Core Fusion

Core Fusion Core Fusion este o companie dedicată îmbunătățirii resursei umane disponibile pe piața muncii

Îmi amintesc și acum că, atunci când un prieten mi-a vorbit pentru prima dată despre posibilitatea de a deveni trainer, ...
07/09/2026

Îmi amintesc și acum că, atunci când un prieten mi-a vorbit pentru prima dată despre posibilitatea de a deveni trainer, reacția mea a fost destul de categorică: „Eu? Niciodată.” 😄
Doar că oportunitățile care au apărut ulterior m-au dus, încet, spre lumea formării profesionale și a educației. Am urmat cursul de Formator și am avut norocul să întâlnesc un trainer foarte bun, de la care am început să înțeleg cât de complexă este, de fapt, formarea oamenilor.
Chiar și așa, multă vreme am preferat culisele. Când mi-am deschis firma de formare profesională, în 2014, eram convinsă că rolul meu va fi să construiesc programele, să organizez și să îi las pe alții să țină cursurile.
Numai că era businessul meu și îmi păsa foarte mult de calitatea cursurilor pe care le ofeream. Așa că am început să mă implic din ce în ce mai mult și în livrare.
Au urmat multe ore în fața oamenilor, iar feedbackul participanților mi-a dat, treptat, încrederea pe care la început nu o aveam.
Astăzi îmi dau seama cât de mult îmi place să fac asta. Îmi place să construiesc programe potrivite grupului, să fac informația ușor de înțeles și să văd că oamenii pleacă de la curs cu ceva pe care chiar îl pot folosi.
Și poate tocmai de aceea, după peste 10 ani de training și foarte mulți participanți întâlniți, cursul de Formator rămâne unul dintre programele pe care le țin cu cel mai mare drag. Fiecare grupă este diferită, pentru că oamenii sunt diferiți, iar asta face ca experiența să nu devină niciodată una de rutină.
În octombrie–noiembrie pregătesc o nouă grupă de Formator. 🎓
Vom lucra la construirea și structurarea unui program de formare, metode de lucru, facilitarea grupurilor, comunicare și evaluare. O parte importantă va fi și practica: fiecare participant va avea practică individuală, sub îndrumarea formatorului, și va primi feedback aplicat.
Participanții vor primi și Manualul Formatorului în format digital, împreună cu materiale și resurse utile pentru propriile cursuri.
La final, în urma examenului, se obține certificatul de absolvire autorizat de Ministerul Educației și Ministerul Muncii, cu recunoaștere națională și europeană.
Link în BIO

06/09/2026
Fie că vorbești în fața camerei, într-un podcast, într-o ședință, într-o prezentare sau în fața unei săli, felul în care...
19/08/2026

Fie că vorbești în fața camerei, într-un podcast, într-o ședință, într-o prezentare sau în fața unei săli, felul în care îți folosești vocea, discursul și prezența influențează direct modul în care mesajul tău ajunge la ceilalți.

Acest program 1:1 este construit pentru profesioniști care au ceva important de spus, dar simt că vocea, emoțiile, structura mesajului sau raportarea la public nu îi ajută întotdeauna să transmită cu aceeași claritate și siguranță pe care o au în interior.
Este un proces personalizat de lucru, adaptat la tine, la stilul tău și la contextele reale în care ai nevoie să comunici mai bine.

Mă bucur tare de fiecare dată când citesc feedback-urile de la finalul cursurilor. 🤍Și pentru că unele dintre ele spun m...
17/08/2026

Mă bucur tare de fiecare dată când citesc feedback-urile de la finalul cursurilor. 🤍

Și pentru că unele dintre ele spun mai bine decât aș putea spune eu cm se vede cursul de cealaltă parte, m-am gândit să împărtășesc cu voi câteva dintre feedback-urile primite recent de la absolvenții cursului de Formator.

Mi-a plăcut mai ales să citesc la ce le-a fost util cursul și cu ce au rămas după el: de la structurarea unui curs și a unui discurs, până la public speaking, gestionarea emoțiilor, metode de formare și lucrul cu participanții.

Dacă te interesează următoarea grupă a cursului de Formator autorizat, găsești toate informațiile despre program și înscriere în link-ul din bio. ✨

Dacă ești student(ă) la master și vrei să înțelegi cm se construiește și coordonează un proiect de la idee la implement...
27/05/2026

Dacă ești student(ă) la master și vrei să înțelegi cm se construiește și coordonează un proiect de la idee la implementare, am deschis înscrierile pentru cursul de Manager de Proiect.

✔️ curs autorizat ANC
✔️ 100% online
✔️ gratuit pentru tinerii până în 35 de ani din județul Prahova
✔️ dedicat în principal studenților la master
✔️ condiție: studii superioare finalizate

📅 Ne vedem online pe:
• 4 și 5 iunie
• 10 și 11 iunie

📝 Între sesiuni: practică individuală + dezvoltarea proiectelor începute la curs
🎓 Examen final: 22 iunie

O să lucrăm aplicat, cu exemple reale, structură clară și instrumente pe care chiar le poți folosi mai departe în proiecte, job sau propriile idei.

📩 Locurile sunt limitate.
Înscrierile se fac în ordinea completării formularului din comentariu.

Când vreau ceva, am tendința să vin cu multe idei, mult chef și senzația aia că acum chiar fac tot. Doar că nu toate zil...
30/04/2026

Când vreau ceva, am tendința să vin cu multe idei, mult chef și senzația aia că acum chiar fac tot. Doar că nu toate zilele arată la fel. Și nu în toate ai aceeași energie, aceeași claritate sau același spațiu mental.
Așa mi-am dat seama că mă ajută cel mai mult pe termen lung, un plan simplu. Ceva clar, realist, pe care îl pot duce și într-o zi normală.
De asta cred tot mai mult în pași mai mici și clari. În lucruri care pot fi repetate. Pentru că, până la urmă, ce poți duce constant contează mai mult decât ce îți propui într-un moment de entuziasm.

Tu cm ești: te bazezi mai mult pe chef sau pe un plan clar? 🤍

Astăzi, CoreFusion împlinește 12 ani. Și mi se pare aproape ireal să scriu asta.12 ani de când am început această povest...
04/04/2026

Astăzi, CoreFusion împlinește 12 ani. Și mi se pare aproape ireal să scriu asta.

12 ani de când am început această poveste. 12 ani de muncă, de emoții, de curaj, de încercări, de lecții și de foarte multă construcție. Au fost ani în care am crescut frumos, ani în care a fost greu, ani în care am mers din inerție și ani în care am simțit foarte clar de ce fac tot ceea ce fac.

Când am creat CoreFusion, nu aveam toate răspunsurile și nici nu cred că aveam cum. Dar aveam foarte clar dorința de a construi ceva cu sens. Ceva care să-i ajute pe oameni să învețe, să crească, să capete mai multă claritate, mai mult curaj și mai multă încredere în ei.

De atunci și până astăzi, s-au adunat peste 6.500 de cursanți, peste 130 de proiecte educaționale, peste 60 de programe de formare autorizate și colaborări cu peste 120 de traineri. Sunt cifre frumoase și sunt mândră de ele. Dar, dincolo de cifre, cel mai mult au contat mereu oamenii.

Oamenii care au avut încredere. Oamenii care au venit la cursuri cu emoții, cu întrebări, cu dorința de a schimba ceva. Oamenii care au crescut alături de noi. Oamenii care au contribuit, au susținut și au fost parte din drumul acesta.

Pentru mine, CoreFusion nu a fost niciodată doar un business. A fost și este o parte importantă din viața mea, din munca mea și din felul în care înțeleg dezvoltarea profesională și învățarea.

Astăzi simt, în primul rând, recunoștință. Pentru tot ce am construit. Pentru toți oamenii care au făcut parte din acest drum. Pentru încrederea primită. Pentru lecțiile care au venit odată cu fiecare etapă.

12 ani mai târziu, sunt încă aici. Poate mai așezată, poate cu mai multă experiență, dar cu aceeași convingere că merită să construiești lucruri care contează.

La mulți ani, CoreFusion. Și mulțumesc pentru tot. 🤍

Address

Piața Națiunile Unite 3-5
Bucharest

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Core Fusion posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The School

Send a message to Core Fusion:

Shortcuts

Share

Category