28/05/2025
⚖️ A început dezbaterea „Dreptul românesc și educația juridică în context actual”, ediția a VI-a a seriei „Educație, lege, drept, dreptate”.
📍 Evenimentul are loc la Clubul Băncii Naţionale a României - București și reunește reprezentanți ai instituțiilor publice centrale, personalități ale mediului juridic și academic, jurnaliști etc.
📖 În cadrul întâlnirii va fi lansat volumul IV (literele J–N) al Enciclopediei Juridice Române (EJR) – proiect de anvergură națională, elaborat sub egida Academiei Române. Proiectul a fost inițiat de Universitatea Titu Maiorescu din București și Institutul de Cercetări Juridice „Andrei Rădulescu” al Academiei Române, care coordonează și materializarea sa, în colaborare cu Editura Academiei Române și Editura Universul Juridic.
Volumul I al lucrării a fost premiat în anul 2018 de către Uniunea Juriștilor din România cu premiul „Andrei Rădulescu”, iar recent, în cadrul Galei Premiilor AOSR 2025, lucrarea a primit Premiul de excelență „Constantin Angelescu” al Academiei Oamenilor de Știință din România.
📙 Enciclopedia Juridică Română. Volumul IV – J - N 👉🏻 https://bit.ly/4dVfVuh
📚 Pachet: Enciclopedia Juridică Română 👉🏻 https://bit.ly/4kccYYd