26/01/2026
Când un comportament devine „normal” în jurul nostru, e foarte ușor să nu-l mai punem la îndoială.
Dar faptul că toată lumea face la fel nu înseamnă că este sănătos, moral sau benefic.
Am văzut asta des în relații.
🔹 Țipete, ironii, tăceri punitive – „toți se mai ceartă așa”.
🔹 Lipsa de respect – „e normal, așa sunt relațiile după un timp”.
🔹 Victimizare continuă – „și alții au avut copilării grele”.
🔹 Evitarea responsabilității – „așa sunt eu, n-am ce face”.
Adevărul e simplu și incomod: un comportament toxic nu devine mai puțin toxic doar pentru că este răspândit și toată lumea îl manifestă.
Momentul de cotitură apare atunci când încetez să mă mai raportez la ce fac alții și încep să mă întreb sincer:
👉 Ce creez eu prin felul în care gândesc, vorbesc și acționez?
👉 Ceea ce fac alții mă ajută pe mine să am relații mai bune? - indiferent cine sunt acei alții – părinți, rude, prieteni, VIP_uri, eroii din filme etc
A face lucrurile diferit - înseamnă să-mi asum responsabilitatea personală.
Dar asumarea responsabilității personale nu înseamnă să mă învinovățesc. Înseamnă doar să-mi recunosc puterea de a gândi și apoi de a face diferit, chiar dacă nu e comod.
Chiar dacă ies din „normalul” grupului.
Chiar dacă pierd oameni care se simt amenințați de schimbarea mea.
Cu toții știm că cercul de oameni pe care îl alegem contează enorm.
Pentru că vom devini, inevitabil, mai asemănători cu cei pe lângă care stăm mai repede decât ne dăm seama.
Pentru mine, asta este maturitatea emoțională: să aleg conștient ce semințe plantez în relații, pentru că ele vor deveni, inevitabil, realitatea mea de mâine.
Și pentru că viața mea și relațiile mele merită mai mult decât un „așa face toată lumea”.