30/09/2026
Cele mai multe zile ale porților deschise vă arată o creșă sau o grădiniță. Noi vrem să vă arătăm cm să le evaluați pe oricare.
Pe 17 octombrie deschidem porțile Karin's Kids Academy pentru toți părinții care urmează să-și ducă copilul la creșă sau la grădiniță, fie că o vor face la noi, fie în altă parte. Vă împărtășim ce am învățat în 16 ani de lucru cu copiii și cu familiile lor, ca să știți ce e corect să așteptați și ce să cereți.
Câteva dintre întrebările la care răspundem:
• Cum știți dacă e momentul potrivit pentru creșă sau pentru grădiniță?
• Ce pot face, realist, creșa și grădinița pentru copilul vostru și ce nu pot face?
• Ce ar trebui să învețe un copil acolo, dincolo de litere și cifre?
• De ce contează atât de mult dezvoltarea socio-emoțională și cm o susțineți acasă?
• Cum arată perioada de adaptare, ce e normal să vedeți în primele săptămâni și ce faceți voi înainte, în timpul ei și după?
• Program scurt sau prelungit: cm alegeți?
• La ce să vă uitați când vizitați o creșă sau o grădiniță?
• Cum dați un feedback educatorilor astfel încât să ajute, nu să blocheze?
• Copilul vine acasă și povestește ceva care vă îngrijorează. Cum verificați calm ce s-a întâmplat? Și ce întrebări îi puneți ca să aflați cm i-a fost ziua, nu doar ce a mers prost?
📅 Sâmbătă, 17 octombrie 2026, 10:00–13:00
📍 Pădurea Băneasa (adresa exactă o primiți la înscriere)
10:00 – sosire și plimbare prin curte
10:20 – prezentare
11:30 – pauză
11:45 – întrebările voastre, până la 13:00
Participarea este gratuită. Puteți veni cu sau fără copii: cei mari se joacă în curte, iar cei mici care dorm la prânz pot dormi liniștiți în cărucior.
Am limitat întâlnirea la 25 de familii. Partea cea mai valoroasă e sesiunea de întrebări și vrem ca fiecare părinte să apuce să-și pună întrebarea lui, nu doar să asculte.
Cum vă înscrieți:
Trimiteți un mesaj pe WhatsApp la 0765.268.336.
Primiți un formular scurt de completat.
Locul e rezervat după ce primiți confirmarea de la noi.
Chiar dacă nu puteți ajunge, scrieți-ne în comentarii ce așteptați de la creșă sau grădiniță și ce vă îngrijorează. Ne interesează și experiențele voastre sau ale altor părinți pe care îi cunoașteți, frumoase sau grele: o adaptare care a mers bine, una care a fost dificilă, un lucru pe care ați fi vrut să-l știți de la început. Vă rugăm să nu dați nume de grădinițe sau de persoane; contează ce s-a întâmplat, nu cine a fost implicat. Dacă preferați să nu scrieți public, trimiteți-ne pe WhatsApp. Folosim ce ne scrieți, fără nume, ca să pregătim întâlnirile.
Dacă aveți prieteni care se pregătesc pentru primul an de creșă sau de grădiniță, trimiteți-le postarea. Le va fi de folos oriunde vor alege să meargă.