Eva'S Whizz Tip

Putem vorbi despre faptul că mamele ajung să fie suprastimulate și că asta e adesea confundat cu furia...?

Nu, nu ești furioasă; încerci doar să liniștești un bebeluș care țipă, în timp ce auzi „mama, mama, mama”, cu televizorul dat la maxim, mașina de spălat vase mergând, cineva complet aleator tunde iarba, telefonul tău sună întruna, bluza te strânge, cocul tău dezordonat nu stă cm trebuie, iar firimiturile de pe jos le simți lipite de șosete.

Nu ești furioasă, ești doar ✨suprastimulată✨ și ai nevoie de un minut ca să te aduni 😫

Să fii mamă e epuizant.
Orice ai face, mereu e cineva care are nevoie de tine.

Te duci la muncă – cineva are nevoie de tine. Te întorci acasă – cineva are nevoie de tine. Te pui să dormi – cineva are nevoie de tine. Faci un duș – cineva are nevoie de tine. Mergi la baie – cineva are nevoie de tine. Un copil, un bebeluș, un adult...

Te rog. Ia-ți un moment să te aduni înainte să te învinovățești că ești într-o dispoziție proastă.

📇 Megan Kay
Redistribuit de la Raising Them Barefoot



• Mamă, nu ești furioasă. Ești doar obosită și ai nevoie de tine.
• Nu ești singura care simte că explodează. E ok să respiri.
• Nu e furie. E suprastimulare. Și e reală.
• Și tu contezi. Chiar dacă toți trag de tine.
• Nu-ți cere scuze că ești copleșită. E normal.
• Ia-ți minutul. N-ai nimic de demonstrat.
• Fără filtre. Doar viață de mamă.

🌿 Un studiu recent leagă timpul mai mare petrecut în fața ecranelor de creșterea simptomelor de depresie, anxietate și neatenție în rândul copiilor de 9 și 10 ani.

Studiul, care a urmărit copiii timp de doi ani, a constatat că activități precum conversația video, trimiterea de mesaje text, vizionarea videoclipurilor și jocurile au fost asociate direct cu simptomele depresive la copii.

🌿 Rezultatele sugerează că utilizarea ecranelor poate reduce timpul dedicat activităților care susțin sănătatea mintală, cm ar fi exercițiile fizice și interacțiunile față în față.

Această cercetare subliniază necesitatea echilibrului în utilizarea ecranului, în special în rândul copiilor mici.

🌿 Experții recomandă părinților să stabilească planuri personalizate de utilizare a ecranelor pentru a atenua aceste efecte negative.

sursa:
https://neurosciencenews.com/emotion-memory-contect-27679/

👉 Tu cât timp ai pentru familia ta?
👉 Dar pentru ecrane?

🌿 De ce bărbații înțeleg și procesează emoțiile mai lent decât femeile?👇



🌿 Corpul calos este un fascicul de fibre nervoase ce interconectează cele două emisfere cerebrale.

Această structură este deosebit de importantă în diferențele dintre bărbați și femei.

Trecerea de la stilul de gândire specific creierului stâng la cel specific creierului drept revine în responsabilitatea acestei structuri.

🌿 În general femeile au un corp calos mult mai gros decât bărbații.

Aceasta înseamnă că femeile au o densitate neuronală mult mai mare care conectează cele două emisfere și sunt capabile să comute între modurile de gândire ale creierului drept și stâng la o viteză mult mai mare decât sexul opus.

🌿 Partea stângă a creierului nostru se ocupă de aspectele logice, raționale, practice, obiective și tangibile ale realității, în timp ce partea dreaptă a creierului nostru se ocupă de aspectele abstracte, creative, sentimentale, emoționale, senzuale și intuitive ale realității.

🌿 În emisfera stângă procesăm părțile concrete și acționabile ale vieții și relațiilor noastre.

În emisfera dreaptă procesăm părțile subtile, relaționale și intangibile ale vieții și relațiilor noastre.

🌿 Cu o densitate mai mică a conexiunii între cele două emisfere, bărbații au nevoie de timp (și adesea efort considerabil) pentru a trece de la o orientare analitică și rațională la una emoțională și relațională.

Asta nu înseamnă că nu pot, doar durează mai mult să facă această trecere.

🌿 Când o femeie vine la un bărbat cu o problemă emoțională, este mai mult ca probabil ca el să folosească stilul creierului stâng (care este locul în care majoritatea bărbaților sunt mai confortabili) și brusc i se cere să își întâlnească partenera dincolo, în creierul drept.

Adunându-și toate eforturile, el începe călătoria laborioasă către partea sentimentală a creierului.

🌿 Între timp, ea a procesat părți semnificative ale emoției și este uluită de lipsa lui de reacție.

Incapacitatea lui de a-i întâlni emoția, chiar aici, chiar acum, declanșează în femeie tot felul de semnale de alarmă de respingere și ea se grăbește spre partea stângă a creierului ei pentru a găsi soluții la ceea ce ar putea merge prost în discuția lor, apoi înapoi din nou la cea dreaptă.

Această comutare rapidă suprastimulează creierul femeii.

🌿 Bietul bărbat tocmai a ajuns în creierul drept și încearcă să dea un sens acestei lumi vaste de sentimente care acum se învârte în jurul lui.

Femeia și bărbatul funcționează însă la viteze complet diferite acum.

🌿Ea este cu 12 pași înainte și se întrebă ce e în neregulă cu el!?

Ea îi pune o întrebare bazată pe sentimente și trec 18 secunde fără ca el să deschidă gura.

Pentru ea pare însă că au trecut deja 3 ore.

„Nu-i pasă deloc de problema mea, de mine, de relația noastră!!”

🌿 Între timp bărbatul sapă adânc în acest teritoriu mai puțin familiar, încercând să dea un sens modului în care se simte de fapt și își adună cuvintele pentru a vorbi.

În cele din urmă, o propoziție îi scapă din gură lui, și este neplăcută și diformă... și lipsită de empatie!

🌿 O bombă explodează apoi în interiorul femeii. Ea îl întrerupe. El devine defensiv. Ei ajung să se certe.

🌿 Emoțiile sunt domeniul inimii și bărbații se mișcă mai încet aici.
Bărbații procesează emoțiile mai lent.
Bărbaților le ia mai mult timp să își deschidă inimile.
Bărbații se deschid mai greu după o ceartă.

Asta de obicei...

🌿 Când femeia înțelege însă acest lucru despre bărbat, ea îl poate sprijini astfel ca și el să se conecteze cu adâncimea intimității lor emoționale, o lume în care bărbatul este perfect capabil să călătorească, prin răbdare, timp și încredere.

🌿 Așa că data viitoare când simți că "nu sunteți pe aceeași lungime de undă" legat de o anumită temă, amintește-ți că trecerea de la o abordare analitică și rațională la una emoțională și relațională necesită un timp diferit pentru fiecare.

🌿 Și, nu-i așa că s-a mai făcut puțină lumină?

🌿CUM ÎL ÎMPRIETENEȘTI PE CEL MIC CU REGULILE?

Știm, nu prea ne plac regulile și sunt momente în care am spune de ce trebuie chiar de când e copilul mic să fie ele prezente?

Totuși, în momentul de față, aș vrea să îți aduc atenția asupra unui aspect.

Regulile sunt ca o structură, ca un ghidaj. Ne ajută să ne dăm seama ce este potrivit pentru noi și ne ajută să ne dăm seama și de ceea ce ne poate afecta și ne poate face rău nouă sau celor apropiați nouă.

Astăzi am alături de mine un set de reguli pe care l-am pregătit nu de mult pentru mai multe creșe și grădinițe. Este un set la care țin foarte mult pentru că începe cu câteva lucruri care sunt destul de ușor de înțeles.

Cum facem un salut? Sau, hai să vedem, Cum spunem te rog și mulțumesc?, Cum arătăm copilului cm trebuie să stea pe scaun? sau Cum trebuie să ne spălăm mânuțele?

Sunt reguli care pe noi ne ajută foarte mult și poate par așa banale și am spune: Dar de ce e nevoie de pozele acestea? De ce e nevoie de reguli în format printat și copilul să le vadă?

Imediat îți spun de ce.

Pentru că regulile sunt pentru noi un mare ajutor. Regulile sunt ghidajul, după cm am spus și cel mic înțelege când ceva este potrivit și când ceva nu este potrivit.

Ori de câte ori copilul va face ceva bun, este bine să-i arătăm: Uite, ai făcut exact ceea ce era în regulă și ai făcut foarte bine și meriți să fii apreciat.

Sau ori de câte ori cel mic poate nu se va așeza pe scăunel sau poate nu va sta frumos la masă, putem doar să îl promptăm gestual, doar să arătăm cu degetul către imagine și cel mic își va aduce aminte că: A, ok, acum e momentul în care lucrurile se fac în altă manieră.

Aceste suporturi vizuale par banale, dar sunt de foarte mare ajutor pentru că, gândiți-vă, e ca și când noi acum am primi în față o lege, cu toate articolele și cu toate subcapitolele, cu toate alineatele și am spune: Ok, trebuie să le știm pe toate? Par multe. Deși poate legea respectivă ne este de folos.

Ei, cam în aceeași situație sunt și cei mici. Așa că susțin foarte mult să existe un suport vizual pentru reguli și, mai susțin ceva, următorul aspect.

Este foarte important ca noi, împreună cu cel mic să facem aceste reguli, să stabilim împreună: Ce ni se potrivește nouă ca familie? De ce avem noi nevoie ca să funcționăm bine și toți membrii să se simtă înțeleși și respectați?

Un astfel de exercițiu, cu un astfel de suport vizual, vă asigur că va detensiona de foarte multe ori situația și vă va fi mai ușor ca părinți să spuneți: Uite, l-am învățat pe cel mic ce este potrivit și ce nu este potrivit.

Și, vreau să mai atrag atenția cu privire la un aspect. Nu doar cel mic trebuie să respecte regulile. Asta e foarte, foarte important. Așa că vă aduc la înaintare un alt exercițiu care pentru mine reprezintă baza.

Avem un "Așa da!" Și un "Așa nu!" Ce înseamnă lucrul acesta?

Ori de câte ori copilul sau poate chiar și părintele, împlinește ceva potrivit, stă pe scăunel, spune mulțumesc, își cere scuze, se culcă la ora potrivită, orice aspect, orice regulă pe care ați stabilit-o împreună, luăm un cleștișor și îl punem exact acolo unde este cu verde.

După câte se vede sunt mai mulți cleștișori aici, decât în partea cu roșu.

La "Așa nu!" subliniem comportamentele care nu sunt potrivite.

Și poate uneori ne gândim: Hmm, să-i spun nu? Să-i spun nu de fiecare dată?

Nici nu este nevoie. Putem să ne ducem frumos către borcănelul roșu și să prindem cleștișorul.

Important este să vedem de fiecare dată și lucrurile pozitive. Pentru că dacă mutăm focusul doar pe lucrurile negative, din păcate cei mici vor înțelege că ei nu fac nimic bine, că totul este greșit și că nu are niciun sens să se chinuie să respecte regulile, pentru că oricum vor capta atenția voastră.

Dar, atunci când punem pe verde și le aducem în întâmpinare și sunt lângă noi, atunci îi arătăm: Hei, tu ești important. Ești important și când se întâmplă lucruri nepotrivite și le corectăm împreună, dar mai ales când lucrurile sunt așa cm trebuie și eu ca părinte văd lucrul acesta la tine.

Așa că, vă invit pe toți, să luați cu voi aceste instrumente, sunt instrumente extrem de simple, dar de un foarte mare folos și să încercați să vedeți cm este să fim prieteni cu regulile și cm este să fim cu toții o echipă, o mare familie și să le respectăm cu toții.

Pentru că dacă eu îi spun copilului meu: Hmm, trebuie să te speli pe mânuțe înainte de masă, dar eu nu fac lucrul acesta, atunci cel mic ce va înțelege? Că există varianta în care deschidem portițe și putem să încălcăm regulile.

Fii atent la comportamentul tău și asigură-te că cel mic vede cele mai frumoase reguli puse în aplicare. Mult succes!

Cum îl împrietenești pe cel mic cu regulile? #ȘcoalaDinFamilie Cum îl împrietenești pe cel mic cu regulile?Cu toții suntem o echipă și îi ajutăm pe cei mici să înțeleagă și, mai ales, să respecte regulile doar dacă și no...

De ce ne este greu să acceptăm păreri diferite și oameni diferiți?

Oriunde mă aflu, fie că vorbesc despre viața personală, fie că vorbesc despre viața profesională, întâmpin o situație comună: dificultatea de a accepta ceva diferit sau pe cineva diferit.

După cm se vede nu mă exclud din acest context.

Ne e greu să primim comentarii diferite de cele pe care le așteptăm.
Ne e greu să tolerăm persoane diferite de ce cunoaștem.
Ne e greu să revenim în situații în care ne simțim provocați de ceva sau cineva diferit.

Oare de ce?

Mă întreb dacă nu cumva ce e diferit ne scoate din zona noastră de confort?
Ne simțim poate speriați, curioși, provocați, neînțeleși, expuși unor situații care nu ne sunt familiare.

Preferăm să ne simțim în control și să nu dăm șansa să includem în viețile noastre acel ceva DIFERIT, acel cineva DIFERIT.

Oare însă cu ce preț?

Cuvinte precum incluziune, acceptare, diversitate, par un modus vivendi al vremurilor în care trăim și totuși, în povestea noastră, deschiderea către acea frumoasă și mitică unitate prin diversitate păstrează doar valențe utopice.

Vrem să fim acceptați întru totul, dar nu acceptăm pe oricine și orice.
Confundăm acceptarea cu toleranța fără judecată.
Ne place să facem echipă, dar doar atunci când propria alegere rămâne în picioare.
Diferitul rămâne un deziderat, dar drumul către împlinirea lui nici măcar nu este conturat.

Așadar, de ce ne este greu să acceptăm păreri diferite și oameni diferiți?

Pentru a avea un răspuns poate că mai întâi este benefic să învățăm să ne acceptăm pe noi înșine, să conștientizăm tot ceea ce ne face unici și diferiți de ceilalți, să înțelegem procesul de schimbare prin care trecem clipă de clipă.

Și să ne dăm nouă mai întâi Ok-ul pentru păreri diferite de ce ne definea mai demult, comportamente diferite de așteptările pe care le avem față de sine și șansa să simțim, gândim și acționăm diferit în aceleași situații de viață.

Cum altfel am putea să primim în povestea noastră acel CEVA DIFERIT, acel CINEVA DIFERIT, dacă sunt părți din noi pe care încă nu le putem îmbrățișa?

Am acasă o prințesă și un prinț.
O pereche nepereche despărțită de câteva decenii.
Împreună însă par nedespărțiți și nedespărțibili (dacă s-ar inventa cuvântul, fără doar și poate le-ar aparține).

Prințesa, fata lui tata, și prințul, băiatul mamei, împart același ADN.
Mă întreb dacă vor împărți și aceleași credințe.

Cu atâtea diferențe între roluri, OARE CUM VA FI? În 5 ani, 10 ani, 20 de ani?

În povestea mea de viață am cunoscut mulți prinți în căutare de prințese. Și multe prințese în căutare de prinți.

Treptat am reușit să le schițez chiar portretele.

BĂIATUL MAMEI este iubit și caută iubire, este văzut și își exprimă nevoile, primește sprijin necondiționat și știe că cea mai importantă figură feminină din viața lui îi va rămâne alături în orice decizie.

În paralel, FATA LUI TATA este o oglindă a celor scrise mai sus, alături rămânându-i desigur cea mai importantă figură masculină din viața ei.

Prințul și prințesa par făcuți din același aluat.
Băiatul mamei și fata lui tata ar putea forma o pereche pe cinste. Și totuși nu e chiar așa într-un cuplu de genul.

Unul vrea cămașa călcată, masa întinsă și vasele spălate, casa lună și toată atenția din lume asupra sa.

Altul vrea grijă la detalii, cadouri surpriză, gesturi constante de afecțiune și toată atenția din lume asupra sa.

Unul vrea să fie privit ca Soarele.
Altul ca Luna.

Unul vrea locul I în tot.
Altul nu acceptă locul II.

Și unul și altul concurează pentru a câștiga totul din dragoste, din relație.
Și unul și altul așteaptă aceeași iubire de pe piedestal primită în copilărie în brațele mamei sau ale tatălui.
Și unul și altul rămân, fără să își dea seama, în rolurile de copii așteptând de la celălalt totul.

Iar eu am acasă o prințesă și un prinț...
Prințesa este mică. Prințul îi este tată.
Privesc în fața mea un altfel de cuplu.

Și, de pe margine, nu pot să nu mă întreb cât de important este rolul meu de MAMĂ?

Câtă diferență pot aduce în viață fiicei mele, în viața familiei mele?

Suspin adânc, simt că e copleșitor, dar poate așa se vede de pe margine.

Căci, în esență, și prințul și prințesa vor de fapt același lucru, DRAGOSTE FĂRĂ MĂSURĂ.

Și inima mea de mamă are dragoste din plin. La fel și inima mea de femeie.

Știu că nu duc eu tot greul unei schimbări, știu că nu doar de mine depinde ca de data aceasta și FATA LUI TATA și BĂIATUL LUI MAMA să fie parteneri implicați în dansul vieții.

Dar mai știu că totul pornește din inimă.
Și inima mea poate aduce acel ceva diferit în viețile tuturor.
Și inima ta poate face la fel.

La mulți ani și ieri și azi și mâine tuturor inimilor care vor să facă diferența!

În luna iubirii...
Sunt mame care plâng.
Și mame care râd.
Și mame cărora le tremură carnea de oboseală uneori.
Dar NU ARATĂ...

Sunt mame care pot.
Și mame care pot mai mult.
Și mame care nu-și doresc, dar fac.
Și NU RENUNȚĂ...

Sunt mame care uită.
Și mame care suspină.
Sunt mame fericite. Și mame care vor să fie fericite.
Nu DOAR ÎN POZE...

Mamele sunt VIAȚĂ. Mamele simt VIAȚA.
Unice.
Puternice.
Vulnerabile.
Omniprezente.

Pe unele le vedem cu ochii, pe altele le simțim cu inima.
Unele ne îmbrățișează cu căldură, altele au brațele amorțite de la pruncii lor.

Indiferent de lună, însă, MAMELE IUBESC.
Pur.
Și simplu.

ȘI AU NEVOIE SĂ FIE IUBITE.
Pur.
Și simplu.

Clipă de clipă. Nu doar în luna iubirii...

De ce stai tu cu fata? Ea ce face?

2024. București. OARECARE încă se mai întreabă de ce petrece tatăl copilului timp cu propriul odor și mai ales, unde e mama copilului, cm îndrăznește să lipsească de lângă cel mic, cm de are ea TIMP LIBER și mai ales, cm îl petrece?

Să încerc să răspund pe placul lui OARECARE?

Când tatăl petrece timp cu copilul, eu, mama, în "timpul meu liber": gătesc, dau cu aspiratorul, spăl vasele, strâng jucăriile, dau cu mopul, calc rufele și lista poate continua lejer.

Pentru OARECARE doar acestea reprezintă genul de RĂSPUNSURI ACCEPTABILE.
Căci o mamă doar asta poate face în timpul în care un tată stă cu propriul copil și doar așa OARECARE consideră că mama e mamă...

Uneori OARECARE înțelege totuși că atunci când tatăl petrece timp cu copilul, eu, mama, fac duș, îmi schimb hainele, mănânc. Și lista se oprește aici.

Și așa OARECARE ajunge să tolereze faptul că o mamă poate consuma timp pentru nevoile de bază care o țin activă și îi permit să își exercite rolul la nesfârșit...


Dacă tu, MAMĂ, ai citi, te-ai plimba, ai bea o cafea cu o prietenă, ai dormi, ai îndrăzni să îți încarci resursele în timpul în care tatăl ar sta cu copilul, pentru OARECARE lucrurile ar părea nu doar nelalocul lor, ci mai ales o sfidare a rolurilor sociale, căci ce fel de mamă e "aia" care îndrăznește să își ofere TIMP și GRIJĂ și împovărează tatăl făcând asta?

Așa că, dragă OARECARE, din toate generațiile trecute, prezente și viitoare, îți răspund la întrebarea De ce stai tu cu fata? Ea ce face? așa cm mi-aș dori să o facă fiecare MAMĂ:

- Eu, mama, am limite, nu sunt robot și fără pauze nu pot funcționa potrivit.

- Eu, mama, însemn mult mai mult decât o gospodină care ține casa lună, hrănește pe toată lumea, se ocupă de copil și face toate acestea încontinuu.

- Eu, mama, îmi cunosc nevoile și fac tot ce pot să nu uit de mine, iar asta nu mă face egoistă.

- Eu, mama, mă iubesc pe mine și știu că binele meu este temelia binelui copilului meu.

- Eu, mama, sunt OM. Și oamenii au nevoie de alți oameni. Mai ales când cresc pui de oameni.

Și lista continuă.

Semnat,
MAMA "AIA" care se pregătește să iasă la o cafea😉

4 motive pentru care ești și poate încă nu știai

#1 Mirosul pielii tale activează amigdala (centrul emoțiilor) și puiul tău se simte în siguranță când îl îmbrățișezi, chiar dacă îți displace că poate nu ai reușit să te îngrijești așa cm ți-ai fi dorit.

PENTRU PUIUL TĂU NIMENI NU MIROASE MAI BINE CA TINE.

#2 Ori de câte ori îți mângâi puiul în timp ce doarme sau îi șoptești dulci alinturi puiul tău suspină adânc instant și își continuă apoi somnul știind cât este de iubit, chiar dacă ai fi vrut să fi avut mai mult timp pentru dezmierdări.

PENTRU PUIUL TĂU NU EXISTĂ ALTĂ MÂNGÂIERE MAI PLĂCUTĂ DECÂT A TA.

#3 Glasul tău, cântecele pe care i le murmuri în taină râmân întipărite în memoria puiului tău și ori de câte ori va recunoaște mici acorduri de-a lungul vieții va simți o fericire de nedescris, chiar dacă acum te mai mustri când unele cuvinte ies din tine cu asprime.

PENTRU PUIUL TĂU NICIO ALTĂ VOCE NU ESTE MAI DULCE DECÂT A TA.

#4 Când îți arunci privirea chiar și în treacăt să vezi dacă e bine, furi de la puiul tău zâmbete calde și senine într-o clipită, chiar dacă uneori din ochii-ți obosiți mai curg lacrimi de neputință.

PENTRU PUIUL TĂU PRIVIREA TA ESTE UNICĂ ȘI DĂTĂTOARE DE VIAȚĂ.

Tu ești TOTUL puiului tău.
Mireasma ta, atingerea ta, glasul tău, privirea ta sunt de neînlocuit.
Iar puiul tău știe că tu ești UNICĂ pentru el.

Să nu uiți niciodată asta.
Te îmbrățișez, mămică perfectă!

Copilul este un explorator aflat în continuă mișcare.

🌿 Când pașii celui mic se îndreaptă însă pentru prima dată spre integrarea într-un colectiv, emoțiile ne cuprind mai ales pe noi, adulții.

🌿 Uneori e nevoie de pregătire nu doar pentru piticul nostru, ci și pentru întreaga familie.

🌿 Alături de , psihoterapeut de copil, cuplu și familie, descoperim intrumente simple, dar extrem de folositoare pentru a pregăti întreaga familie de noua etapă a ciclului de viață.

Cum îl pregătești pe cel mic de creșă sau de grădiniță? #ȘcoalaDinFamilie Copilul este un explorator aflat în continuă mișcare.🌿 Când pașii celui mic se îndreaptă însă pentru prima dată spre integrarea într-un co...

În luna 𝗶𝘂𝗻𝗶𝗲 prețuim 𝗘𝗗𝗨𝗖𝗔Ț𝗜𝗔 (și nu doar acum 😉 )