19/02/2025
Continuam alături de profesorul Brown se investigăm bazele neuronale ale jocului de rol!
“Vocal + Gestural = Role Play”
a lecture by Professor Steven Brown
📍 Multifunctional Hall
📍 Tudor Arghezi 3B
📅 February 24, 2025
⏰ 4:00 PM
Luni, 24 februarie 2025, profesorul Steven Brown va susține prezentarea „Vocal + Gestural = Role Play”, la UNATC, sala Multifuncțională, pe stradaTudor Arghezi 3B.
rezentarea va fi susținută în limba engleză.
Profesorul Steven Brown vizitează UNATC cu ocazia derulării proiectului de cercetare „The Role-Playing Brain”, într-un parteneriat al UNATC cu Jameel Arts & Health Lab al New York University Steinhardt, o inițiativă a Organizației Mondiale a Sănătății și Culture Runners (https://www.jameelartshealthlab.org/).
În cadrul proiectului „The Role-playing Brain” vor fi analizate prin imagistică prin rezonanță magnetică bazele neuronale ale jocului de rol la actori și novici, contribuind la creșterea înțelegerii modului prin care teatrul poate contribui în procese terapeutice și dezvoltare personală.
În cadrul „Vocal + Gestural = Role Play”, Steven Brown va prezenta aspecte ale jocului de rol din perspectiva conceptului de protoacting, pe care l-a propus pentru înțelegerea dezvoltării jocului de rol, din contextul social în context estetic. Vor fi discutate aspecte precum modularea vocală în jocul de rol și limbajul gestual în producerea de joc de rol în contexte artistice și de zi cu zi.
Steven Brown este directorul NeuroArts Lab și profesor asociat în cadrul Departamentului de Psihologie, Neuroștiință și Comportament la Universitatea McMaster din Hamilton, Ontario.
Și-a obținut doctoratul în cadrul Departamentului de Genetică și Dezvoltare la Universitatea Columbia din New York și a realizat cercetări postdoctorale la Institutul Pasteur din Paris, Institutul Karolinska din Stockholm, Centrul de Științe ale Sănătății al Universității din Texas din San Antonio și la Universitatea Simon Fraser din Vancouver (https://experts.mcmaster.ca/display/stebro)
Cercetările sale se concentrează pe studiul bazei neuronale a artelor, incluzând muzica, dansul, actoria, arta narativă, cinematografia, desenul, dar și a esteticii și creativității. Este autorul cărții „The Unification of the Arts” (Oxford University Press) și co-editor al cărților „The Origins of Music” (MIT Press) și „Music and Manipulation” (Berghahn Books). Steven Brown a publicat peste 50 de articole de cercetare în jurnale prestigioase precum: Scientific Reports, Psychology of Aesthetics, Creativity, and the Arts, Proceedings of the National Academy of Sciences of the United States of America, pe tema neuroștiinței și psihologiei artelor.
În cadrul prezentării, Alexandru I. Berceanu va prezenta proiectul „The Role Playing Brain”.