19/08/2026
Între 1900 și 1989, în România au fost acordate 1500 de doctorate. 1500! Unul dintre ele a fost acordat unei indience, Amita Bhose - care va deveni Didi - sora noastră mai mare și sora mai mare a lui Eminescu. Începută în 1971 sub îndrumarea doamnei Zoe Dumitrescu-Bușulenga, cu titlul Influența indiană în opera eminesciană, teza avea să fie susținută în 1975 și publicată în 1978 la Editura Junimea. În 1972 Didi avea să primească Premiul Uniunii Scriitorilor pentru tălmăcirea lui Eminescu în limba bengali (1969), prima traducere a lui Eminescu în Asia, în volum și din limba română. Doctoratul l-a susținut în limba română, limba în care și visa.
Ce vedeți în fotografie e numai o fațetă a activității lui Didi - cea de eminescolog. A susținut conferințe despre Eminescu, Tagore, a făcut parte din colectivul Eminescu care a editat Operele complete, ediția Perpessicius, contribuind cu transcrierea și alcătuirea aparatului critic ale Gramaticii mici a lui Franz Bopp pe care Eminescu o traducea în perioada 1984-1986, la Iași, unde și erau cele trei caiete cu traducerea, la BCU, Didi fiind prima peraoană care le-a deschis, studiat, după apraope 100 de ani, în tot acest timp domnia-sa făcând naveta București -Iași (timp de 3 ani, 1975-1978, la București locuind și predând bengali (din 1972 iar sanscrita din 1978). A demonstrat în teza sa de doctorat publicată sub titlul Eminescu și India că Eminescu a fost primul traducător din limba sanscrită și în toate studiile sale a susținut universalitatea sa. A pledat pentru Eminescu în țara lui Eminescu și contribuția sa la istoria eminescologiei este neprețuită.
Didi era o persoană modestă. Atât de modestă încât afirma că datorită lui Eminescu numele său a ajuns pe toate meridianele lumii. Atât de modestă încât deși Universitatea spunea că e o cinste pentru ea să o aibă pe Didi la catedră - Universitatea care după 1990 avea să-i scoată postul la concurs pentru a i-l desființa și apoi reînființa pentru un bercea și un theban - Didi spunea că e a sa cinstea, de a preda la Universitatea București.
Didi este „Amita noastră” (Traian Blajovici, fost director al Bibliotecii Județene Bihor). „O nobilă prietenă” - doamna Bușulenga.
Didi vorbea puțin despre domnia-sa. Atât de puțin încât abia după plecarea sa dintre noi, văzându-i manuscrisele care sunt acum ale mele, publicându-le (a se citi culegere manuscris, corectură, prefață, dat bun de tipar, luat din tipografie, dus în librării, prezentat la târguri de carte, lansări - pentru cei ce se mai întreabă cu ce mă ocup eu la editură), deci abia după plecarea sa mi-am dat seama de amploarea operei sale.
Aici, repet, e doar activitatea sa de eminescolog. Prinsă-n cărți. Didi, de fapt, a făcut în jumătate din viața sa scurtă - de 59 de ani - cât nu au făcut instituții întregi. Din fraza anterioară avem și răspunsul întrebării nepuse - dar de ce i-au desființat postul? Pentru că putea arăta foarte ușor impostorii, pentru că e incomod, pentru cei ce se cațără, să vezi că un om singur face ceea ce ar trebui să facă instituții întregi.
Didi ar merita un nume de stradă, un nume de sală la Universitate - aici s-au mai schimbat generațiile -, o statuie, un loc pe Aleea Scriitorilor din Bellu. Are iubirea și prețuirea noastră, oameni care o știu doar din cărți îi spun Didi și acesta e un semn de iubire, însă sunt instituții care ar trebui să facă demersurile oficiale.
Să avem zi cu soare în suflet și înțelepciune!
