Physics Science in Magurele, Romania

Did you know that it has been 100 years since the initial development of quantum mechanics?

It began with physics laureate Werner Heisenberg who formulated a type of quantum mechanics based on matrices 100 years ago. Two years later in 1927 he proposed the “uncertainty relation”, setting limits for how precisely the position and velocity of a particle can be simultaneously determined.

Heisenberg’s quantum mechanics could be used for studying the properties of the spectra of atoms and molecules. It enabled a systemisation of spectra of atoms. It should also be mentioned that Heisenberg, when he applied his theory to molecules consisting of two similar atoms, found among other things that the hydrogen molecule must exist in two different forms which should appear in some given ratio to each other.

Heisenberg was awarded the Nobel Prize in Physics in 1932 “for the creation of quantum mechanics, the application of which has, inter alia, led to the discovery of the allotropic forms of hydrogen.”

Exactly this day in 1915, Albert Einstein submitted his second paper on the general theory of relativity to the Prussian Academy of Sciences. One of four landmark papers he presented that month, culminating in his final formulation of the theory on November 25.

Courtesy of Proceedings of the Royal Prussian Academy of Sciences.

Când reactorul 4 de la Cernobîl a explodat, în aprilie 1986, lumea a privit neputincioasă cm un oraș întreg, Pripyat, era înghițit de tăcere. În câteva ore, peste 100.000 de oameni au fost evacuați, lăsând în urmă case, școli, fotografii, jucării și câini legați în curți. Radiațiile păreau să fi condamnat acel loc la moarte pentru mii de ani. Nimeni nu credea că acolo va mai trăi ceva.

Dar natura nu cunoaște frică. În anii care au urmat, liniștea a devenit fertilă. Fără oameni, fără motoare, fără construcții noi, ecosistemul a început să respire din nou. Copacii au crescut prin asfalt, rădăcinile au spart podelele blocurilor, iar vântul a adus semințe care s-au prins în cele mai ciudate locuri: pe acoperișuri, în tencuială sau printre fiarele ruginite ale parcului de distracții.

Apoi au apărut animalele. Căprioarele și mistreții au revenit primele, urmate de lupi, vulpi și râși. În scurt timp, zona interzisă s-a transformat într-un uriaș sanctuar neoficial pentru fauna Europei de Est. Biologii care au reușit să intre au fost șocați să descopere nu doar că există viață, ci ca s-a dezvoltat un adevărat ecosistem natural: urși care se plimbă printre ruine, cai sălbatici Przewalski (specie aproape dispărută în restul lumii) care pasc în fața reactoarelor abandonate, păsări rare și turme de cerbi care traversează drumurile părăsite.

Radiația, deși încă prezentă, nu a oprit viața. A adaptat-o. Unele plante dezvoltă mecanisme de protecție celulară, iar animalele par să suporte mai bine mediul decât s-ar fi crezut inițial. În absența omului, natura a reînvățat să stăpânească teritoriul.

Cernobîlul de azi e un paradox. E un loc al morții care a devenit un refugiu pentru viață. Clădirile se prăbușesc, dar pădurea crește peste ele. Blocurile au devenit cuiburi, sălile de clasă sunt acum vizuini. Pe ferestrele sparte atârnă iederă, iar câmpurile în care radiația făcea pământul toxic sunt pline de fluturi.

Omul a părăsit locul ca să se protejeze de natură, iar natura a revenit tocmai pentru că omul a plecat. Cernobîl a devenit, fără intenție, un experiment uriaș despre forța regeneratoare a lumii vii. Un loc unde timpul s-a oprit, dar viața a continuat.

Multivariable Calculus Problem 🧮
Let E be the solid of density ρ(x, y, z) = √(x² + y²),
bounded by the cone z = √(x² + y²) and the plane z = 3.
We find the center of mass of E using triple integrals in cylindrical coordinates.

By integrating both the total mass and the first moments,
we get the coordinates of the centroid:
Z₀ = 12/5

A great example of how calculus and geometry work perfectly together 🔺

Schrodinger equations

Il 25 novembre 1915,

Albert Einstein tenne la sua memorabile conferenza davanti all'Accademia Prussiana delle Scienze di Berlino in cui presentò la versione finale della Teoria della Relatività Generale.

Einstein concluse la relazione con le seguenti parole: "Così, la teoria della relatività generale come edificio logico è stata finalmente completata". Einstein fece poi notare agli amici che la teoria era "di incomparabile bellezza" e che i suoi sogni più sfrenati si erano realizzati. Confidò al fisico Arnold Sommerfeld che si trattava della "scoperta più importante che abbia mai fatto nella mia vita".

Il suo uditorio non condivise subito questo punto di vista. Anche Max Planck e Max von Laue, che avevano sempre sostenuto Einstein, rimasero scettici, ma la cosa non impensierì molto Einstein, che già due anni prima aveva scritto al suo amico Michele Besso: "Una visione libera e senza pregiudizi non è affatto una caratteristica dei tedeschi (adulti)".

In quel "finalmente", pronunciato da Einstein, c'è il sospiro di sollievo tirato dopo anni di lavoro lunghi e travagliati, soprattutto gli ultimi tre, durante i quali Einstein oscillava tra momenti di euforia e altri di completo scoramento per le difficoltà di carattere matematico che incontrò, e che riuscì a superare con l'aiuto dell'amico matematico Marcel Grossmann.