31/08/2026
Vineri după amiază, copiii de la Școala de Vară Ferdinand I, au avut parte de o aventură aparte, pregătită de Cercetașii României – Centrul Local Ferdinand I. ⚜️💚
Misiunea lor? Să reconstruiască Floarea de Crin, care, în poveste, fusese desfăcută în cinci fragmente și ascunsă în tot atâtea provocări.
Și au avut ceva de lucru. 😁
Au construit un Turn de Semnalizare din spaghete și bezele, au descifrat mesaje în Cod Morse, au descoperit noțiuni de prim-ajutor, au realizat gulguțe și și-au testat coordonarea la Jgheabul Magic.
Cinci probe. Cinci fragmente recuperate. Iar la final, Floarea de Crin a fost din nou întreagă. ⚜️
Dincolo de joc și de poveste, activitatea le-a oferit copiilor ocazia să lucreze în echipă, să găsească soluții împreună, să fie curioși și să descopere câte puțin din lumea cercetășiei.
Ne bucurăm că am putut găzdui o astfel de experiență și le mulțumim cercetașilor de la Centrul Local Ferdinand I pentru energia, creativitatea și aventura aduse în școala noastră. 💚
Sperăm să mai avem astfel de întâlniri!