11/09/2026
Orașe dispărute şi regăsite după secole : Sigiriya, a opta minune a lumii
Unul dintre cele mai impresionante orașe dispărute este Sigiriya, aflat pe teritoriul statului Sri Lanka. Pe platoul unei stânci enorme, care se află la peste 200 de metri deasupra junglei, se găseşte un palat ca de basm. Pentru a ajunge la el, trebuie să urci scări impunătoare, care trec prin gura unei statuii gigantice în formă de leu. Exteriorul stâncii este decorat cu fresce colorate, iar grădinile luxuriante din Sigiriya sunt unele dintre cele mai vechi din lume. Motivul părăsirii acestui loc stă chiar în povestea construcției. În secolul V, regele Kassapa hotărăște să construiască o fortăreață de neatacat, de unde să poată supraveghea orice mișcare. Sigiriya era locul perfect pentru a crea un oraș sub forma uni cetăți. Așadar, Kassapa a hotărât să-și construiască aici palatul. Când a fost gata, cetatea era una dintre cele mai impunătoare din lume. Din păcate, însă, Kassapa n-a apucat să se bucure prea mult de Sigiriya. La scurt timp de la finalizarea construcției, regele a fost atacat de fratele său, Mogallana. Părăsit de armată, Kassapa a fost învins, iar castelul Sigiriya a fost cucerit. Apoi, pentru că era simbolul exceselor lui Kassapa, locul a fost abandonat. O vreme, Sigiriya a fost folosită ca avanpost, apoi ca mănăstire budistă, iar încet, încet a fost dată uitării. Așa se face că, în secolul al XIX-lea, orașul mai exista doar în povești. Arheologii europeni care au început să studieze aceste povești au descoperit că orașul fusese cât se poate de real. Lucrările aheologice au fost demarate de englezi în 1890, iar astăzi Sigiriya este declarată de către UNESCO drept a opta minune a lumii.