Studio de Vioară Sara Stroici

Studio de Vioară Sara Stroici Educație violonistică individuală, la standard universitar. Elevi & studenți
București | Sara Stroici, violonistă, doctor în muzică

”Studio de Vioară Sara Stroici” este un spațiu dedicat formării violonistice individuale, adresat elevilor și studenților care își doresc o dezvoltare muzicală autentică, dincolo de lecțiile ocazionale. Activitatea studioului este construită pe o abordare riguroasă și coerentă, care îmbină dezvoltarea tehnicii instrumentale, formarea auzului intern, stilistica și construcția expresiei muzicale. Lucrul se desfășoară individual, într-un cadru atent structurat, adaptat nivelului și obiectivelor fiecărui elev.
🎼 Cui se adresează?
* elevilor dedicați, care doresc progres real și continuitate
* studenților sau candidaților la admitere în învățământul muzical superior
* celor interesați de performanță și rafinament interpretativ
🎓 Direcții de lucru
* tehnică violonistică solidă
* dezvoltarea auzului intern și a gândirii muzicale
* pregătire pentru concursuri și examene
📍 Organizare
Lecțiile sunt individuale și se desfășoară în București. Numărul de locuri este limitat, pentru a menține calitatea și atenția acordată fiecărui elev. Accesul în studio presupune o discuție inițială și o evaluare a nivelului.
👩‍🏫 Despre coordonator
Studio-ul este coordonat de Dr. Sara Stroici, muzician și pedagog, cu experiență în formarea elevilor și studenților la nivel universitar și preuniversitar.
📩 Înscrieri
Pentru detalii și disponibilitate:
mesaj privat sau e-mail [email protected].

01/09/2026

Au început înscrierile pentru concursul de admitere 2026, sesiunea de toamnă, la Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca, Extensia Piatra-Neamț.
Perioada de înscrieri: 31 august – 4 septembrie 2026
Concurs: 7-11 septembrie 2026
Fie că alegi Muzică sau Interpretare muzicală (Instrumente și Canto), acum este momentul să îți urmezi vocația.

19/08/2026
15/07/2026

Vă invităm la „Stagiu de Cânt: Muzică, Regie și Acompaniament”!
Conceput ca o platformă multidisciplinară de formare, deja la ediția a II-a, proiectul inițiat și coordonat de conf. univ. dr. Gabriela Pepelea, lect. univ. dr. Ligia Ghilea-Nichitean, lect. univ. dr. Cristina Șoitu și lect. univ. dr. Ligia Ghilea-Istrate, oferă participanților o pregătire practică și diversificată ce îmbină armonios tehnica vocală, regia și acompaniamentul muzical. Proiectul se adresează deopotrivă studenților la conservator, elevilor de liceu (profil muzical) și artiștilor independenți.
Structurat ca un model de pregătire completă pentru scenă, stagiul îmbină patru componente esențiale:
Cursuri de canto – perfecționarea tehnicii vocale și a stilului interpretativ (conf. univ. dr. Gabriela Pepelea);
Workshop de regie – dezvoltarea mișcării scenice și a expresivității artistice (lect. univ. dr. Ligia Ghilea-Nichitean);
Workshop de acompaniament – optimizarea colaborării și comunicării dintre solist și pianist (lect. univ. dr. Cristina Șoitu și lect. univ. dr. Ligia Ghilea-Istrate);
Recital final – punerea în practică a cunoștințelor acumulate, printr-un concert cu public organizat în Salina Târgu Ocna, în data de 30 iulie 2026, la ora 12.00.

Activitățile se vor desfășura în sălile 4, 6 și „Cristian Misievici” ale Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca, Extensia Piatra-Neamț, în intervalul calendaristic 27 - 31 iulie, între orele 10.00 – 18.00.
Pentru detalii și înscrieri, vă stau la dispoziție numerele de telefon: 0765656474 și 0740289536.

06/07/2026

Vizitează articolul pentru mai multe informații.

25/06/2026

Vă prezentăm situația locurilor scoase la concurs pentru sesiunea de admitere 2026 la Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca, Extensia Piatra-Neamț:
Locuri bugetate - 25:
Muzică - 11 locuri
Interpretare muzicală - Instrumente - 8 locuri
Interpretare muzicală - Canto - 6 locuri
Alocări speciale din totalul locurilor bugetate:
- 5 locuri pentru carieră didactică învățământ preuniversitar;
- 1 loc pentru absolvenți ai liceelor din mediul rural;
- 2 locuri pentru absolvenți din sistemul de protecție socială sau persoane cu dizabilități.
Locuri cu taxă - 10:
Muzică - 4 locuri
Interpretare muzicală - Instrumente - 4 locuri
Interpretare muzicală - Canto - 2 locuri
Pentru detalii legate de calendarul admiterii, acte necesare și probe de concurs ne puteți contacta la adresa de e-mail [email protected] sau la numarul de telefon 0233/237596

11/06/2026

Vă invităm joi, 18 iunie 2026, începând cu ora 17.00, în sala „Theodor Macarie” a Liceului de Arte „Victor Brauner” Piatra-Neamț, la recitalul de absolvire susținut de Daniel Condrea, eveniment ce marchează finalizarea studiilor sale universitare.
Structurat sub tema „Vioara - expresia artistică de-a lungul timpului”, recitalul constituie o prezentare academică și artistică a evoluției limbajului violonistic.
În program sunt incluse lucrări scrise de Johann Sebastian Bach, Wolfgang Amadeus Mozart, Felix Mendelssohn Bartholdy, Béla Bartók și George Enescu.
Pregătirea muzicală este coordonată de cdai dr. Sara Stroici, în cadrul Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca, Extensia Piatra-Neamț.
La pian: asist. univ. dr. Kozma István Levente
Daria Bulai - invitată
Intarea este liberă.
Vă așteptăm!

10/06/2026

Miercuri, 17 iunie 2026, la ora 12.00, vă invităm să participați la recitalul examen al studenților clasei de vioară a cdai. dr. Sara Stroici.
Vor interpreta: Răzvan Badurlă și Daria Postolache, anul I, Luca Morar și Inge Olaru din anul II și Mariana Murgoci, anul III.
La pian acompaniază asist. univ. dr. Kozma István Levente.
Evenimentul se va desfășura în sala „Cristian Misievici” a ANMGD, Extensia Piatra-Neamț.
Intrarea este liberă.
Vă așteptăm!

09/06/2026

Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca, Extensia Piatra-Neamț, organizează o nouă sesiune de consultanții și pregătiri gratuite destinate tinerilor care doresc să urmeze studiile universitare de licență la specializarea Vioară (Admitere 2026).
Sesiunea se va desfășura în perioada 15–19 iunie 2026 și va fi susținută de cdai. dr. Sara Stroici.
Viitorii candidați care doresc să participe la acest curs de pregătire sunt rugați să trimită o solicitare direct către profesorul coordonator, la adresa de e-mail: [email protected].

06/06/2026

VIN „VACANȚELE”!

Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare”, instituţie finanțată de Consiliul Judeţean Neamț, a definitivat programul celei de a 51-a ediții a Festivalului internațional „Vacanțe Muzicale la Piatra-Neamț”!

Eveniment de mare importanță în viața culturală și artistică a Ținutului Neamț, Festivalul, care se va desfășura între 5 și 11 iulie 2026, va reuni și în acest an artiști și formații de prim-plan ai vieții muzicale românești. Menținând caracterul internațional al manifestării, organizatorul a avut în vedere să invite și muzicieni de peste graniță.

Vor fi, așa cm publicul meloman este obișnuit de mulți ani, șapte seri cu muzică de calitate, care vor cuprinde zece evenimente muzicale – concerte și recitaluri. Șapte dintre ele se vor desfășura, cu începere de la ora 21:00, pe platoul Curții Domnești, iar alte trei vor avea loc în sala „Calistrat Hogaș” a Consiliului Județean Neamț, ora 19:00.

Deschiderea ediției aparține Filarmonicii „Mihail Jora” Bacău, cu Tiberiu Soare la pupitrul dirijoral. Soliștii primei seri a „Vacanțelor” vor fi soprana Adina Vilichi (artistă nemțeancă care activează acum în Italia, la Florența) și baritonul William Hernandez (Costa Rica).
Alte repere importante ale ediției curente vor fi Concertul „Tango Meets Opera”, care îi are pe afiș pe soprana clujeană Iulia Merca, și bandoneonistul Sorin Robert Indrei, precum și Concertul „Prin patrimoniul muzical, la pas” al Ansamblului de muzică veche „Anton Pann”, condus de Constantin Răileanu.

De mare atracție la publicul nemțean, cu siguranță, se vor dovedi serile în care vor concerta Filarmonicile din Brașov – cu japonezul Daisuke Soga în calitate de dirijor – și din Sibiu – dirijor: Cristian Lupeș, solist: flautistul Ion Bogdan Ștefănescu –, precum și seara Holograf.

Nu vor fi uitați nici iubitorii muzicii de cameră. Cele trei recitaluri dedicate lor îi vor avea în prim-plan pe muzicienii nemțeni Sara Stroici (vioară) și Adrian Stroici (pian), pe Verona Maier (pian), pe oboiștii Dorin Gliga și Emil Stancu, precum și pe violonistul Laurențiu Busnea și invitații săi.

Ediția a 51-a se va încheia sâmbătă, 11 iulie, seară care se va desfășura sub titulatura „Opera Crossover”, program pregătit de Opera Metropolitană Iași, condusă de Andrei Tudor, la pupitrul dirijoral, și cu apreciata soprană Irina Baianț în calitate de solistă.

Așadar, la începutul lunii lui Cuptor, Piatra-Neamț devine Capitala românească a muzicii, nemțenii fiind invitați să trăiască șapte seri magice alături de artiști de top.

Address

Bucharest

Opening Hours

Monday 09:00 - 18:00
Tuesday 09:00 - 18:00
Wednesday 09:00 - 18:00
Thursday 09:00 - 18:00

Telephone

+40748129995

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Studio de Vioară Sara Stroici posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The School

Send a message to Studio de Vioară Sara Stroici:

Shortcuts

Share