27/05/2026
CREDU, prin programul „Alegeri pentru Sănătate”, a participat astăzi la dezbaterea „Dependențele la tineri – impact medical, social și economic. Răspuns integrat de prevenție”, organizată la Senatul României.
Prin cercetările dezvoltate în zona factorilor de risc comportamentali în sănătate, CREDU susține importanța înțelegerii mecanismelor care influențează alegerile oamenilor și a modului în care informația poate genera schimbări reale de comportament. Prevenția eficientă nu ține doar de „a spune ce este bine”, ci de înțelegerea factorilor care fac ca oamenii să adopte sau nu comportamente sănătoase.
21/05/2026
Alături de Dr. Daciana Toma, am prezentat la Conferința națională „Ziua Medicului de Familie” rezultatele unei cercetării CREDU despre prevenție, alegeri de sănătate și modul în care recomandările medicale pot deveni mai ușor de aplicat în viața reală a pacienților.
Am vorbit despre formularea mesajelor în cabinet și despre instrumente practice: fișe de monitorizare și urmărire a obiceiurilor, care pot susține o prevenție mai constantă și mai apropiată de realitatea de zi cu zi.
www.alegeripentrusanatate.ro
08/05/2026
De ce alegi împotriva ta, deși știi mai bine?
Nu e vorba că nu știi ce ai de făcut. Întrebarea care contează este: De ce, în momentele cheie, iei decizii pe care le regreți imediat după?
De ce alegi să te autosabotezi exact când ai mai mare nevoie de energie, de echilibru în familie sau de randament la muncă? Fiecare alegere făcută pe pilot automat te îndepărtează de sănătatea și liniștea pe care ți le dorești.
Workshop online: „Cum facem alegeri”
Vino să afli ce poți face pentru a nu mai pierde controlul în momentele de stres. Învață cm să oprești mecanismul regretelor și să faci alegeri care să lucreze pentru tine, nu împotriva ta.
27 mai 2026 | 18:30 Înscrie-te aici: https://forms.gle/pu7vgDp676X3tFsW8
24/04/2026
În cadrul programului Sănătatea în Mișcare, am ajuns la Școala Generală George Topârceanu cu un un workshop cu profesori, despre sănătatea copiilor și despre a lor.
Am cunoscut profesori care s-au declarat încărcați, cu puțin sprijin și puține resurse, dar pe care i-am observat motivați: au stat, au pus întrebări, au vorbit deschis.
Cercetarile internaționale sunt clare: starea de bine a profesorului influențează direct performanța elevilor.
01/04/2026
Proiectul „Sănătatea în mișcare” a ajuns astăzi la Școala Gimnazială „Elena Văcărescu”, unde am continuat sesiunile interactive despre pilonii unui stil de viață echilibrat. Dincolo de teorie, ne-am concentrat pe soluții practice care să îi ajute pe elevi să facă alegeri mai bune în fiecare zi. Continuăm astfel să promovăm obiceiurile sănătoase în școlile din București prin soluții concrete și ușoare.
26/03/2026
Proiectul CREDU „Sănătate în mișcare”, susținut de ISMB, a reunit astăzi elevii de la Școlile „Ștefan cel Mare” și „Herăstrău” cu ajutorul doamnei dr. Andreea Ștefănescu și doamnei psiholog Monica Cârlan. Sesiunile interactive despre nutriție, somn și emoții au transformat curiozitatea copiilor în participare activă. Prin animații și exemple din viața reală, informația medicală a devenit accesibilă, ajutându-i pe elevi să înțeleagă mai bine obiceiurile sănătoase.