10/09/2026
„Am citit undeva că mamele singure sunt un model de reziliență. Așa o fi, n-am de unde să știu. Și n-am de unde să știu pentru că n-a fost un șoc, nu m-am trezit în situația de a fi mamă singură. Am intrat în ea. Asumat. Că așa am vrut eu. Am vrut acest copil, deși aveam doar 21 de ani. L-am vrut numai eu, așa că a fost total al meu, inclusiv în certificatul de naștere.
Și pentru că cineva acolo sus le aranjează pe toate așa cm e mai bine pentru fiecare, la mai puțin de un an de la nașterea fiicei mele, de cm s-au deschis granițele, imediat după decembrie ‘89, tatăl ei a plecat din țară. Pentru prima dată, a văzut-o 14 ani mai târziu. Multă lume, atunci, în primii ani, a crezut că sunt o femeie rănită, care suferă din dragoste, dar își reprimă sentimentele. Nimic mai greșit. Nu am suferit deloc și am recunoscut că nici nu-l iubeam, dar nici nu-l uram. Și lucrurile așa au rămas de-a lungul vremii.”
Persoana care a acceptat cel mai greu faptul că am ales să am un copil din flori a fost mama. Imediat ce a aflat, m-a dat afară din casă.