Încă nu ai găsit tabăra potrivită pentru copilul tău în această vară?
S-au eliberat 4 locuri în tabăra From Zero to Hero la Sibiu, care începe pe 28 iunie. Este ultima oportunitate de înscriere pentru această serie.
O săptămână plină de aventură, mișcare și experiențe autentice în natură, unde copiii se bucură de vacanță așa cm merită: departe de ecrane și mai aproape de prieteni, jocuri și activități în aer liber.
🚵 Mountain bike
🌲 Drumeții și explorarea naturii
🏎️ Karturi cu pedale
🎨 Ateliere creative
🤸 Jocuri și activități recreative
🐴 Echitație ( începători/avansați)
Uneori, o singură săptămână poate însemna mai mult decât o întreagă vacanță petrecută în rutină. În tabără, copiii își dezvoltă curajul, independența și încrederea în propriile forțe, își fac prieteni noi și trăiesc experiențe pe care și le vor aminti mult timp.
Este genul de vacanță din care se întorc cu povești, amintiri frumoase și mult entuziasm.
Dacă încă ești în căutarea unei experiențe speciale pentru copilul tău în această vară, acum este momentul potrivit.
❗ Au rămas doar 4 locuri disponibile.
📅 Plecare: 28 iunie
👧🧒 Pentru copii cu vârste între 7 și 14 ani
📍 Transportul se realizează de către părinți, direct la fermă.
🏠 Ferma se afla la 15 km de Sibiu
💰 Investiție: 2850 lei
📩 Scrie DETALII în comentarii, iar eu îți voi trimite în privat toate informațiile despre program, activități, cazare și înscriere.
Cora Buzoianu - comunicare vie, relatii echilibrate
Comunicare vie. Relații echilibrate. medic • consilier • învățătoare
vorbesc din ce văd, nu din ce „ar trebui”
pentru părinți, copii & educatori
De ce îmi aștept copiii în clasă cu afirmații scrise pe tablă?
Pentru că înainte să înceapă prima lecție, înainte de caiete, exerciții sau răspunsuri corecte… în fața mea intră un copil care vine cu emoții.
Un copil care poate se întreabă în liniște:
„Oare mă descurc astăzi?”
„Oare dacă greșesc?”
„Oare sunt suficient?”
Și atunci aleg să îi întâmpin altfel.
Eu sunt capabil!
Eu sunt curajos!
Eu sunt important!
Eu sunt capabil!
Eu sunt valoros!
Eu sunt suficient!
Pentru că, din experiența mea de învățătoare, consilier în dezvoltare emoțională timpurie și coach educațional, am înțeles ceva:
În ciclul primar nu construim doar competențe.
Construim vocea interioară a copilului.
Construim felul în care va vorbi cu el atunci când îi va fi greu.
Felul în care se va privi după o greșeală.
Felul în care va alege să creadă sau nu în el.
Sunt
Cora Buzoianu
Învățătoare
Consilier în dezvoltare emoțională timpurie
Coach educațional
Susțin copiii să aibă o experiență școlară împlinitoare
emoțional, astfel încât dezvoltarea lor academică să crească.
În același timp, spijin părinții să rămână echilibrați
în rolul lor, fără vină sau epuizare prin :
🟡Sesiuni 1 la 1
🔵Cursuri și evenimente
🟢Tabere
Dacă simți că și copilul tău are nevoie de mai puțină presiune și mai multă claritate… sunt aici. 🤍
Prin metoda From Zero to Hero lucrez alături de părinți și copii pentru a construi încredere, autonomie și o relație mai liniștită cu școala și învățarea.
Nu căutăm copilul perfect.
Căutăm copilul care își găsește ritmul.
Dacă ai întrebări scrie 🤍 în comentarii sau simți că te regăsești în aceste situații, scrie-mi un mesaj. Hai să vedem împreună ce îi este greu copilului tău și cm îl putem susține, pas cu pas.
17/05/2026
Arată că îți pasă. Mult.
În exterior pari că te descurci. Organizezi. Susții. Ajuti. Ești acolo.
Dar în interior… uneori oboseala, vinovăția și întrebările sunt mai mari decât zâmbetul pe care îl arăți.
Și poate avem nevoie de mai multă sinceritate între părinți.
Mai multă blândețe.
Mai puțină presiune de a duce totul singuri.
În metoda From Zero to Hero am înțeles un lucru simplu: schimbarea nu începe atunci când încercăm să reparăm copilul.
Începe când părintele primește și el spațiu să respire.
Nu există părinți perfecți. Există părinți care cresc odată cu copiii lor.
Și poate exact de aici începe totul:
De la zero. Spre echilibru. 🤍
Spune-mi în comentarii: ai avut și tu măcar o dată gândul „Oare fac bine?” ↓
Uneori, anumite greșeli pot fi acceptate.
Nu pentru că nu contează. Ci pentru că, dincolo de ele, există ceva mai important: mesajul pe care încearcă să îl transmită omul din spate.
De multe ori rămânem blocați în greșeală. O privim, o analizăm, o amplificăm și ne oprim acolo. Vedem ceea ce s-a întâmplat, dar uităm să privim ce există în spatele acelui gest, al acelui comportament, al acelei reacții.
Ce a vrut să spună acel om?
Ce a simțit?
Ce nevoie avea?
Ce durere, teamă sau neputință se ascundea acolo?
Cred că asta facem foarte des și cu copiii. Din dorința de a-i corecta, de a-i îndrepta, de a-i pregăti pentru viață și de a-i feri de judecată, ajungem să punem lupa pe greșeală. Noi, adulții, știm cât de tare doare să fii judecat pentru un moment, pentru o alegere sau pentru o eroare. Știm cm este să simți că o greșeală ajunge să spună cine ești.
Și tocmai pentru că nu vrem ca ai noștri copii să sufere, uneori intrăm rapid în corecție.
Dar cm ar fi dacă am reacționa mai puțin la comportament și mai mult la om?
Cum ar fi dacă nu am suprapune un comportament peste valoarea unei persoane?
Cum ar fi dacă am vedea dincolo de reacție și am privi copilul?
Dacă am întreba:
„Ce s-a întâmplat?”
„Cum ai gândit acel moment?”
„De ce ai avut nevoie?”
Nu pentru a găsi vinovați. Ci pentru a înțelege.
Pentru a-l ajuta să își găsească singur drumul către reglare, către conștientizare și către schimbare.
Eu, Cora, am fost de multe ori etichetată pentru greșelile mele. Și nu m-a ajutat să mă corectez. Din contră. M-a făcut să mă închid în mine și să cred, uneori, că nu pot.
Din această experiență vorbesc și din acest loc al sufletului aleg să merg mai departe către cât mai mulți copii și părinți.
Îmi doresc să privim greșeala nu ca pe o sentință, ci ca pe o oportunitate de creștere.
Pentru că, uneori, dincolo de o greșeală se află un om care are nevoie, înainte de toate, să fie văzut, înțeles și întâlnit cu blândețe.
Susțin copiii să aibă o experiență școlară împlinitoare
emoțional, astfel încât dezvoltarea lor academică să crească.
În același timp, spijin părinții să rămână echilibrați
în rolul lor, fără vină sau epuizare prin :
🟡 Sesiuni 1 la 1
🟠 Cursuri și evenimente
🔵 Tabere
Dacă simți că și copilul tău are nevoie să fie înțeles, nu doar corectat…
lasă-mi un 🤍 în comentarii sau scrie-mi „START”.
07/05/2026
Ca și coach educațional, sunt câteva lucruri pe care aleg să nu le spun niciodată unui copil 🤍
Pentru că, de multe ori, copiii uită lecția…
dar nu uită cm i-am făcut să se simtă.
„Ești leneș.”
„De ce ceilalți pot?”
„Trebuie doar să te străduiești mai mult.”
În spatele unui copil care „nu face”
există, de multe ori, un copil care nu știe cum,
care este copleșit
sau care și-a pierdut încrederea în el.
De aceea, în metoda From Zero to Hero, aleg alt drum.
Nu lucrez cu rușine sau comparații.
🟢 Lucrez cu relație.
🟣 Cu siguranță.
🟡 Cu pași mici care îl ajută pe copil să simtă: „Pot și eu.”
Pentru că un copil care se simte înțeles…
nu mai are nevoie să fie împins.
Începe, încet, să crească din interior 🤍
Sunt Cora Buzoianu
💚Coach educațional
💚Consilier în dezvoltare emoțională timpurie
💚 Învățătoare
Susțin copiii să aibă o experiență școlară împlinitoare
emoțional, astfel încât dezvoltarea lor academică să crească.
În același timp, spijin părinții să rămână echilibrați
în rolul lor, fără vină sau epuizare prin :
🟡 Sesiuni 1 la 1
🟠 Cursuri și evenimente
🔵 Tabere
Dacă simți că și copilul tău are nevoie să fie înțeles, nu doar corectat…
lasă-mi un 🤍 în comentarii sau scrie-mi „START”.
06/05/2026
Vrei un copil care doar respectă reguli fără să gândească?
Sau un copil care știe să își rezolve singur problemele?
Adevărul este că, uneori, asta se pierde pe drum.
De aceea, eu, ca Consilier de dezvoltare emoțională timpurie, învățător și coach educațional, aleg să fac diferit.
Îi învăț pe copii să privească lumea cu ochi curioși.
Să pună întrebări.
Să gândească.
Să caute soluții.
Nu este nevoie de metode complicate.
Este nevoie doar de întrebările potrivite.
Te invit și pe tine să faci asta acasă:
Cum ai ajuns la concluzia asta?
→ Îl ajuți să își explice gândirea.
Cum am putea rezolva altfel?
→ Îi deschizi mintea spre soluții.
Cum crezi că s-au simțit ceilalți?
→ Îi dezvolți empatia.
Ce știi deja despre asta?
→ Îi crești încrederea.
Ce altceva ar putea fi adevărat?
→ Îl ajuți să vadă mai multe perspective.
Ce lipsește din această poveste?
→ Îl înveți să gândească critic.
Ce ai face diferit data viitoare?
→ Îl ajuți să crească din experiență.
Ce întrebări îți mai vin în minte?
→ Îi hrănești curiozitatea.
Întrebările acestea schimbă tot.
Nu imediat.
În timp...
Așa începe gândirea.
Așa începe autonomia.
Așa începe… învățarea reală 🤍
Sunt Cora Buzoianu
🔴 Coach educațional
🟠 Consilier în dezvoltare emoțională timpurie
🟡 Învățătoare
Susțin copiii să aibă o experiență școlară împlinitoare
emoțional, astfel încât dezvoltarea lor academică să crească.
În același timp, spijin părinții să rămână echilibrați
în rolul lor, fără vină sau epuizare prin :
🔵 Sesiuni 1 la 1
🟢 Cursuri și evenimente
🟣 Tabere
Vrei un copil care doar respectă reguli fără să gândească?
Sau un copil care știe să își rezolve singur problemele?
Mulți părinți cred că mai puține reguli înseamnă mai multă libertate.
Din ce văd eu zi de zi… nu e așa.
Copiii fără repere nu se simt liberi.
Se simt pierduți.
Nu au de ce să se agațe.
Nu știu unde se opresc lucrurile.
Și atunci devin mai agitați… mai nesiguri.
Regulile sănătoase nu limitează.
Ele oferă stabilitate.
Mai ales atunci când vin cu consecințe naturale, nu impuse cu forța.
Acolo începe învățarea reală.
Pentru că un copil nu crește din reguli rigide.
Crește din reguli care au sens pentru el.
Din limite clare.
Din relație.
Un copil are nevoie să știe:
„Aici e locul meu. Asta e limita. Aici sunt în siguranță.”
Nu… nu trebuie să fii perfect.
Dar ceea ce contează cu adevărat este ce vine după:
reconectarea.
„Știu că a fost greu. Sunt aici.”
Asta construiește încrederea.
Asta face copilul să coopereze, nu doar să asculte.
Și de aici putem merge mai departe…
Nu doar să respecte reguli.
Ci să învețe să gândească.
Să privească lumea cu ochi curioși.
Să pună întrebări.
Să caute sens.
Să găsească soluții.
Nu ai nevoie de metode complicate.
Ai nevoie de întrebările potrivite
Sunt Cora — învățătoare, consilier în dezvoltare emoțională timpurie și coach educațional.
Susțin copiii să aibă o experiență școlară împlinitoare
emoțional, astfel încât dezvoltarea lor academică să crească.
În același timp, spijin părinții să rămână echilibrați
în rolul lor, fără vină sau epuizare prin
Sesiun 1 la 1
Cursuri ți evenimente
Tabere
Simți că este pentu tine scie "8" și iti trimit 8 întrebari pentru tine și copilul tău.
27/04/2026
Nu îmi este ușor să vorbesc despre mine.
Dar știu că e important… pentru că din asta înțelegi de ce fac ceea ce fac.
Nu am fost copilul „model”.
Am fost copilul care gândea repede, simțea mult… dar nu reușea să arate asta în exterior.
Și atunci au venit etichetele.
„Nu e atentă.”
„Nu vrea.”
„Nu își dă silința.”
Și, fără să îmi dau seama, am început să cred asta despre mine.
Astăzi lucrez cu copii și părinți.
Cu copiii — pe încredere, concentrare și felul în care învață.
Cu părinții — pe relație, pe echilibru și pe a înțelege dincolo de comportament.
Nu vin cu soluții rapide.
Vin cu procese reale.
Pentru că știu cm e să nu știi „cum”.
Și știu cât de mult se schimbă lucrurile când începi să înțelegi.
💚
Click here to claim your Sponsored Listing.
Location
Category
Telephone
Address
Bucharest
Opening Hours
| Monday | 09:00 - 19:00 |
| Tuesday | 09:00 - 19:00 |
| Wednesday | 09:00 - 19:00 |
| Thursday | 09:00 - 19:00 |
| Friday | 09:00 - 19:00 |