Coordonatorul cadrelor didactice a urmat formare în Italia, la Reggio Emilia, ghidând copiii într-un mediu creativ și sigur. Scurt istoric:
• grădiniţa este situată pe strada Intrarea Jarului nr. 3, sector 6, o zonă relativ departe de centrul metropolei;
• unitatea functioneaza pe structura instituțională a unui fost centru educațional, înființat, în 2013, de către SC Căsuța Ștrumfilor SRL;
• rațiunile punerii în funcțiune a respectivului centru educațional au avut legătură cu ideea de testare a pieței (ca să utilizăm o astfel de formulare), dar și cu nevoie acumulării capitalului necesar pentru a iniția o grădiniță responsabilă și serioasă;
• principiul responsabilității a fost ilustrat, în timp, pe de o parte prin seriozitatea și profesionalismul resurselor umane atrase, încât părinții solicită centrul educațional mereu mai mult decât instituția are disponibilitate, ca număr de locuri; pe de altă parte, prin faptul că imobilul în care functioneaza instituția de învățământ preșcolar a fost achiziționat de către familia inițiatoare (reprezentată prin administrator Mariana Popescu), cu destinația grădiniță, asadar unitatea deíne cladire proprie;
• necesitatea înființării Grădiniței „Căsuța Ștrumfilor” a fost evidențiată de părinți, care și-au manifestat această dorință (cf. mesajelor, inclusiv scrise, transmise de către aceștia);
• activitatea didactică a grădiniţei urmăreşte curriculum naţional (O. MEN 4694/02.08.2019);
• activităţile opţionale cuprinse în oferta educaţională sunt: limba engleză, limba germană, actorie, dans ,etc.
• activităţile extracurriculare sunt diversificate şi se referă la: vizite, excursii, spectacole de teatru, târguri de „comercializare” a produselor realizate de copii, cu scop umanitar etc.