Cursuri de Comunicare și Dicție

Fiecare dintre noi are o poveste despre modul în care Michael Jackson a intrat în viața lui.
De cele mai multe ori, povestea nu este despre el, ci despre noi înșine, despre cm ne-am văzut, pentru prima dată, reflectați în cineva din exterior.

Am scris povestea mea pe site.
Găsești link-ul în primul comentariu.

❤️

Să avem o primăvară minunată! 💜

Ți s-a întâmplat vreodată să te simți vinovată atunci când îți merge bine?
Nu pentru că ai greșit ceva, ci pentru că fericirea ta de-acum pare să contrazică ceva din trecut...
Loialitate, sacrificiu, "Să nu ies din rând", "Să nu fiu mai bine decât ceilalți...”

Vinovăția de a fi fericită este una dintre cele mai subtile frâne interioare. Nu o numim, nu vorbim despre ea, însă o trăim zilnic în relații, carieră sau alegeri personale.

Am scris un articol despre acest conflict tăcut: Vinovăția de a fi fericit - ce se întâmplă când îți merge bine și ceva în tine se opune
Găsești link în primul comentariu. 💜

Frazele următoare nu le spui cu intenție rea. ☺️
Le spui când vrei să-l liniștești pe celălalt sau când vrei să „repari” situația.
Le mai spui și atunci când vrei să ajuți, dar nu știi cum, sau când te simți inconfortabil față de emoțiile celuilalt.

„Gândește pozitiv.”
„Lasă, o să fie bine.”
„Alții sunt mai rău decât tine.”
„Nu e chiar așa grav.”
„Trebuie să fii mai puternică.”
„Hai, nu mai plânge!”
„O să treacă.”

Doar că aceste fraze îi transmit subtil celuilalt: „Ce simți tu nu e bine.”

Le poți înlocui cu:
„Lasă, o să fie bine” → „Sunt aici cu tine”
„Gândește pozitiv” → „Vrei să-mi spui ce te apasă cel mai mult?”
„Alții sunt mai rău decât tine” → „Înțeleg cât de important este pentru tine”
„Nu e chiar așa grav” → „Înțeleg că te afectează”
„Trebuie să fii mai puternică” → „E în regulă ce simți / cm ești acum”
„Hai, nu mai plânge” → „Descarcă-te, plângi cât ai nevoie” sau... nu spui nimic
„O să treacă” → „Nu știu când sau cm va trece, dar nu ești singură în asta.”

Empatia nu este despre a salva, a repara sau a lua durerea celuilalt, ci despre a putea sta cu celălalt fără să te sperie ce simte, fără să îi grăbești emoțiile, fără să îi explici sau să faci să fie „mai ușor de dus”.
Empatia creează un spațiu sigur în care emoția poate exista.

Suntem cu toții în proces.
Nu perfecți, ci prezenți.
Nu vindecători, ci însoțitori. 💜

Emoțiile negative: le exprim sau le reprim?
Este o întrebare la care, de multe ori, nu există un răspuns clar.
Îți împărtășesc din experiența mea și din felul în care am trăit, în relațiile mele, între tăcere și exprimare. Poate te va ajuta să te privești cu mai multă blândețe și să-ți înțelegi diferit propriile emoții. 💜

„Conflictul devenise, pentru mine, un limbaj prin care atrăgeam atenția partenerului să mă vadă și să mă audă. Îmi oferea iluzia puterii și mă făcea să cred că am control asupra situației.”

Dacă simți că te regăsești, te invit să citești articolul complet. Găsești linkul în primul comentariu.

De multe ori începem conversații cu scopul de a demonstra, de a explica, de a avea dreptate.
Ne pregătim răspunsurile înainte să-l ascultăm pe celălalt.

Când lași lupta deoparte, dispare și nevoia de a judeca sau corecta pe alții.
Relațiile nu se construiesc când cineva vrea să câștige.

Îndrumarea mea este să începi conversațiile cu următorul scop: „Vreau să înțeleg”. 💜

Empatia creează un spațiu sigur, în care te poți arăta așa cm ești, cu toate emoțiile tale. În acest spațiu, fiecare trăire este primită și respectată, fără presiunea de a explica, de a justifica sau de a schimba ceva. Empatia vine prin prezență autentică, răbdare și atenția sinceră pentru ceea ce simți.

A fi empatic înseamnă să recunoști durerea sau bucuria altcuiva, să le primești și să le însoțești cu atenție și deschidere. Înseamnă să rămâi alături, să asculți și să înțelegi, lăsând timpul și emoțiile să se desfășoare în ritmul lor, fără grabă sau judecată.
În acest fel, empatia devine o conexiune între oameni. 💜

Vorbim mult despre ceilalți...

Despre ce au făcut, ce n-au făcut, ce ar fi trebuit să facă.
Spui: „Tu ești de vină”, „Tu nu ai dreptate”, „Tu nu mă înțelegi”, „Tu nu mă respecți.”

Despre ceilalți vorbești cu voce tare. Despre tine… în șoaptă sau deloc.
„Mi-e frică”, „Mă simt inferior”, „Mi-e rușine”, „Mă simt nerespectat.” Rămân ascunse...

Învinovățirea celuilalt îți oferă iluzia controlului și te ține departe de vulnerabilitate, iar acest lucru îndepărtează orice șansă de apropierea autentică.
Nu ne putem apropia unii de alții prin acuzații, ci prin adevăruri trăite.

Comunicarea reală începe cu o propoziție simplă: „Așa mă simt eu acum.”
Poți spune asta, chiar dacă nu știi ce urmează după...

Îndrumarea mea de astăzi este următoarea: înainte de a spune „Tu ești de vină”, oprește-te și întreabă-te:
„Ce simt cu adevărat acum?”
„Ce am făcut eu în situația asta?”
„De ce îmi este frică în acest moment?”
Observă apoi ce se schimbă în relațiile tale. 💜

Am ajuns la acel moment din luna ianuarie pe care nu știm să-l numim, dar pe care aproape toți îl simțim. Casele sunt mai goale, orașele mai tăcute, corpurile mai obosite, iar în interior apare o stare greu de definit. Nu e neapărat depresie, nu e nici epuizare pură, ci o tristețe difuză, care se instalează fără să ne dăm seama după ce sărbătorile se termină.

Contrar modului în care oamenii se raportează la ele, sărbătorile de iarnă nu sunt doar un eveniment social, ci sunt o construcție emoțională complexă. Timp de câteva săptămâni trăim într-un cadru în care viața cotidiană este suspendată: munca se oprește sau încetinește, timpul capătă alt ritm, relațiile sunt forțate, iar mesajul implicit este că acum ,,trebuie” să fim împreună, conectați, împăcați, ,,mai buni” și neapărat să fim fericiți.

Citește pe site-ul cursdictie.ro despre tristețea de după sărbători, de unde apare ea și ce poți face pentru tine atunci când pare că nu mai ai energie pentru nimic. 💜

În primul comentariu găsești link-ul articolului complet.

„Ești prea sensibilă” (și ai început să te închizi)
„Vorbești prea mult”(și ai început să taci)
„Ești prea pretențioasă” (și ai început să te mulțumești cu puțin)
„Te plângi prea mult” (și ai început să suferi în tăcere)
„Ești prea directă” (și ai început să te scuzi înainte de a spune ceva)
„Ești prea complicată” (și ai început să-ți cenzurezi complexitatea)
„Ești... prea mult” (și ai început să te micșorezi)

Am observat la multe femei cu care lucrez că se simt „prea mult” (prea sensibile, prea intense, prea vocale) și încep să se micșoreze, să-și cenzureze vocea și să-și ascundă emoțiile pentru a fi acceptate.
„Ești prea mult” nu este o greșeală, ci este reacția oamenilor care nu pot primi întreaga lor profunzime.

Dacă te regăsești, amintește-ți că intensitatea, sensibilitatea și adevărul tău sunt parte din cine ești. Nu trebuie să te micșorezi pentru a încăpea. 💜

Avem momente în care nu știm exact ce simțim, doar simțim că „nu e ca de obicei”.
Emoțiile sunt mesaje interioare care ne ajută să descoperim unde suntem deconectați de noi înșine, unde avem nevoie de atenție și ce limite am neglijat.
Fiecare emoție poartă informație: tristețea ne amintește ce contează pentru noi și ce a trecut neobservat, furia ne arată ce ne-a rănit, ce ne-a făcut să ne simțim nesiguri sau ignorați, iar frica ne spune unde ne simțim vulnerabili și ce ne îndeamnă să ne protejăm.

Emoțiile ne cer doar să ne oprim un moment, să le ascultăm și să le înțelegem. Nu vin să ne sperie, nu vin să ne blocheze, ci vin să ne aducă mai aproape de noi înșine.
Când emoțiile vin spre tine, te invit să le primești și să reflectezi la tine prin câteva întrebări simple.

Când simți tristețe, întreabă-te care parte din tine simți că se transformă în acel moment.
Când apare furia, întreabă-te unde ai spus „da”, deși în tine era „nu”, iar când simți frică, întreabă-te de ce simți nevoia să te aperi.

Nu trebuie să găsești răspunsuri perfecte, doar să le auzi, să le observi și să le simți.
Acesta este primul pas spre a te cunoaște mai bine și a-ți înțelege nevoile reale. 💜