăcările Gemene sunt din nou aduse împreună!

De către cine?

De către Univers!

Tot Universul va complota și va unelti prin diverse situații, întâmplări și persoane, ca cei doi să se regăsescă amândoi în același timp și în același loc, din nou.
Va părea ceva întâmplător, dar în spatele scenei sunt o sumedenie de sincronicități atent orchestrate, care nouă ne pot părea simple coincidențe.

Când momentul divin este potrivit, universul face ca o flacără geamă să se afle ori să meargă în apropierea locului celeilalte flăcări gemene. Da, când este momentul potrivit, Universul se va asigura că alegi același loc pentru a te întâlni.. Poate că este o vacanță ori să trebuiască să mergi într-un anumit loc, fie că este sau nu planificat de tine. Flacăra ta geamănă te va oglindi și va face la fel ca tine.

Oricum ar fi, oricum s-ar întâmpla, circumstanțele vieții voastre vă vor aduce în același loc.

Iată destăinuirea unei participante la acestă călătorie:
" În cazul meu, ne-am întâlnit când nici nu aveam de gând să merg într-o vacanță, și cu atât mai puțin în acel loc, care nici nu era pe lista mea de destinații de vacanță.. Dar oamenii, inclusiv toți prietenii mei, au insistat să merg acolo.. Și odată ce am ajuns în această țară, localnicii de acolo, tot insistau să mergem pe o insulă, deși era cam departe.

Așa că am aterizat acolo.. M-am dus să-mi aleg o cameră.. m-am lăsat condusă, neavând dispoziția să mă împotrivesc nimănui, gândindu-mă la momentul în care mă voi odihni după lungul drum făcut.
Mi-am pus bagajele în ultimul single rămas.. Și în timp ce am ieșit pe terasă și mă uitam la mare.. și-mi spuneam în sinea mea: „În sfârșit pot fi cu mine... Mă întorc și-mi văd geamănul întrebându-mă — „ hei, ce mai faci tu?"
Reține că eu mă dusesem acolo, doar ca să îmi iau niște momente de liniște și introspecție, iar el venise cu aceleași scopuri. Am vrut să plâng pentru cât de vulnerabilă mă simțeam atunci. Dar nu am plâns.. Am experimentat beatitudine și pace."

Acesta este un material original creat de pagina Flacăra Mea Geamănă.
Dacă a reușit să aducă o atingere, o simțire, o stare diferită, acest lucru mă onorează și te invit să o împărtășești aici. Un like dat paginii, te ține la curent cu postările mele viitoare.

Copyright 2024

05/10/2023

21. TOAMNĂ, DE IUBIRE VINOVATĂ!

# 1001 MESAJE PENTRU SUFLETUL TĂU

Știți prea bine că-mi place poezia! N-am rezistat mesajului din titlu, să nu o împărtășesc cu voi. Tot o toamnă e vinovată și pentru existența acestei pagini... 😊


Mi s-a dus Iubirea mult prea sus
Și-a rămas în urma ei o pată,
Ca un soare roșu la apus...
Toamnă de plecare vinovată.

Cu un așternut din cețuri reci
Îmi acoperi patul și mă doare,
Din convoaie, oare, câte zeci
De priviri se-ntorc în căutare?

Merg pe urmă-n calea ta de sfinți -
Numai tu puteai să îmi fii lună!
Pentru cine astăzi te mai cânți,
Toamnă, cu tăcerea împreună,

Pentru cine cu parfum mă dai
Scuturat din clăi de fân - mireasmă...
Și din cerul tulburat de rai,
Pentru cine plouă cu aghiasmă?

Peste ochii tăi s-a pus potop.
Dorul meu se zbate printre stele,
Sun și eu cu galbenii în snop,
Toamnă din lavandă și nuiele

Dar de ce mă strigi cu pomii goi,
(Unde cade-o frunză, pun o floare!)
Pentru cine astăzi te despoi,
Toamnă vinovată de plecare...?

Mi s-a dus Iubirea mult prea sus
Și-am rămas în urma ei, o pată
Ca un soare roșu la apus,
Toamnă de Iubire... vinovată!

Shanti Nilaya



Acest material este cules, editat și distribuit de pagina Flacăra Mea Geamănă. Dacă a reușit să producă o emoție în sufletul tău, împărtășește-o, te rog, aici, cu mine.

https://www.facebook.com/Flacarameageamana

Copyright © 2023 Flacăra Mea Geamănă
All rights reserved.

01/10/2023

ESTE MISIUNEA FLĂCĂRILOR GEMENE, DE A SALVA PLANETA?

Continui să citesc diverse materiale care susțin că există o misiune divină a flăcărilor gemene. Este adevărat? Ce înseamnă asta? Ce trebuie să facă Flăcările Gemene? Au Flăcările Gemene sarcina de a salva Planeta? Cum se întâmplă acest lucru?

Imaginați-vă că vă întâlniți cu jumătatea perfectă... persoana în ai cărei OCHI regăsești sentimentul de "Acasă", care este o reflectare perfectă pentru tine, ale cărei puncte forte sunt punctele tale slabe și invers și care este omologul tău.

Flacăra geamănă vine în viața ta și parcă te lovește brusc, un fulger - lumea devine dintr-o dată mai strălucitoare, totul are gust, miroase și se simte mai bine. Inima ta este înălțată, iar visele care păreau dintr-o dată inaccesibile sunt acum la îndemână.

Cu această persoană lângă tine, ai putea face orice. Știi că l-ai găsit pe "The One" și inima ta explodează într-o iubire pe care nu o credeai posibilă.

Dar aceasta este doar faza de început!

Să ne intoarcem la ceea ce știm despre scopul real al conexiunii Flacărilor Gemene și pe care eu l-am descris în multe alte articole. Așadar pricipala menire a acestei întâlniri este sa provoace un așa taifun în viața, încât să începi să-ți pui întrebări și să alergi după răspunsuri.

Odată ce ți-ai întâlnit flacăra geamănă, procesul este de neoprit. Firește, este o alegere căreia este de preferat să-i dai curs!

Adevăratul scop al conexiunii Twin Flame este de a dezgropa toate traumele, tot bastul, de a lucra cu toate programările pe care l-ai purtat, conștiente și inconștiente.

În final, menirea acestei conexiuni este de a începe construcția a ceea ce ești tu menit să fii.

Este declanșatorul tău de a te întoarce la Esența ta.

Este butonul care odată apăsat, te va conduce la "o revenire la setările de fabrică". Îmi place metafora aceasta, pentru că exact așa se întâmplă. Este totul perfect în noi la nivel de spirit, dar "coborârea" în realitatea grosieră a acestei planete, prin mixul pe care sufletul nostru îl face între neamurile prin care ne naștem, bagajul infoenergetic al altor vieți și printul vieții prezente, ne blurează matricea originală.

Relațiile Twin Flame apar astfel încât să poată destructura Tot: toate falsele personalități pe care ți le-ai construit, minciunile pe care le-ai fabricat, modurile în care te-ai devalorizat, dependențele ascunse, secretele și minciunile față de tine, cele mai profunde fricii, compromisurile pe care le-ai făcut și dărâmă carcasele în care ți-ai închis inima și visurile, pentru a te menține „în siguranță”.

Flăcările gemene nu vin să salveze pe nimeni, să nu cădem, va rog, în cealaltă extremă, a misionarismului habotnic perceput. Nimeni nu salvează pe nimeni. Nu acesta este scopul și nici nu e firesc să se întâmple.

Dar ia gândiți-vă! Dacă unui cuplu, ceea ce înseamnă 2 persoane, i se alătură alte 2, 3, 5, 20, 100, 2500 de cupluri, înmulțit cu 2.... șamd, exponențial se creează o masă de suflete trezite și iluminate, ființe conștiente și autentice.

Se formează un egregor care ridică în cele din urmă vibrația planetei, întâi prin existenta lui, apoi prin propagarea ideologiei în sine, de dezvoltare personală, iar în cele din urmă, prin puterea exemplului.

Și deși, tot ce se petrece la nivel particular este o chestiune individuală a fiecărui suflet în parte, extinzându-se, devine indirect o "misiune" de ridicare a vibrației colectivului uman.

Ca ultim răspuns la întrebarea "ce trebuie să facă flăcările gemene ca parte a misiuni lor divine de a salva Planeta?" este doar de a-ți face misiunea raportat la tine. Doar atât e suficient! Iar daca exemplulul tau este de urmat..... Restul se întâmplă de la sine!

Acesta este un material original creat de pagina Flacăra Mea Geamănă.
Dacă a reușit să aducă o atingere, o simțire, o stare diferită, acest lucru mă onorează și te invit să o împărtășești aici. Un like dat paginii, te ține la curent cu postările mele viitoare.

https://www.facebook.com/Flacarameageamana

Copyright 2023 Mea Geamănă

Photos from Flacara Mea Geamana's post 12/05/2023

SEPARAREA FLĂCĂRILOR GEMENE - UN BILET CATEGORIA DUS-ÎNTORS

Separarea este folositoare, așa cm am scris în articolul " PENTRU CE ESTE NECESARĂ SEPARAREA FLĂCĂRILOR GEMENE", pe care-l puteți găsi aici: https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=658340989630281&id=100063631570637

De ce spun că este că o călătorie cu bilet dus-întors ?

Pentru că în esență ceea ce separă inițial flăcări gemene, le și poate apropia.

Dacă munca interioară este făcută și schimbările înfăptuite, blocajele încep să se disipe, iar energia purificată va crea o nouă forță de atracție pentru cei doi. În unele cazuri mai pot exista separări, dar ele vor fi de foarte scurtă durată și fără intensitate prea mare resimțită.

Ceea ce eu am numit SEPARARE în articolul de față și în altele scrise până acum, se referă la o perioadă mai mare de timp, de cel puțin un an de zile. De regulă este o perioadă cuprinsă între 5-7 ani. Sunt cazuri care depășesc chiar și această medie, dar foarte probabil, cei doi au rămas în contemplarea tiparelor vechi, fără să facă schimbări semnificative în conștiința sau viețile lor. Iar pentu unii se poate, evident, să nu se întâmple în viața prezentă. Totul tine de nivelul energetic pe care cei doi trebuie să-l atingă.

Flăcările gemene se conectează și se separă :
1. ‌Pentru a începe procesul de trezire a unuia sau ambilor gemeni.

2.‌ Pentru a dobândi maturitate emoțională. Nu creștem doar cu corpul nostru fizic, ci și sinele interioar. Când suntem imaturi, avem inteligență emoțională scăzută.

3. ‌Pentru a dobândi maturitate spirituală. De asemenea, imaturitatea noastră spirituală este proporțională cu încăpățânarea și mărimea egoului nostru. Cu cât ego este mai mare, cu atât mai puțină armonie. Cu cât un ego este mai puternic, cu atât este mai probabil să fugă de o persoană sau de o situație care o face să se simtă inconfundabil. De fapt, relațiile cu flăcări gemene sunt relevate în esență pentru a dizolva ego-ul.

4. ‌Pentru a învăța iubirea și respectul de sine: dacă nu te poți iubi pe tine însuți, nu îi poți iubi pe alții. În astfel de cazuri, iubirea este „mulată” cu nevoi, codependență și „condiții”. Nu putem niciodată să dăruim iubire necondiționată fără să ne arătăm mai întâi iubire necondiționată față de noi înșine. Există atât de multe perechi care se luptă cu nesiguranța și ura de sine.

5. ‌Pentru a învăța mai multe despre viață. Uneori, asta înseamnă că trebuie să treci prin alte relații, să ai alte prietenii și să-ți extinzi experiența de viață.

6.‌ Pentru schimbarea propriei vieți în acord cu sinele identitar. Asta poate însemna să-ți schimbi locul de muncă, să te muți, să închei anumite relații, să faci unele călătorii, etc....

7. ‌Pentru a începe o nouă carieră ce are legătură cu misiunea ta personală.

8.‌ Pentru a învăța. Totul este despre explorarea vieții. Unele experiențe te pot lăsa zdrobit de durere, altele vă pot arăta strălucirea vieții. Cu cât explorezi mai mult, cu cât înveți mai mult, cu atât devii mai înțelept. Se vor naște noi nevoi de învățare și de formare. Poate fi vorba să trebuiască să cercetezi și să înveți despre feminitate/ masculinitate, relații de cuplu, să înveți să renunți la tipare vechi de relaționare și să integrezi altele noi etc.

9. ‌Pentru a încheia alte relații, misiuni. Uneori, o altă experiență planificată pentru această viață nu este încă finalizată.

10. ‌Pentru ca fiecare să se vindece, individual. (Vindecarea poate include negativitate din alte vieți sau din cea prezentă- abandon - respingere sau orice altceva de acest fel. Ar afecta relația dacă ar fi împreună în astfel de momente de purjare.)

11. ‌Pentru a-și putea câștiga puterea și astfel să se poată deschide în iubire. Când cei doi se conectează, s-ar putea să nu fie gata să se deschidă încă unul față de celălalt, așa că vindecarea este necesară, aducâd acea stare de echilibru interior, individual.

12. ‌Timpul divin nu este încă împlinit: viața este plină de lucruri și mistere necunoscute. De multe ori ne despărțim de geamănul nostru pentru că momentul nu este potrivit pentru a fi împreună. Cel mai bun lucru de făcut este să ai încredere în timpul divin. Acest lucru poate fi extrem de greu, dar ai încredere în Divinitate și în experiența prin aceasta care te conduce.

Acesta este un material original creat de pagina Flacăra Mea Geamănă.
Dacă a reușit să aducă o atingere, o simțire, o stare diferită, acest lucru mă onorează și te invit să o împărtășești aici. Un like dat paginii, vă ține la curent cu postările viitoare.

Copyright 2023 Mea Geamănă
https://www.facebook.com/Flacarameageamana

26/02/2023

PENTRU CE ESTE NECESARĂ SEPARAREA FLĂCĂRILOR GEMENE?

Întâi de toate este foarte interesant de văzut cm funcționează această conexiune. Odată ce cei doi se conectează, nivelul mai profund al conștiinței este agitat și începe procesul de trezire pentru amândoi.
Interesul sau deschiderea spre spiritualitate poate să fi început deja, pentru ambii sau doar pentru unul dintre gemeni. Dar după întâlnire și conectare, începe un proces amplu de căutări și epurări.

De ce atunci? La ce este folositoare separarea?

Căutări, întrebări și răspunsuri!
Tocmai pentru că această conexiune este atât impactantă încât cel puțin unul dintre cei doi începe să-și pună întrebări și ca urmare, începe să caute și răspunsuri.

Dacă cele două flăcări sunt întotdeauna împreună, nu ar exista niciun factor motivator care să le mențină în proces.

Creșterea spirituală!
Dacă relația s-ar putea desfășura încă de la prima întâlnire, cu ușurință, ea ar fi similară oricărei alte relații de până atunci, iar întrebările și căutările nu ar mai avea sens.
Relația s ar putea banaliza într-o așa manieră încât pur și simplu ar ajunge să trăiască o viață umană normală, ca orice alt cuplu, într-o dinamică relațională convențională. Asta ar constitui, evident, o piedică în creșterea lor spirituală, pentru care s-au întrupat în primul rând. Separarea își face treaba și aici.

Învățarea despre relațiile conștiente!
Conștientizarea că este o altfel de relație, diferită de altele, vine și din faptul că nu știi de unde să o apuci, nimic din ce știai și obișnuiai să faci în alte relații, nu pare să funcționeze aici.
Ei... vedeți, iar vă trimite la cursuri, de data asta, pentru a învăța despre relații. Pff

Pe de altă parte, când ne despărțim de flăcăra geamănă, suntem spulberați, pe de-a dreptul. Așa se simte, de parcă a trecut un tren de mare viteză peste tine și peste toată viața ta.
Și dacă ești mai spurcat la limbă, așa cm sunt eu uneori când nu mai înțeleg nimic, îți vine să spui, cu o mână în șold, scuturându-ți hainele de praf și aranjându-ți frizura răvășită: what the f... was that?

Răni de vindecat!
Dragostea profundă și intensă pe care o simțim față de geamănul nostru face ca orice formă de separare să fie agonizantă dureroasă și foarte dificil de gestionat. Și deci, din nou, te trimite să cauți ajutor, să cauți explicații. În felul acesta descoperi alte lucruri despre tine, alte răni de vindecat. Din nou avem creștere, dezvoltare personală, deci scopul intrinsec al acestei conexiuni.

Căutarea sinelui!
Întâlnirea flăcării gemene este un declanșator al începerii căutării de sine. E un demers, care pe alocuri😁 presupune jale, frustrare, nervi, plâns, deznădejde,...mda nu e un spectacol din cele mai poetice. Separarea îi ține pe cei doi departe pentru ca acest proces să nu se reverse asupra relației și să o "murdărească".

Curățenia!
Oooo, daaa, curățenia generală din propria viață. Și asta îți va lua un timp pentru care separarea este vitală. Vei fi forțat de viață și vei simți să închei colaborări, să închizi relații.

Schimbările!
Și pentru acest capitol ai nevoie de spațiu. Și încă destul de amplu. Asumarea trăirii în acord cu sinele tău, va aduce inevitabil o serie de schimbări în viața ta, care te vor apropia de adevărata ta esență: schimbări de job, de locație, de profesie, de obiceiuri, de preferințe, etc.

Stiți ce comparație îmi vine mie ca să puteți avea și o reprezentare plastică in minte? E ca și cm te duci să-ți cumperi un articol, o rochie frumoasă sau acei pantofi, o cămașă, un costum- pt domni, o mașină, înțelegeți voi, oricum un lucru pe care ți-l dorești enorm, ai și banii, știi exact și ce vrei și ce culoare.... ajungi în fața magazinului, vezi obiectul în vitrină, strălucitor, te așteaptă..... și..... magazinul se închide.

- Ne pare rău, am închis deja, spune vânzătoarea și trage zăvorul în nasul tău. Veniți luni dimineață!

Cel mai probabil în timpul pandemiei, e imposibil sa nu vi se fi întâmplat asta măcar o dată.

Așa este și această relație. O vezi, o vrei, e în fața ta, dar nu o poți avea acum. Nu se poate acum! Veniți în altă zi, vă rugăm! În intervalul adecvat!

Copyright 2023 Mea Geamănă

Acesta este un material original creat de pagina Flacăra Mea Geamănă.
Dacă a reușit să aducă o atingere, o simțire, o stare diferită, acest lucru mă onorează și te invit să o împărtășești aici. Un like dat paginii, vă ține la curent cu postările viitoare.

https://www.facebook.com/Flacarameageamana

26/09/2022

PE FUNDALUL ECRANULUI VIEȚII MELE, FLACĂRA GEAMĂNĂ VEGHEAZĂ

Relația ta cu flacăra ta geamănă se poate stinge în timp sau poate deveni mai slabă. Altfel că, relația fizică se poate dizolva. Drumurile vieților voastre pot să o ia în direcții diferite.

Vă despărțiți amândoi și vă îndepărtați unul de celălalt cu timpul. Poți ajunge într-o nouă relație. Poate chiar o căsătorie cu un partener karmic sau un suflet pereche. Ajungi prin a avea copii cu acea persoană care nu este flacăra ta geamănă. Viața continuă atunci când treci printr-o fază prelungită de separare. E o opțiune de viață pe care o iei la un moment dat. Viața trebuie să-și urmeze cursul...

Pe de altă parte, legătura este întotdeauna acolo. Uneori scade în intensitate, dar nu se estompează. Nu o uiți!

Te vei simți mereu conectat/ă într-o formă sau alta cu flacăra ta geamănă pentru că este o conexiune sufletească. Odată ce ai descoperit-o, ea rămâne acolo. Știi că este, acolo, undeva...

Nimeni nu o poate întrece vreodată. Este cea mai profundă conexiune pe care ai avut-o și o vei simți vreodată cu cineva.

Dacă ai trecut de ceva vreme prin faza de separare, înțelegi și că, cumva, conexiunea evoluează și ea. Devine o forță formidabilă în viața ta care te determină în fiecare zi să faci schimbări pozitive. Crești! Te înalți! Te schimbi!

Te transformi continuu, pentru a crea o viață plină de sens pentru tine și pentru cei din jurul tău.

Încetează să mai fie despre relația fizică a flăcării gemene. Este o conexiune sufletească care te inspiră să devii cel mai bun Eu autentic al tău!

Dacă este ceva ce încă rulează pe fundalul ecranului minții mele.... sunt acei ochi....
Și nu mă refer la faptul că poate sunt cei mai frumoși ochi pe care i-am văzut vreodată. Așa este pentru fiecare îndrăgostit! Iar asta n-ar reprezinta nimic special.

Mă refer la conexiunea cu acei ochi, conexiune pe care n-am regăsit-o nicicând, niciunde și cu nimeni altcineva.

Așteptările stau cuminți acum, ferecate în dulap, pasiunea a trecut și ea, dorul și-a potolit văpaia!
Dar undeva, știu că ei există, știu că undeva eu am o Oglindă, că deși noi am făcut alte alegeri și viața își urmează firul ei legănat, știu că dacă i-aș revedea, s-ar reaprinde iarăși Cerul pentru noi!

Există cineva asemeni mie, există acea parte pe care aș putea-o defini ca fiind alegerea perfectă și completă.
Și paradoxal sau nu, asta îmi conferă un sentiment de liniște.

L-am găsit, îl știu, Există! Căutarea a luat sfârșit, dar alegerile abia acum încep!

Acesta este un material original creat de pagina Flacăra Mea Geamănă.
Dacă a reușit să aducă o atingere, o simțire, o stare diferită, acest lucru mă onorează și te invit să o împărtășești aici. Un like dat paginii, te ține la curent cu postările mele viitoare.

https://www.facebook.com/Flacarameageamana

29/06/2022

MIROASE CERUL IAR A LĂCRĂMIOARE

Miroase Cerul iar a lăcrămioare,
Strelițe le găsești la orice pas
E cald la mine-n suflet și mi-e bine,
Afară încă-i frig și e înnorat.

Mă întrec cu gânduri vechi și amintiri senine
Și cu fantasme vii, ce n-au putut să fie
Pălește un dor știut, ce ades venea la mine
Iar eu îmi iau acum, rămas bun de la tine.

Și când pe pașii mei vei merge,
Cercând a mă întâlni
Vei regăsi zenitul de ieri în altă zi
În glas de brumă strinsă, cu rouă de dorinți
Scăldat în resemnare și pătimiri de sfinți.

Te vor întâmpina doruri care au rămas nestinse
Și-un strigăt de iubire, înăbușit de Minte.
Așa ne-a fost sortită, Venirea în astă vreme
Să ajung eu prea devreme
Iar tu să-mi dai răspunsul cu o bună întârziere.

Mai este încă timp, mai e, în Nemurire,
Vom încerca din nou să ne apropiem,
Ori poate pentru că așa ne-a fost dat să fie
Ne-om lua rămas bun, pentru înc-o Veșnicie.

Aș vrea să-ți fac coroană din frunze de cais
Să-ți picur flori de măr din margine de vis,
Să mi văd privirea caldă în ochii tăi aprinși,
Să zburd prin poienițe în brațele-ți fierbinți.

Să nu te las să pleci, chiar dac-ar trebui
Pân' n-om cuprinde cerul
Cu lacrimi, osteniți
Cerând să nu mai fim în veci
Vreodată despărțiți.

Și cm că despărțirea nu cere amânare,
Fiind o clipă-n doi, ne vom lega mai tare.
Și din împreunare siliți să ne slăbim
Bucăți rupte din suflet, se sparg din fiecare
O, Doamne... cât ne doare, cât ne doare!

Că nu-i clar ce-i mai bine
Să știu, să te revăd și să te aflu iar,
Apoi totul să pară că a fost în zadar?
Ori să nu știu de tine, să nu știu cine ești
Și să-mi continui viața cu basme și povești

O ultimă rugă acum, am de la tine
De va fi în alte timpuri și iar ne-om întâlni
Și tu vei fi atunci cel ce mă va găsi,
Să nu m-oprești din drum, nu-mi căuta privirea
De știi că împreună n-o fi încă, Sortirea.

Miroase a lăcrămioare pe cerul înstelat
E cald la mine-n suflet, dar este înserat.

Copyright 2022 Flacara Mea Geamana

Acesta este un material original creat de pagina Flacăra Mea Geamănă.
Dacă a reușit să aducă o atingere, o simțire, o stare diferită, acest lucru mă onorează și te invit să o împărtășești aici. Un like dat paginii, te ține la curent cu postările mele viitoare.

https://www.facebook.com/Flacarameageamana

01/04/2022

TE SIMT!

Astăzi mi-am adus aminte de această postare, scrisă pe la începuturile acestei pagini.
Cred că mi-am adus aminte de felul cm se simte energia unei persoane noi, semnificative care poate intra în viața noastră, a mea, a ta, a oricui.

Nu găsești explicații logice, dar cumva energia celuilalt te cuprinde și vorbește de la sine.

Te știu, te recunosc, pot să te simt fără să-mi spui nimic!

Te simt și mă las învăluit/ă de energia ta!

MI-A FOST ATÂT DE DOR !

O iubire începută de mult, pe care Timpul a răsucit-o și a întors-o pe toate fețele încercând să rupă parcă o legătură nefiresc de intensă în raport cu alte relații la care asista impasibil în curgerea Lui.

Îmi aduc aminte primul contact avut cu Flacăra Geamană în această existență. Senzații ciudate în corp, priviri fixe, iscoditoare care vroiau să ofere minții explicațiile logice de care avea nevoie. O stare de disconfort sâcâitor cm că se întâmplă ceva dar nu realizam niciunul dintre noi ce anume.

Și întradevăr se întâmpla....sufletele se recunoșteau, programele subtile se activau, centrii începeau sa se întredeschidă, începeau aducerile aminte să se ridice la pragurile de sus ale subconștientului.

Corpurile noastre subtile fremătau într-o rearanjare numai de ele știută și îndelung așteptată.

Iar după o vreme, pe când procesul deschiderilor ființei mele a fost suficient de împlinit, deși neconștientizat pe deplin, atunci.... într-un moment găsit pentru a mă aduna, după o ciocnire electrizantă cu geamănul meu, am izbucnit în lacrimi. Un plâns spasmotic, necontrolat, zgomotos, din tot trupul, prelung, și tot ce puteam articula era:

MI-A FOST DOR, MI-A FOST DOR, MI-A FOST ATÂT DE DOR ... ATÂT DE DOR....

MI-A FOST ATÂT DE DOR DE TINE...

Subtil, îmi treceau prin față bucăți de vieți trăite, din care durerea unei pierderi repetate se activa, dar totuși nu o puteam surprinde conștient în imagini clare. Un sentiment de însingurare adunat de cine știe cât timp își striga acum drepturile. Spaima unei promisiuni de regăsire neîmplinite încă în această viață. Și în final mireasma copleșitoare a senzațiilor pe care le cunoșteam dintotdeauna, despre trupul lui, despre mirosurile care invadaseră aerul, despre acel glas, despre acei ochi... , despre energia întreagă a prezenței lui.

În liniștea nopții, corpul meu tremura hohotind, în rafale de plâns eliberatoare, iar noaptea nu avea ce să-mi facă...
Asista în tăcere și mă învăluia cu blândețea ei.

Tot ce reușeam să spun, fie cu vocea, fie în gând, era.... MI-A FOST ATÂT DE DOR DE TINE....

Nu-mi puteam explica atunci reacția și mai mult decât atât, nu puteam înțelege de ce spun asta și de unde atâta emoție, atâta transfigurare și atâta fierbințeală în lacrimile mele.

Era în fond un străin, cunoscut destul de recent cu care nu avusesem nimic de împărțit nici înainte și nici chiar atunci.

Dar eu simțeam că-l cunosc atât de bine și pe dinafară dar mai ales pe dinăuntru.

Nu-l cunoșteam eu cea de Acum!

Îl cunoștea Sufetul Meu! Îl cunoștea atât de bine încât nu mi-a mai cerut acordul să se exprime.

Asistam doar la trăirile Lui, ale sufletului meu, păstrate în adâncul nerostit al Ființei Mele neafectate de Timp.

Copyright Mea Geamană

https://www.facebook.com/Flacarameageamana/

Want your school to be the top-listed School/college in Bucureşti Sectorul 1?

Click here to claim your Sponsored Listing.

Telephone

Address


Bucureşti Sectorul 1
7000