29/09/2025
Am reînceput antrenamentele de Aikido. 🥋
Ca în fiecare an, am puține locuri în fiecare grupă, doar vreo 15, ca să am timp de toți. Am și mult mai puține locuri libere, pe care mă străduiesc să le ocup în prima lună a sezonului ca apoi să am continuitate și grupa stabilă. Așa că, în această perioadă, fac înscrieri, cunosc părinți și cunosc copii. De toate vârstele. Îi primesc pe toți, indiferent de unde vin, și răspund întrebărilor părinților. Încerc să nu răspund prea complicat sau prea filosofic, să încerc să-i dau omului, cât de repede, răspunsurile pe care le caută. Dar, deși știu că mulți nu au habar de domeniu, deși am toată toleranța (și chiar admirația pentru un om care încercă să afle și să învețe), uneori unele întrebări sunt ”funny”:
”Aikido este stilul ăla în care îl dobori pe celălalt cu energia, nu?”
”Nu, ăla este Star Wars...” 👽
”Dacă mă apuc de Aikido o să slăbesc?”
”Nu neapărat, dar o să poți să cazi foarte bine și mult mai ușor, fără să te rupi când o faci!” 🫃
”Vreau să facă aikido că are un bully la școală și să știe să se bată” (asta este chiar trist)
”Multă vreme nu o să știe să se bată. Aici nu pregătesc copii ca să devină luptători la forțele speciale sau bounceri de club... Dar, dacă se va ține de antrenamente, va ști să se apere! Mai mult, în câțiva ani, aici mai repede ca oriunde, va deprinde subtilitățile managementului de conflict și nu va mai avea nevoie să se bată.” 🤼
”Aikido este ce face Steven Segal, nu?”
”Da, dar nu ne mai place foarte mult de el...” 🥷
”Când o să pot să dobor pe cineva de la distanță, fără să îl ating? Mie nu îmi place să ating oameni...”
”O să poți să faci asta când îți vei lua o armă de foc... sau când o să arunci bine cu o cărămidă.” 🔫
”Când o sa dau primul examen? Când o să îmi iau centura neagră?”
”Dacă mă întrebi asta acum, probabil niciodată... Primul examen îl vei da la minim patru luni după ce te vei apuca serios de antrenamente. Centura neagră o vei putea obține după minim patru ani (adult fiind), dar numai după ce vei ajunge să gândești ca o centură neagră și să nu ți-o mai dorești.”
”Nu înțeleg...”
”Știu... Doar învață să fii consecvent și totul va fi bine”
”Dar care este cel mai greu examen?”
”Asta este o întrebare bună! Cel mai greu examen fizic este cel de la centura maro, cel de 1 Kyu. Cel mai greu examen mental este cel de 2 Dan, a doua centură neagră. Pentru că atunci trebuie să arăți că nu te demoralizează să te întorci de unde ai plecat și să o iei de la început, căutând profunzimea. ”Do” din ”Aikido” înseamnă Cale. Mergem pe cale, ne întoarcem acasă schimbați și apoi plecăm din nou la drum...”
”Nu înțeleg...”
”Știu... Este OK!” 🥋🥋🥋
28/06/2025
22/05/2025
08/04/2025
14/03/2025
25/02/2025
15/01/2025