01/10/2026
Îmi amintesc foarte bine perioada în care fumam.
Țigara îmi dădea un motiv să mă opresc chipurile din ceva... Să ies puțin din stres. Să stau. Să nu fac nimic câteva minute. Era, într-un fel, o pauză legitimă.
De ani buni nu mai fumez. Dar mă uit la mine și îmi dau seama că telefonul a preluat aproape perfect acel loc.
Îl iau în mână în orice moment . Când aștept. Când mă plictisesc. Când nu știu ce să fac cu câteva minute libere. Când apare un moment de gol.
Și atunci m-am întrebat dacă nu cumva am schimbat doar obiectul.
Țigara cerea să fie aprinsă. Telefonul cere să fie verificat. Iluzia unei pauze eu cu mine..
Ambele pot deveni acel gest reflex prin care evităm să stăm pur și simplu liberi de “a face” ceva.. citi.. asculta.. rezolva..
Iar eu observ asta la mine , desi cred ca nu mai am dependente : îmi este mult mai ușor să caut un stimul decât să stau în liniște.
Poate tocmai de aceea liniștea a devenit atât de greu de obținut.
Pentru că atunci când nu mai ai nimic de verificat, nimic de consumat, nimic care să te distragă, rămâi cu tine. Complet. Total.
Și poate că aici se vede cel mai bine cât de dependent ai devenit de tot ceea ce vine din afară.
Eu una încerc să reînvăț ceva foarte simplu: să las telefonul jos și să stau fără scopuri.
Recent viața mi a dat o lecție dură despre atașament și dependență. De aceea caut concluzia, lecția..
Arta inca nedescoperită.. de a nu vrea, face.. nimic, de a nu depinde..
De a nu umple imediat golul.
Doar să respir și să rămân acolo.
Mi se pare, uneori, mai greu decât a fost să mă las de fumat.
Îmi dau seama ca sunt pe calea cea bună întrucât… tânjesc deseori să fiu singură.
Observ în jur incapacitatea celorlalți de a sta cu sinele lor , disperarea de a fi împreună cu orice preț, de a face chestii, de a vorbi fără oprire, de a consuma într-una ceva..
Și nu mai vreau acolo.
Îmi place liniștea.
Fără planuri. Fără obligații. Fără așteptări.
Pentru ca singurul balsam care m-a ajutat cu adevărat să vindec această “mâncărime “ adictiva pe care am avut-o și eu din plin, a fost liniștea aceasta de care mă temeam.
