Si Eu Traiesc Sanatos - SETS

Si Eu Traiesc Sanatos - SETS Miscarea Nationala "Si eu traiesc sanatos!" - SETS
www.sets.ro Incluziunea socială a copiilor din medii vulnerabile a fost mereu o prioritate. Implică-te și tu!

Vino alături de Fundația PRAIS în cadrul mișcării naționale „Și eu trăiesc sănătos!” – SETS, pe care am creat-o și o dezvoltăm cu succes în România de 12 ani! Din anul 2019, proiectul nostru beneficiază de sprijinul integral al companiei Nestlé România, Partener Fondator SETS din anul 2011, alăturându-ne astfel proiectului său global: Nestlé for Healthier Kids. Obiectivele mișcării naționale SETS

sunt: promovarea stilului de viață echilibrat și a stării de bine în rândul copiilor cu vârsta între 6 și 12 ani, elevi din ciclul primar, informarea acestora și a familiilor, prin intermediul cadrelor didactice, cu privire la beneficiile alimentației echilibrate, hidratării, calității somnului, igienei personale, mișcării fizice zilnice, sportului, timpului de calitate petrecut cu familia, prietenii, colegii, precum și grija față de natură, promovând valorile morale, într-o abordare holistică: minte, trup, spirit. Pe parcursul celor 12 ani de la lansarea SETS, peste 343.600 de elevi din ciclul primar, familiile acestora au putut avea acces la informații și activități educaționale SETS, datorită implicării voluntare a 4.000 de cadre didactice din 357 de școli din 6 orașe: București, Buzău, Cluj-Napoca, Otopeni, Ploiești, Roman, Timișoara, precum și din alte peste 100 de comunități urbane și rurale din județele Argeș, Buzău, Botoșani, Cluj, Dâmbovița, Dolj, Ilfov, Prahova, Neamț, Timiș și Vrancea. Anual, elevii au putut avea acces gratuit la materiale educaționale moderne de învățare rapidă și la o varietate de activități extracurriculare, care contribuie la dezvoltarea obiceiurilor de stil de viață sănătos.

În anul 2020, Fundația PRAIS a organizat împreună cu Nestlé România, conferința online „Starea de bine a copiilor de vârstă școlară, o prioritate!”, care a reunit peste 1.300 de participanți, urmată de lansarea în premieră a E-book-ului cu același titlu, care conține recomandări oferite de specialiști de marcă.

În anul 2022, echipa Fundației PRAIS a creat și organizat evenimentul public „Reconectare! Lumea văzută prin ochii copiilor!”, un eveniment care a inclus o expoziție de colaje cu desene tematice realizate de școlari, demonstrații și activități sportive, dans, ateliere recreative la care au participat peste 350 de elevi alături de familiile acestora și de cadre didactice. Platformele social media SETS au cumulat de la lansare până în prezent, peste 353.985 de vizitatori din 146 de țări prin intermediul portalului www.sets.ro, pagina de Facebook înregistrând peste 51.900 de urmăritori, cu un total de 11.923 de postări, un reach total de 7.571.880 și 844.429 persoane active pe pagina. Pe canalul de YouTube SETS au fost publicate 219 materiale filmate, înregistrând 74.379 de vizualizări și 68.454 minute vizionate. Mișcarea Națională SETS a fost promovată în cadrul a 55 de campanii media, având 1.272 de materiale publicate în presa scrisă, online, radio și TV.

În 2012, rețeaua EIN din care a făcut parte SETS, a fost desemnată de către DG SANCO drept „Best Health promotion European project”, iar intervențiile pe activități fizice din cadrul mișcării „Și eu trăiesc sănătos!” – SETS au fost desemnate „un model de bună practică”.

În 2013, mișcarea națională „Și eu trăiesc sănătos!” – SETS a câștigat Premiul de Excelență, locul II, la Romanian PR Award 2013, iar în 2014, a câștigat Premiul III la Gala Premiilor Societății Civile.

În 2021, Nestlé for Healthier Kids - proiectul global Nestlé România, la care s-a alăturat și mișcarea națională SETS în 2019, a obținut recunoașterea Gold la categoria Nutriție/Stare de bine în cadrul Community Index 2021, primul și singurul index al programelor şi proiectelor derulate de companiile din România pentru a investi în comunităţi. Mișcarea națională „Si eu trăiesc sănătos!” – SETS este aliniată și susține obiectivele campaniilor globale ale Organizației Mondiale a Sănătății (OMS): „Împreună combatem bolile netransmisibile” – și Planul Global de Acțiune privind Activitatea Fizică 2018-2030 – „Oameni mai activi pentru o lume mai sănătoasă” – „Let’s be active!”. Mișcarea SETS este de 5 ani membru activ al rețelei internaționale Youth Health Community, iar de la lansare, a fost membru activ în Epode International Network – EIN, cea mai mare rețea globală de prevenire a obezității ce a reunit 34 de programe naționale cu metodologii similare din 23 țări membre. De mai bine de un deceniu, echipa Fundației PRAIS a participat și a condus o serie de studii cross-countries legate de prevenirea obezității în rândul tinerei generații. Totodată, a realizat anual studii de impact în comunitățile școlare SETS pentru a evalua eficiența metodologiilor PRAIS implementate. Ultimele studii au aratat că 100% dintre profesorii respondenți consideră că mișcarea SETS are un impact pozitiv asupra comportamentului și obiceiurilor de stil de viață ale elevilor din ciclul primar. Cadrele didactice au alocat 2.688 de ore pentru activitățile extracurriculare SETS. Conform răspunsurilor primite de la respondenți, iar cea mai apreciată activitate de către elevi a fost „Sandvișul vesel și sănătos!”. La baza reușitei noastre, pe lângă metodologiile Fundației PRAIS recunoscute internațional ca model de bune practici, stă și parteneriatul public – privat din care au făcut și fac parte instituții de stat, organizații medicale, sportive și universități, Consiliul Științific SETS, Partenerul Fondator SETS - Nestlé România. Tuturor celor care ne susțin în dezvoltarea mișcării naționale SETS le mulțumim! Fii parte din mișcarea „Și eu trăiesc sănătos!” – SETS. Silvia Bucur
Președinte Fundația PRAIS

Acest cont de Facebook este deținut si administrat de Fundația PRAIS. Pentru a interacționa cu dumneavoastră prin acest cont de Facebook, este necesar să vă utilizăm unele date cu caracter personal. Facem acest lucru în conformitate cu Politica noastră de Confidențialitate, disponibilă la http://fundatiaprais.ro/politica-de-confidentialitate, pe care vă invităm să o parcurgeți pentru o imagine de ansamblu cu privire la modalitățile în care utilizăm datele Dvs. cu caracter personal pentru activitatea noastră, precum și pentru detalii cu privire la drepturile Dvs. ca persoană vizată. Dacă aveți orice nelămuriri sau doriți să primiți informații suplimentare legate de cm utilizăm datele și informațiile Dvs., vă rugăm să luați legătura cu noi la adresa [email protected].

07/09/2026

🍎 Ne pregătim pentru un nou an școlar SETS!
Pregătim noi activități educaționale și extracurriculare atractive, ușor de implementat la clasă, prin care îi vom invita pe copii să descopere și să exerseze obiceiuri sănătoase.
Alimentație echilibrată, hidratare, mișcare, odihnă – lucruri simple, dar importante pentru starea de bine a copiilor.
Continuăm împreună, profesori, părinți și copii, și în acest an școlar! 💙


👩‍🏫👨‍🏫 La SETS, profesorii sunt cei care transformă lecțiile în experiențe memorabile.Copiii învață cel mai bine atunci ...
04/09/2026

👩‍🏫👨‍🏫 La SETS, profesorii sunt cei care transformă lecțiile în experiențe memorabile.
Copiii învață cel mai bine atunci când pot participa, experimenta, crea și se pot bucura împreună de ceea ce fac.
De aceea, activitățile SETS îi aduc pe cei mici în centrul procesului: desenează, pregătesc porții echilibrate, se mișcă, discută și descoperă lucruri noi despre propriul stil de viață.
Iar feedbackul profesorilor este unul dintre cele mai importante semnale pentru program: în evaluarea ediției trecute, 99,4% dintre cadrele didactice au considerat că activitățile SETS ar trebui să continue.

Mulțumim, dragi profesori, pentru energia, răbdarea și creativitatea cu care aduceți SETS în clasele voastre! ❤️

Un nou an școlar, o nouă serie de activități și multe motive să trăim sănătos!

🥕 Ce învață copilul la școală poate deveni un obicei acasă!Unul dintre lucrurile frumoase la SETS este că lecțiile nu ră...
03/09/2026

🥕 Ce învață copilul la școală poate deveni un obicei acasă!

Unul dintre lucrurile frumoase la SETS este că lecțiile nu rămân doar în sala de clasă. Un desen despre alimentație echilibrată, o porție sănătoasă pregătită în cadrul unei activități sau o discuție despre mișcare poate continua foarte ușor acasă, alături de părinți. 😊

În ediția 2025/2026, cadrele didactice participante au observat deja acest lucru: 82% au spus că părinții au pregătit pachețele sănătoase urmând recomandările SETS, iar 80% s-au implicat împreună cu copiii în pregătirea alimentelor acasă.

De aceea, SETS este despre mai mult decât o lecție. Este despre obiceiuri care se pot muta, pas cu pas, de la școală în familie. 💙

Dragi profesori și părinți, să continuăm împreună! :)
PRAIS Foundation

Un nou an școlar, un nou început pentru obiceiurile sănătoase! :)Odată cu revenirea copiilor la școală, revin și activit...
02/09/2026

Un nou an școlar, un nou început pentru obiceiurile sănătoase! :)
Odată cu revenirea copiilor la școală, revin și activitățile SETS – Și Eu Trăiesc Sănătos! 😊

La clasă, cei mici vor descoperi din nou că sănătatea se construiește din lucruri simple, făcute zi de zi: o alimentație echilibrată, suficientă apă, mișcare, dar și timp pentru odihnă și un somn de calitate.

Pentru cadrele didactice, activitățile SETS sunt ocazii de a transforma aceste teme în misiuni & experiențe interactive, iar pentru părinți, ceea ce copiii descoperă la școală poate deveni un bun punct de plecare pentru discuții și obiceiuri noi acasă.

Să facem din acest început de an un început bun pentru întreaga familie! 💙

PRAIS Foundation

29/08/2026

Noua editie SETS se apropie... Cine este nerabdator sa inceapa o noua aventura?
:)
PRAIS Foundation #2027

27/08/2026

Stiati ca singurul aliment ce nu se deterioreaza este mierea?
Mai multe informatii interesante si sfaturi utile pentru un stil de viata sanatos, chiar si in vacanta, pe platformele online ale miscarii SETS: http://sets.ro/ro/mananc/stiati-ca-mananc/
PRAIS Foundation &

26/08/2026
Miscarea SETS inseamna, in primul rand, Puterea Exemplului! Impreuna, putem face diferenta! :)PRAIS Foundation
25/08/2026

Miscarea SETS inseamna, in primul rand, Puterea Exemplului!
Impreuna, putem face diferenta! :)
PRAIS Foundation

Stiati ca rosia are o vechime de peste 3.000 de ani si origini in Anzii Cordilieri? Are efecte benefice pentru sanatate,...
24/08/2026

Stiati ca rosia are o vechime de peste 3.000 de ani si origini in Anzii Cordilieri? Are efecte benefice pentru sanatate, 90% din continutul acesteia fiind apa biologica, usor asimilabila de organismul uman, apa care alcatuieste suportul ideal pentru administrarea cocktailului de vitamine, minerale, enzime si alte substante active continute de tomate. Pentru mai multe informatii interesante va invitam sa parcurgeti urmatorul material SETS: https://www.sets.ro/ro/ce-spun-specialistii/ce-spun-specialistii/articole/detalii-articol-96.html

PRAIS Foundation

Address

2, Strada Alexandru Puskin
Bucharest
011996

Telephone

+40213175339

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Si Eu Traiesc Sanatos - SETS posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The School

Send a message to Si Eu Traiesc Sanatos - SETS:

Shortcuts

Share

Category