Ora de educatie rutiera

Ora de educatie rutiera „Ora de Educație Rutieră” - un proiect educațional, parte din România În Siguranță Misiunea noastră? Siguranța voastră!

"Ora de educație rutieră" este unul dintre proiectele Asociației pentru Educație, Dezvoltare și Implicare a Tineretului (E.D.I.T.), ajuns la a VI-a ediție, fiind cel mai mare proiect de educație rutieră din România la momentul actual și membru al "European Road Safety Charter". Acesta își propune să promoveze o conduită preventivă în trafic în rândul participanților la cursuri prin învățarea regulilor de circulație, importanța acestora, cât și familiarizarea cu terminologia specifică, adaptată vârstei. Proiectul nostru constă în:
- "Ora de educație rutieră" la școală (clasele a III-a și a IV-a), unde ne-am propus ca în 50 de minute de curs, în echipe formate din 2 studenți (lectori), de la Facultatea de Psihologie și un agent de poliție, să îmbinăm instrumentele și metodele de educație non-formală. Persoanele desemnate să susțină ora sunt calificate în activități specifice și dispun de toate resursele unei bune desfășurări a activităților. De asemenea, organizăm, anual, Concursul de Machete, reușind să ajungem, de-a lungul edițiilor, în 140 de școli, cu implicarea unui număr de 400.000 de părinți și realizarea a 500 de machete;

- "Ora de educație rutieră" la liceu, desfășurat din patru perspective: cea psihologică, a Poliției Române, a ISU și a pilotului de raliuri, incluzând și invitați surpriză precum Dani Oțil (Neatza cu Răzvan și Dani), Ana-Maria Brânză (campioană Olimpică la Scrima), Like Creața (vlogger & social media influencer), Andreea Esca (prezentator TV);

- "Ora de Educație rutieră" la grădiniță, ajungând în 12 județe din țară și în 180 de grădinițe cu campania "Fii responsabil pe stradă!". Am reușit să încheiem un parteneriat cu Walt Disney Company și Poliția Română, iar 18.000 de copii au primit în toamna anului 2019 materiale educaționale pentru a descoperi ce reprezintă comportamentele corecte pe stradă în calitate de pieton. De-a lungul primelor 5 ediții, am reușit să ajungem la un număr de 64.500 de participanți din 379 de școli din București, implicând 1.930 de profesori, 109 polițiști și 343 studenți formați. Am organizat și cursuri de formare a cadrelor didactice, demonstrații auto, evenimente publice, festivități de premiere și workshopuri de prim-ajutor. Ne angajăm, în continuare, să schimbăm clasamentele negative și să diminuăm numărul de accidente de circulație.

10/09/2026

🎬 „Când doar guști”

Dependența nu apare din senin. Are un început. Iar începutul poate părea inofensiv: „doar o dată”, „doar gust”, „doar sunt curios”, „doar cu prietenii”, „doar ca să trec peste”.

În noul spot realizat în cadrul campaniei EDIT Youth Networks, vorbim despre riscurile consumului de alcool și droguri prin umor și absurd. Da, e un sketch. Dar subiectul rămâne serios.

Gunoiul nu-ți rezolvă problemele. Doar te face să cauți mai mult gunoi.

🎥 Urmărește spotul și dă-l mai departe dacă mesajul poate ajunge la un tânăr căruia i-ar putea fi util.

Dependența începe cu „doar o dată”, „doar gust” sau „doar sunt curios”.
Nu te apuca. Vorbește cu cineva.

Spot realizat în cadrul campaniei de informare privind riscurile consumului de alcool și droguri, parte din proiectul EDIT Youth Networks, cu AJOFM Giurgiu și AJOFM Sibiu, dedicat tinerilor NEETs, cu vârste între 14 și 30 de ani, din județele Giurgiu și Sibiu.

10/09/2026

🎬 HALT: Hungry. Angry. Lonely. Tired.
Flămând. Furios/iritat. Singur. Obosit.

Când ești într-una dintre aceste stări, nu căuta gunoi. Vorbește cu cineva.

Gunoiul nu-ți rezolvă problemele. Doar te face să cauți mai mult gunoi.
Nu te apuca.

Spotul complet se lansează astăzi.

09/09/2026

🎬 Și când te distrezi.
Și când ești trist.
Și când ești stresat.

Când consumul începe să pară răspunsul la prea multe stări, e un semn de întrebare.

Am făcut un sketch absurd despre un subiect serios: cm „doar gust” poate crește riscul de dependență.
Nu te apuca. Vorbește cu cineva.

Spotul complet vine în curând.

09/09/2026

🎬 Am făcut un sketch absurd despre un subiect serios: cm consumul poate începe în contexte care par inofensive - „doar o dată”, „doar gust”, „doar sunt curios”.

Uneori, exact de aici poate apărea riscul de dependență.
Nu te apuca. Vorbește cu cineva.

Spotul complet vine în curând.

Prima zi de școală vine mereu cu emoții, începuturi noi și multă energie.🎒Pentru noi, înseamnă și că se apropie momentul...
07/09/2026

Prima zi de școală vine mereu cu emoții, începuturi noi și multă energie.🎒

Pentru noi, înseamnă și că se apropie momentul în care ne întoarcem acolo unde ne place cel mai mult: în școli, alături de copii și profesori.

În curând reluăm proiectele și activitățile prin care vorbim despre siguranță, responsabilitate și alegeri bune, într-un mod cât mai practic și apropiat de cei mici.

Le dorim tuturor elevilor, profesorilor și părinților un an școlar cu multe reușite, curaj și drumuri sigure. 📚

Ne vedem curând în școli! 💙

31/07/2026

Responsabilitatea în trafic se învață de mici. 🚦

Luiza Tudor, coordonator și trainer Ora de educatie rutiera, a vorbit astăzi, în cadrul conferinței DC News „Educația rutieră, disciplină obligatorie indiferent de vârstă”, despre cât de important este ca cei mici să înțeleagă de timpuriu ce înseamnă să fii un participant responsabil la trafic.

Pentru ca, atunci când vor ajunge la volan, grija față de ceilalți să fie deja parte din felul lor de a gândi. 💛

Mulțumim DC News pentru invitație și pentru această dezbatere necesară!

29/07/2026

Revedem astăzi Marșul Siguranței Rutiere, vocile copiilor și muralul de 200+ mp inspirat de posterele lor (📍București, pe Șoseaua Giurgiului nr. 118).

❤️❤️ Să le oferim celor mici educație, atenție și un exemplu bun în trafic.

Mulțumim TotalEnergies Global Services Bucharest pentru sponsorizarea acestor acțiuni de responsabilitate socială. Continuăm împreună!

🚦 Consumul poate părea „departe” până apare în trafic, la urgență sau într-un dosar penal.Prin EDIT Youth Networks, duce...
14/07/2026

🚦 Consumul poate părea „departe” până apare în trafic, la urgență sau într-un dosar penal.

Prin EDIT Youth Networks, ducem mai aproape de tinerii din aceste județe o campanie de informare privind riscurile consumului de alcool și droguri în contextul siguranței rutiere.

Vorbim mai ales despre perioadele de tranziție, când apar mai multă autonomie, presiune de grup, primele decizii importante și, uneori, primul contact cu volanul. Exact atunci, informația și prevenția contează.

- cu AJOFM Giurgiu și AJOFM Sibiu

În România, alcoolul este prezent în multe contexte sociale: la aniversări, sărbători, weekenduri sau vacanțe. Problema ...
10/07/2026

În România, alcoolul este prezent în multe contexte sociale: la aniversări, sărbători, weekenduri sau vacanțe. Problema este că, atunci când îl vedem atât de des, poate părea „normal”, nu o substanță cu risc.

📊 Ce arată datele?

🔹 81% dintre adolescenții de 15–16 ani din România au consumat alcool cel puțin o dată în 2024
🔹 50% au consumat alcool în ultimele 30 de zile
🔹 11% au raportat îmbătare în ultimele 30 de zile
🔹 La adulți, consumul mediu este de 12,3 L alcool pur / persoană / an în România, față de 8,5 L media UE
🔹 Consumul de alcool a crescut cu 30% între 2013–2023
🔹 11% dintre adulți declară episoade de „băut mult într-o singură ocazie” cel puțin săptămânal

Surse: ESPAD 2024 · OECD / Romania în Europa 2025

✅ Ce e important să reținem?

Consumul de alcool este normalizat foarte devreme în România.
Jumătate dintre adolescenții de 15–16 ani au consumat alcool chiar în ultima lună.
România consumă peste media europeană, iar tendința este în creștere.
Tocmai de aceea, în educația pentru siguranță rutieră, e important să separăm norma socială de riscul real.

🧠 Cu alte cuvinte:
ceea ce este social acceptat nu este automat și sigur.

🛑 Dacă ai consumat, nu conduci.
🤝 Dacă un prieten a consumat, ajută-l să aleagă o variantă sigură de întoarcere.

- cu AJOFM Giurgiu și AJOFM Sibiu

🧠 De ce sunt asigurările auto mai scumpe pentru tineri?😁Pe lângă lipsa de experiență, datele arată că tinerii șoferi sun...
23/06/2026

🧠 De ce sunt asigurările auto mai scumpe pentru tineri?
😁Pe lângă lipsa de experiență, datele arată că tinerii șoferi sunt implicați mai frecvent în accidente rutiere și produc, în medie, daune mai costisitoare. Din acest motiv, companiile de asigurări îi consideră o categorie cu risc mai ridicat.
Pe lângă experiența redusă, specialiștii explică acest lucru și prin faptul că zone ale creierului implicate în autocontrol, planificare și evaluarea consecințelor continuă să se dezvolte până în jurul vârstei de 25 de ani. În același timp, sistemele care răspund la recompensă și senzații noi sunt foarte active.
Rezultatul? Mai multă impulsivitate, mai multă încredere în propriile abilități și, uneori, asumarea unor riscuri care par mai mici decât sunt în realitate.
📌 Tocmai de aceea, consumul de alcool sau droguri reprezintă un risc suplimentar pentru tinerii șoferi. Atunci când experiența redusă, impulsivitatea specifică vârstei și efectele unei substanțe se întâlnesc, capacitatea de a lua decizii bune în trafic poate fi afectată semnificativ.
⚠Dacă există vreo formă de consum (alcool, droguri), volanul iese din plan (și la fel motorul/bicicleta/trotineta).

AJOFM Giurgiu
AJOFM Sibiu

Address

Strada Ștefan Mihăileanu, Nr. 6, Sector 2, București
Bucharest

Opening Hours

Monday 09:00 - 18:00
Tuesday 09:00 - 18:00
Wednesday 09:00 - 18:00
Thursday 09:00 - 18:00
Friday 09:00 - 18:00

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Ora de educatie rutiera posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Shortcuts

Share