Speakup

Iată un nou text despre cm își imaginează elevii reforma sistemului educațional, de data asta de Darius Florovici.

Sistemul educațional tradițional a fost proiectat pe modelul liniei de asamblare industriale: un proces liniar în care elevii, așezați în bănci aliniate, receptează pasiv unități de informație de la o sursă centrală de autoritate. Într-o eră definită de incertitudine și de accesul instantaneu la date prin inteligența artificială, acest model al „livrării de conținut” nu mai este doar învechit, ci și contraproductiv. Adevărata provocare a pedagogiei contemporane nu este găsirea unor tablete mai rapide, ci deconstruirea „scenei” din fața clasei pentru a face loc unui ecosistem viu, unde învățarea devine un act de co-creație, nu unul de consum.
Pentru a înlocui predarea frontală, trebuie să privim clasa nu ca pe un auditoriu, ci ca pe un laborator de experiențe. O alternativă viabilă este trecerea către învățarea bazată pe fenomene, unde granițele rigide dintre materii dispar. În loc să segregăm realitatea în „ora de fizică” și „ora de geografie”, elevii pot investiga probleme complexe, precum criza resurselor sau impactul tehnologiei asupra psihicului uman. Într-un astfel de context, profesorul încetează să mai fie singura voce autoritară și devine un arhitect de experiențe. El nu mai oferă hărți gata desenate, ci îi ghidează pe elevi în procesul de a-și construi propriile instrumente de navigare. Această schimbare de paradigmă forțează trecerea de la memorare la interogație, transformând școala într-un spațiu unde întrebarea corectă valorează mai mult decât răspunsul standardizat.
Creativitatea, adesea confundată cu un talent artistic marginal, este în realitate un mușchi care se atrofiază sub presiunea fricii de notă. Pentru a o revitaliza, este necesar un unghi mai puțin abordat în politicile educaționale: siguranța psihologică a eșecului. Într-o clasă care funcționează ca un incubator, prima încercare a unui elev este tratată ca un prototip, nu ca un verdict final. Atunci când eliminăm pedeapsa pentru greșeală și o înlocuim cu analiza procesului, deblocăm curajul de a inova. Creativitatea nu apare prin exerciții mecanice de brainstorming, ci în momentele de libertate controlată, unde elevul are permisiunea de a explora ipoteze absurde fără teama de a fi sancționat de sistem.
Munca în echipă și participarea democratică nu pot fi predate teoretic din manuale de civică; ele trebuie exercitate ca o formă de guvernanță zilnică. Colaborarea autentică se naște din interdependență, nu din simpla așezare la aceeași masă. Prin metode care forțează distribuția responsabilității, cm este tehnica „mozaicului”, fiecare elev devine singurul posesor al unei părți din cunoaștere, fiind obligat să o predea colegilor săi pentru ca grupul să reușească. Acest proces transformă radical dinamica puterii: autoritatea se fragmentează, iar respectul reciproc apare din nevoia pragmatică de a învăța de la celălalt. Democrația în clasă se manifestă astfel prin negocierea regulilor și prin cercuri de dialog socratic, unde așezarea fizică în cerc elimină ierarhia spațială și forțează contactul vizual, transformând masa de elevi într-o comunitate de egali.
Un element esențial, dar rar discutat, în această transformare este ceea ce putem numi „pedagogia tăcerii”. Participarea democratică explodează exact în momentele în care profesorul face un pas în spate și refuză să umple vidul de autoritate. Atunci când facilitatorul practică tăcerea, elevii sunt forțați de context să se auto-organizeze, să medieze conflicte și să își asume inițiativa. Această retragere strategică a educatorului este, probabil, cel mai înalt act pedagogic, deoarece oferă elevilor spațiul necesar pentru a deveni propriii lor mentori.
În concluzie, abandonarea predării frontale nu înseamnă haos, ci o structură mult mai subtilă și mai profundă a autonomiei. Este trecerea de la controlul absolut la încrederea investită în capacitatea tinerilor de a genera sens. O școală care încurajează creativitatea și democrația nu este cea care oferă cele mai multe răspunsuri, ci cea care creează cetățeni capabili să reziste certitudinilor facile și să colaboreze în fața necunoscutului. În acest nou ecosistem, profesorul nu mai este înțeleptul de pe scenă, ci ghidul discret care aprinde scânteia curiozității și apoi are curajul de a lăsa flacăra să ardă prin propriile puteri ale elevilor.

FLOROVICI DARIUS

În ultima zi a proiectului SpeakUP, am încercat să punem pe agenda publică ideea introducerii unui curs de educație pentru implicare civică în trunchiul comun la nivel liceal. Noi credem că, în contextul actual, statul trebuie să-și ia foarte în serios rolul de a forma viitori cetățeni care să apere statul de drept. Am propus o platformă comună cu societatea civilă după modelul Politische Bildung din Austria, pentru ca acest curs să devină un loc de inovare și reîntinerire a modului în care se predă în general în sistemul de masă. Propunem un învățământ experențial, bazat pe dezvoltarea de inițiative civice locale în jurul școliilor, care să îi învețe practic pe viitori cetățeni să se implice și să dialogheze cu autoritățile statului.
Salutăm prezența Comisiei pentru învățământ din Camera Deputaților și a reprezentanților Inspectoratelor școlare și a Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare. Deși există dezamăgiri legate de modul în care se predă Educația civică în primar și cursurile nou introduse de istoria comunismului, nu credem că soluția este să sistăm cu totul introducerea de cursuri noi prin care statul să-și asume cu adevărat misiunea de a forma noi generații de cetățeni. Împreună cu organizațiile din societatea civilă care desfășoară inițiative în domeniul formării cadrelor didactice și a elevilor pentru implicare democratică, rămânem deschiși la dialog și gata să sprijinim pilotarea și dezvoltarea unui curs liceal dedicat participării active la viața publică.
Dacă vă interesează chestiunea, vă invităm să consultați numerele speciale dedicate advocacy pentru un astfel de curs pe site-ul Revistei 22.

Liceenii susțin dreptul la incluziune reală al colegilor cu cerințe educaționale speciale
— O inițiativă de advocacy condusă de tineri
Nu e ușor să lucrezi cu liceenii. Au un mod foarte direct de a-ți spune verde în față când ceva nu-i interesează sau nu li se pare că-i privește. Mă aflam într-o sală de festivități imensă la Colegiul Tehnic Carol I, notând pe un flipchart ideile de soluții pentru o mai bună integrare a copiilor cu cerințe educaționale speciale. Unul dintre tineri a propus ideea unei săli de relaxare, în care colegii cu supraîncărcare senzorială să se poată liniști.
Am început să visăm cu toții la ea: cm ar trebui să arate, cm ar putea fi finanțată, cât de ușor s-ar putea implementa în fiecare școală. L-am rugat pe proponent să-și dezvolte ideea într-un brief de politici publice. Însă băiatul ne-a tăiat scurt: „nu e treaba mea să vorbesc cu autoritățile”.
Prima mea reacție a fost să cred că e lipsă de încredere în sine și am încercat să-l încurajez. Dar răspunsul a venit la fel de direct: „Nu trăiesc într-o țară în care autoritățile să înțeleagă, darămite să preia o idee bună. În România lucrurile nu se mișcă așa de ușor.”
România are nevoie de o doză de credință quixotică într-o lume perfectibilă prin implicare civică, ca antidot la cinism. Pariul proiectului Erasmus SpeakUP este că dezbaterea poate duce la implicare și că schimbarea poate porni de la tineri. Împreună avem responsabilitatea să nu le furăm această credință.
Doamna prof. Cristina Teodora Buică a pus bazele unui task force care luptă împotriva bullyingului elevilor cu CES la Colegiul Tehnic Carol I, cu care am co-creat o inițiativă de advocacy. Am început cu o dezbatere: „Prezența fizică a copiilor cu CES în clasă nu reprezintă incluziune reală”. Aceasta ne-a permis să discutăm despre diferența dintre a fi prezent și a fi cu adevărat integrat — elevi în clasă, dar marginalizați, excluși sau tratați ca un element perturbator.
Am continuat cu alte dezbateri, în care am ajuns la concluzia că integrarea este responsabilitatea întregii comunități școlare: profesori, elevi, părinți, specialiști și administrație. Prin jocuri de rol și exerciții de analiză, am mapat actorii relevanți și am decis împreună pe cine să invităm la masa rotundă.
În etapa de analiză de nevoi, liceenii au dialogat cu părinți ai copiilor cu CES, încercând să înțeleagă și să reprezinte cât mai fidel experiențele acestora. Ulterior, au co-creat un brief de politici publice, care a fost prezentat în cadrul unei mese rotunde organizate de Grupul pentru Dialog Social.
La discuție au participat reprezentanți ai Ministerului Educației, Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, ai Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD), ai Centrului Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională (CMBRAE), ai direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului (DGASPC), precum și reprezentanți ai sindicatelor profesorilor, directori de școli, profesori și organizații din societatea civilă active în domeniul incluziunii.
Dialogul a fost unul real, pe alocuri intens, cu participarea activă a elevilor din task force.
Brieful elevilor a arătat clar că, în lipsa serviciilor de sprijin și a formării profesorilor, costul integrării este transferat aproape integral asupra familiilor, ceea ce nu este nici just, nici sustenabil. Soluțiile propuse de elevi au convers cu cele ale experților: co-teaching în loc de modelul „pull-out” în care acționează actualmente profesioniștii de sprijin, formarea profesorilor, echipe multidisciplinare funcționale, educație prin metode senzoriale și prin artă, precum și programe de sprijin între colegi (buddy systems).
După aproape patru ore de discuții, elevii au plecat cu o întrebare: au fost cu adevărat ascultați sau doar auziți? E greu de spus dacă o analiză onestă poate schimba practici birocratice adânc înrădăcinate. Dar sperăm ca noi, cu toții, să nu-i dezamăgim.

De ce le pasă tinerilor în ziua de azi?
Circulă acest mit că tinerii ar fi apatici și neinteresați de politică sau de binele comun. Dar pentru ca vocea acestei generații să se coaguleze, ea trebuie mai întâi ascultată. Ori cine îi ascultă cu adevărat pe tineri? Nu școala, unde consiliile elevilor au rol decorativ, nu facultățile, care păstrează curriculumuri rigide, neschimbate de decenii, fără relevanță pentru provocările cu care se confruntă noua generație. În lipsa unor canale reale de consultare, ajungem să confundăm tăcerea cu indiferența. Ori de multe ori, articularea unor puncte de vedere germinează tocmai din ascultare.
În acest spirit, și al motto-ului proiectului Erasmus+ SpeakUP, coordonat de GDS, ‚Vocea ta contează!’, am lansat o competiție de public speaking, în care tineri și elevi de gimnaziu au fost invitați să aleagă o problemă globală sau locală și să răspundă la două întrebări simple:
De ce să ne pese?
Ce se poate face?
Premisa era că indiferent care ar fi problema, există întotdeauna o soluție societală, ceea ce a fost un fel de pariu câștigat împotriva răbdării mioritice, care uneori se transformă în indolență.
Cu sprijinul partenerilor English Speaking Union și ARDOR, cărora le mulțumim, apelul nostru a primit răspunsuri din întreaga țară – din București până la Mediaș, Brașov, Buzău, Constanța, Arad, Făgăraș sau Tulcea – atât fizic, cât și în format hibrid. Juriul, alcătuit din universitari, oameni de cultură, activiști și membri ai comunității de dezbateri, și-a asumat rolul de „ureche” : o platformă pentru ideile tinerilor. Deși formatul competițional a presupus acordarea unor premii, pentru noi toți participanții sunt câștigători – în primul rând pentru că le pasă, iar în al doilea rând pentru că avem convingerea că nu se vor opri doar la vorbe, ci vor întreprinde mai devreme sau mai târziu, ceva pentru cauzele pe care le-au îmbrățișat.
În educație, se vorbește des de efectul Matei, celor care au, li se va adăuga. De aceea, dincolo de discursurile perfect argumentate, ne-au bucurat și intervențiile celor care au luat poate cuvântul pentru prima dată, mai șovăielnic, dar vorbind deschis și vulnerabil despre experiențe proprii sau ale prietenilor apropiați. Viața își scoate colții din păcate de la vârste fragede, mulți vorbitori abordând experiențe dificile: bullying-ul, problemele de sănătate mintală, singurătatea care însoțește paradoxal o viață tot mai conectată digital, adicțiile, siguranța online sau relațiile începute pe internet care pot degenera în forme de abuz sau trafic de persoane.
Generația tânără nu este nici răsfățată, nici ferită de îngrijorările majore ale timpului nostru. Mulți dintre participanți au vorbit despre probleme pe care societatea românească le gestionează insuficient: femicidul, violența domestică și de gen, lipsa transportului public pentru elevii din zone izolate, dar și despre teme globale precum impactul climatic al inteligenței artificiale sau criza încălzirii globale. Într-o epocă în care politica internațională capătă uneori forma unui reality show, până și elevii de gimnaziu se întreabă ce fel de lume vor moșteni – nu doar ce se va întâmpla cu urșii polari, ci și cu comunități întregi, precum cele din Groenlanda, prinse cinic în jocuri geopolitice care îi neliniștesc. E înduioșător să le asculți pledoariile pentru o lume mai dreaptă, dar ele ar trebui să funcționeze și ca un semnal de alarmă pentru noi adulții, care riscăm să le lăsăm povara problemelor pe care ne simțim prea mici sau prea comozi să le înfruntăm.
Poate surprinzător, una dintre temele care i-a preocupat cel mai mult pe tineri a fost educația. Cum să nu strivim corola creativității și curiozității înnăscute a copiilor încă din clasele primare? Ce trebuie să se schimbe pentru a încuraja gândirea liberă, nu conformismul? De ce tăiem întotdeauna de la educație când trebuie redusă datoria națională? Mai multe intervenții au pus în chestiune tăierile burselor de merit. Cum putem primeni un sistem de învățământ care perpetuează forme istorice fără relevanță pentru provocările actuale, în contextul instabilității instituționale și a multiple reforme avortate? Experiența acestei competiții sugerează clar că tinerii au nu doar opinii, ci și capacitatea de a contribui la definirea educației, dacă li se oferă cadrul pentru a o face.
Dacă ar fi să reținem doar un mesaj încurajator care a traversat toate discursurile: tinerii cred că indiferența este o formă de complicitate. Într-o lume strâmbă, a nu vorbi despre problemele care o deformează, echivalează cu a le normaliza. Avem datoria morală de a vorbi despre teme importante, chiar dacă sunt greu de dus, pentru că răul se banalizează atunci când nu e denunțat de fiecare dintre noi. Mai multe voci au făcut apologia decenței și bunătății în viața de zi cu zi, pe principiul că nu există gesturi sau cuvinte bune care să nu aibă un ecou. Concluzia cea mai optimistă a competiței este că tinerilor chiar le pasă, trebuie doar să fim dispuși să-i ascultăm.

Pentru cei care nu se uită în secțiunea Discussion a evenimentelor pe fb, adăugăm și aici programul competiției De ce să ne pese? (Urmăriți evenimentul, mai avem niște update-uri!)

🇷🇴 Dezbaterea este un sport de performanță. Team Romania are nevoie de sprijinul vostru.

Pentru mulți, dezbaterea pare „doar vorbit”. În realitate, este un sport competitiv, cu antrenamente constante, selecții naționale și participare la turnee internaționale, unde tinerii din România concurează cu cele mai bune echipe din lume.

Participarea la astfel de competiții presupune costuri semnificative : taxe de participare, transport, cazare, pregătire. Pentru ca Team România să poată reprezenta România la nivel internațional, este nevoie de sprijin din partea comunității.

Dacă vrei să susții educația, performanța și tinerii care muncesc enorm pentru a ajunge la acest nivel, iată câteva modalități concrete prin care poți ajuta, în funcție de ce îți este la îndemână:

👉 **3,5% din impozitul pe venit (persoane fizice)**
[https://redirectioneaza.ro/asociatia-romana-de-dezbateri-oratorie-si-retorica-ardor/](https://redirectioneaza.ro/asociatia-romana-de-dezbateri-oratorie-si-retorica-ardor/)

👉 **Donație (unică sau recurentă)**
[https://ardor.org.ro/](https://ardor.org.ro/)

👉 **20% din impozitul pe profit (persoane juridice)**
Putem trimite la cerere **contractul de sponsorizare și Declarația 177, precompletate**.

♡

La noi, workshopul incepe de la 3.30

📢 Explore Digital Campaigning as a Tool for Civic Engagement

Are you a young person or youth leader eager to make your voice heard and drive positive change in your community? Join us for an interactive online workshop where you’ll discover how digital campaigning can be a powerful strategy to engage citizens, promote participatory democracy, and address pressing social issues.

During the 2.5-hour session, we’ll cover:

- The role of digital campaigns in civic engagement and participatory democracy
- Opportunities, challenges, and ethical considerations in online campaigning
- How to define campaign goals, identify audiences, and craft compelling calls to action
- Storytelling, inclusive communication, and accessible content creation

The workshop is hands-on: you’ll collaborate to design your own digital campaign, receive feedback from facilitators, and learn from real-life EU-level and grassroots campaign examples.

🗓 Date: 6.02.2026
⏰ Time: 14:30 – 17:00 CET
💻 Online via Zoom
🔗 Register now: https://shorturl.at/Nmz1m

We invite you to take this opportunity to develop practical skills, create meaningful campaigns, and contribute to a more engaged and inclusive society.

Municipalities often struggle to bring young people into consultation processes. Traditional town halls and Q&A sessions rarely attract youth — and when they do, participation is limited, often symbolic.
Structured debate formats can change that. By reframing consultations as interactive debate sessions, municipalities can:
• 🗣️ Gather authentic youth input on upcoming policies in a format that young people find engaging.
• 🎯 Make consultations dynamic, moving beyond passive Q&As to discussions where arguments, evidence, and perspectives are tested.
• 🤝 Train civic skills: helping young people practice expressing their perspective directly to decision-makers.
This webinar will show local governments practical methods to adapt debate into their consultation toolkit — creating processes where young people feel heard and municipalities gain meaningful insights.
Enroll here https://forms.gle/BeK5MEYDAQ2QivRj7