12/09/2026
Pe 12 septembrie 1882, la Cenade, se năștea Ion Agârbiceanu.
Fiul unui pădurar, crescut într-o familie numeroasă, a urmat studiile medii la Gimnaziul din Blaj și Facultatea de Teologie din Budapesta. A fost scriitor, prozator, jurnalist, preot și a deținut mai multe funcții politice în parlamentul României.
Agârbiceanu este, poate, mai puțin citit astăzi decât merită. Numele lui a rămas legat mai ales de „Fefeleaga”, text prezent în memoria școlară a multor generații, însă importanța lui pentru proza românească depășește cu mult această nuvelă. Romanul „Arhanghelii”, publicat în 1914, este una dintre construcțiile sale epice importante și ocupă un loc semnificativ în evoluția romanului românesc de început de secol XX.
Ceea ce îl face interesant pe Agârbiceanu este felul în care transformă o lume aparent restrânsă într-una literară de mare amplitudine. Satul, mica burghezie, preotul, minerul, familia, sărăcia, iubirea, dorința de îmbogățire — toate intră în proza lui nu ca elemente ale unui tablou folcloric, ci ca forțe care modelează caractere. În Arhanghelii, aurul din Munții Apuseni devine mai mult decât o bogăție: el modifică relații, aprinde ambiții și scoate la suprafață slăbiciuni omenești. În Fefeleaga, sărăcia nu este o simplă împrejurare socială, ci o experiență care se repetă până când pare să devină însăși forma unei existențe.
A scris enorm, în decenii în care literatura română își lărgea mijloacele și își căuta formele moderne ale prozei. A fost și publicist, preot, participant la viața culturală și politică a Transilvaniei, iar în 1955 a devenit membru al Academiei Române. Dicționarele de literatură îl consideră unul dintre prozatorii români semnificativi prin amploarea operei, varietatea personajelor și felul în care a transformat experiența unei lumi transilvănene într-o literatură cu problematică socială și morală.
Mormântul său a fost declarat monument istoric.
