26/05/2025
Parabola bărcii goale (origine budistă)
Un tânăr fermier vâslea barca în susul râului. Mergea în amonte ca sã-și ducă produsele în sat.
Era o zi toridã voia sã se intoarcã acasã înainte de căderea serii.
Uitându-se înainte, a văzut o altã ambarcațiune care se îndrepta cu rapiditate în aval, spre barca lui.
A vâslit furios pentru a se da la o parte din calea ei, dar nu părea sã fie de folos.
„Schimbă direcția! O sã mã lovesti!" a strigat el. În zadar, ambarcațiunea s-a lovit de barca lui cu un zgomot violent.
„Idiotule!", a strigat el.
„Cum ai reusit sã mã lovesti în mijlocul unui râu cu albia atât de largă?".
Pe când se uita dușmănos la barcă, căutându-l pe individul responsabil pentru accident, și-a dat seama că nu era nimeni.
Strigase la o barcă goalã, care se dezlegase de chei și plutea la vale, dusă de curent.
Când credem că se află cineva la cârmă, ne comportăm intr-un fel.
Putem da vina pe acea persoanã neghioabã și aceasta invinuire ne permite să ne infuriem, sã ne exteriorizăm, să dăm vina pe alții şi sã facem pe victima.
Însă, când aflăm că barca este goală, ne comportăm cu mai mult calm. Nu ne putem supãra în lipsa unui tap ispășitor.
Ne împăcăm cu faptul că ghinionul nostru a fost o urmare a destinului sau a nenorocului.
Am putea chiar să râdem de absurditatea faptului că o barcã care plutea înmtâmplător de una singură a găsit o cale de a se izbi de barca noastră, într-o mare întindere de apă.
Morala: niciodată nu este cineva în cealaltă barcă. Strigăm mereu la o ambarcatiune goală.
O barcã goalã nu ia pe nimeni în vizor.
