Asociația Gradusart

Psih. Adriana Ene scrie în exclusivitate despre o problemă de actualitate: Cu neputința la psiholog Publicațiile tipărite și online prezintă numeroase sfaturi de sănătate, dar sunt mai puține cele care abordează și aspecte legate de sănătatea mintală.

Adriana Ene: 𝐂𝐄 𝐅𝐀𝐂𝐄𝐌 𝐂𝐀̂𝐍𝐃 𝐀𝐏𝐀𝐑 𝐂𝐎𝐍𝐅𝐋𝐈𝐂𝐓𝐄𝐋𝐄 𝐈̂𝐍𝐓𝐑𝐄 𝐅𝐑𝐀𝐓̦𝐈?

Adriana Ene nu este numai minunata povestitoare de la și TRINITAS TV, ci și psiholog și psihoterapeut în supervizare, cu atestat de liberă practică în Psihoterapie și Psihodramă. Agenția de știri Basilica a invitat-o să scrie la rubrica de Facebook .

𝐂𝐄 𝐅𝐀𝐂𝐄𝐌 𝐂𝐀̂𝐍𝐃 𝐀𝐏𝐀𝐑 𝐂𝐎𝐍𝐅𝐋𝐈𝐂𝐓𝐄𝐋𝐄 𝐈̂𝐍𝐓𝐑𝐄 𝐅𝐑𝐀𝐓̦𝐈?

𝐶𝑎̂𝑛𝑑 𝑎𝑖 𝑢𝑛 𝑐𝑜𝑝𝑖𝑙, 𝑒𝑠̧𝑡𝑖 𝑝𝑎̆𝑟𝑖𝑛𝑡𝑒. 𝐶𝑎̂𝑛𝑑 𝑎𝑖 𝑑𝑜𝑖 𝑐𝑜𝑝𝑖𝑖, 𝑒𝑠̧𝑡𝑖 𝑎𝑟𝑏𝑖𝑡𝑟𝑢.
— David Frost

Fie că ne oprim la o perioadă de vacanță, la cursul anului școlar sau la diverse momente mai mult sau mai puțin semnificative din viața unei familii, conflictele dintre frați pot da, adeseori, bătăi de cap părinților, aparținătorilor, celor care asistă sau sunt chemați să gestioneze situațiile conflictuale.

Cu siguranță, ați observat faptul că, de cele mai multe ori, există tipologii diferite de copii, frații sunt diferiți, unul este mai asertiv, altul mai docil, unul pare mai conflictual, altul mai retras, unul este lider, altul face exact ce-i zice celălalt. Dar, apar și situațiile în care, ambii sunt la fel de dornici și înverșunați să-și apere dreptatea și adevărul personal, în cadrul unei dispute.

𝐏𝐫𝐨𝐩𝐫𝐢𝐮𝐥 𝐚𝐝𝐞𝐯𝐚̆𝐫 𝐬̦𝐢 𝐩𝐞𝐫𝐬𝐩𝐞𝐜𝐭𝐢𝐯𝐚 𝐜𝐞𝐥𝐮𝐢𝐥𝐚𝐥𝐭

Într-un fel, dacă privim și înspre noi, adulții, ne vom da seama că, atunci când în mod voit sau fără voia noastră ajungem să fim parte a unui conflict, și noi avem propriul nostru adevăr.

Adevărul personal este atât de puternic și de prezent în ființa noastră încât, e dificil să ne uităm și din perspectiva celuilalt, să înțelegem ce văd ochii celuilalt, ce simte și ce-l doare pe cel aflat în conflict cu noi, pentru că, predominat este ceea ce simțim și ce ne doare pe noi.

De aceea, valorile creștine, morale ne vorbesc despre respect, iubirea de aproapele, pace, înțelegere, ca despre ghidaje care să ne călăuzească prin hățișul provocărilor zilnice și să ne ajute în efortul constant de a găsi o rezolvare blândă, umană, empatică problemelor noastre.

Ce te faci, însă, când simți că vine nedreptatea asupra ta și furia îți cuprinde corpul, pumnii se încleștează, gura se dezleagă și ne comportăm și glăsuim cm am crede că nu am fi în stare niciodată să facem și să fim?

Las această întrebare ca exercițiu introspectiv pentru cei mari și continuăm să ne îndreptăm atenția către copii.

𝐂𝐚̂𝐧𝐝 𝐜𝐚𝐮𝐳𝐚 𝐜𝐨𝐧𝐟𝐥𝐢𝐜𝐭𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐬𝐞𝐫𝐢𝐨𝐚𝐬𝐚̆

Ce se întâmplă cu copiii noștri când stările conflictuale, certurile dintre frați devin grave, sunt permanente, au un grad de agresivitate verbală și fizică ce ne îngrijorează și nu mai știm cm să gestionăm situația?

Și copiii, asemeni adulților, au propriul lor adevăr personal. Cauza unor conflicte repetitive poate fi mult mai profundă și mai serioasă decât motivul „atât de nesemnificativ, absurd, banal” – cm zic unii părinți, profesori, de la care a pornit, și de data aceasta, cearta.

Dacă ne dorim să reușim să rezolvăm și să-i ajutăm pe copiii în gestionarea emoțiilor și comportamentelor lor, ar fi nevoie să facem un pas în spate și să privim imaginea dintr-o perspectivă mai amplă.

𝐈̂𝐧𝐭𝐫𝐞𝐛𝐚̆𝐫𝐢 𝐝𝐞 𝐠𝐡𝐢𝐝𝐚𝐣

Vă las, mai întâi, câteva întrebări care să ofere ghidajul înțelegerii cauzelor conflictuale dintre frați:

1️⃣Cine este mai furios în familie, dintre adulți?

2️⃣Cum gestionează adultul o situație provocatoare din viața de zi cu zi, acasă, la serviciu, în alte medii?

3️⃣Care este tonul folosit în mod uzual în familie, între adulți și cu copiii?

4️⃣Cum s-a schimbat dinamica de familie când a venit un frate/o soră?

5️⃣Puteți identifica nevoile reale ale copiilor dumneavoastră? Să faceți diferența între dorințe și nevoi? Aici vorbim de trepte diferite de nevoi, de la cele de bază, fiziologice, de hrană, igienă, îmbrăcăminte, până la cele profunde, legate de educație, afecțiune, dezvoltare sănătoasă.

6️⃣Dacă priviți în interiorul dumneavoastră, ca părinte, vă vine să faceți comparații între frați, să vă manifestați diferit, să aveți răbdare mai multă cu unii/unul dintre ei și mai puțină cu alții/ celălalt?

Sunt doar câteva dintre întrebările care v-ar ajuta să priviți către atmosfera din familie, către felul în care, înainte de toate, părintele știe, conștientizează că el are nevoie să învețe să-și gestioneze reacții și comportamente pentru ca, mai apoi, copiii, prin exemplul părinților și nu prin cuvinte adresate lor, să învețe ce să facă atunci când sunt supărați, furioși, triști. Altfel, adeseori, neștiind cm să-și gestioneze emoțiile, copiii devin conflictuali, agresivi, nepăsători, neascultători, cm se spune adeseori.

Este foarte important să recunoaștem și să înțelegem că, înainte de a le cere copiilor să aibă capacitatea de a defini o problemă, de a identifica o emoție, de a-și controla un comportament, adultul are nevoie să poată face aceste lucruri într-un mod sănătos și echilibrat.

𝐋𝐮𝐩𝐭𝐚 𝐢𝐧𝐜𝐨𝐧𝐬̦𝐭𝐢𝐞𝐧𝐭𝐚̆ 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐢𝐮𝐛𝐢𝐫𝐞 𝐬̦𝐢 𝐚𝐭𝐞𝐧𝐭̦𝐢𝐞

Să nu uităm nici faptul că rivalitatea dintre frați reprezintă o preocupare și o problemă universală. Este un instinct de supraviețuire și de conservare a ceea ce ai avut la un moment dat doar pentru tine sau ce simți că ai avut în mod diferit, mai centrat și cu mai multă atenție, atunci când celălalt frate sau ceilalți frați nu se aflau prin preajmă.

Lupta pentru iubire și atenție este inconștientă în modul în care copilul își manifestă nevoia de siguranță în relația de afecțiune și atașament cu adulții.
Da, chiar și atunci când sunt înconjurați de toată dragostea, ca să dau răspuns gândurilor unora dintre dumneavoastră, copilul mic nu știe să-și controleze impulsurile, are nevoie să fie învățat și ghidat cu răbdare și iubire.

Dacă nu reușim să-i învățăm pe copiii noștri gestionarea emoțiilor puternice, copiii dificili vor deveni și mai dificili iar comportamentele ce nu sunt îmbunătățite la timp vor da tonul acțiunilor și modului de relaționare din adolescență.

𝐑𝐞𝐥𝐚𝐭̦𝐢𝐚 𝐝𝐢𝐧𝐭𝐫𝐞 𝐟𝐫𝐚𝐭̦𝐢, 𝐨 𝐩𝐢𝐚𝐭𝐫𝐚̆ 𝐩𝐫𝐞𝐭̦𝐢𝐨𝐚𝐬𝐚̆

De aceea, v-aș încuraja să priviți relația dintre frați ca o piatră prețioasă pe care o veți șlefui până când va deveni strălucitoare și va dă măsura calității și valorii tuturor sau aproape tuturor relațiilor din viața copiilor dumneavoastră și la maturitate.
În relația cu frații, puteți pune bazele unei interacțiuni sănătoase.

Este firesc și inevitabil ca apariția conflictelor să-și facă simțită prezența în anii copilăriei. Rolul părinților este acela de a-i ghida să le rezolve, să găsească perspective noi și înțelegere reciprocă.

Pot apărea supărări, frustrări, nemulțumiri, temeri – toată paleta de stări și emoții pe care o vom întâlni și pe parcursul vieții și cu care avem nevoie să știm să ne luăm „la braț”, „la trântă”, „la dans”, depinde de situație.

Conflictele fac parte din viața noastră, implicit și din cea a copiilor dar, cu timpul, chiar și cei mai conflictuali dintre frați, pot deveni frați buni, care se iubesc, se înțeleg și se respectă reciproc dacă, părinții sunt „arbitri” buni, corecți, răbdători, nepărtinitori și găsesc un echilibru între modul în care un conflict poate deveni motiv de învățare din greșeli, de ascultare a fiecărei părți implicate, de validare a emoțiilor fiecăruia dintre copii, de acordare a încrederii că orice pas spre împăcarea lor este un pas către o creștere împreună prin situații provocatoare emoțional pentru ei.

Nu este deloc ușor să poți controla acele momente în care mama are un bebeluș în brațe, un frate cu câțiva ani mai mare care cere atenție, să reușești să le faci pe toate, să oferi confort emoțional și să nu-ți pierzi niciodată cumpătul. Așa cum, nu este ușor nici să intervii în sau să împiedici certurile dintre frați, gelozia dintre ei care apare uneori, inevitabil.

𝐀𝐭𝐢𝐭𝐮𝐝𝐢𝐧𝐞𝐚 𝐩𝐚̆𝐫𝐢𝐧𝐭𝐞𝐥𝐮𝐢 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐜𝐡𝐞𝐢𝐚

Ceea ce dă roade mult mai bune decât criticile și pedepsele este modul în care părinții / părintele / aparținătorii reușesc să preia controlul dacă găsesc suficientă putere interioară pentru a-și modifica propriile gânduri, sentimente, comportamente, acțiuni.

Funcționează 𝐝𝐞𝐥𝐨𝐜 critica (special am scris astfel), pedepsele, cearta și urletele părinților. Ce dă roade pe termen lung este prezența conectată alături de copil / copii, cu limite clare impuse și acceptând că-i poate supăra aceste limite dar respectându-le cu consecvență. Ajută să îndrumăm mai mult decât să corectăm, să fim empatici în locul subordonării copiilor și pedepsirii lor.

Ușor în cuvinte și greu, uneori, de pus în practică.

Ca în orice situație de criză, când suntem în starea de conflict, capacitatea adultului de a gestiona cu calm și hotărâre, cu blândețe și fermitate devine mult mai valoroasă decât acțiunile agresive verbal sau fizic ( nerecomandate în nicio situație), coercițiile, umilințele, comportamentele furioase. Cum ar putea răspunde un copil cu blândețe la astfel de manifestări? Ce poate, cel mult să dea rezultate, este frica de moment dar, care nu va modifica, în mod real, nimic pe termen lung.

𝐂𝐮𝐦 𝐚𝐫 𝐭𝐫𝐞𝐛𝐮𝐢, 𝐢̂𝐧 𝐦𝐨𝐝 𝐜𝐨𝐧𝐜𝐫𝐞𝐭, 𝐩𝐫𝐨𝐜𝐞𝐝𝐚𝐭?

De la vârstele cele mai mici, copiii au nevoie să fie ascultați, să fie învățați să-și exprime nevoile și să-și spună punctul de vedere.

În familie este nevoie să fie creată o atmosferă de înțelegere și sprijin reciproc astfel încât, iubirea să fie cea care să predomine sentimentele de rivalitate sau de gelozie.

Nu încurajez uitarea sau transformarea conflictelor în tabuuri, nici accentuarea lor excesivă. Dar, după ce s-au liniștit frații, a se vorbi despre ceea ce s-a întâmplat, a asculta versiunea fiecăruia și a-i încuraja să găsească modalități neconflictuale de a răspunde, ba chiar a se pune unul în locul celuilalt și a spune cm s-a simțit și ce l-a supărat mai tare, oferă ocazia de a se crea comunicare, a vorbi deschis și fără critici, a învăța grija și empatia și a descoperi împreună soluții de rezolvare.

O casă ce se bucură de prezența copiilor nu este o casă liniștită în sensul în care nu se aude gălăgie, nu mai apar certuri sau neînțelegeri sau există o cumințenie excesivă, este o casă ce poate așeza armonia prin modul în care mama și tata se adresează unul altuia și copiilor, prin felul în care sunt văzute nevoile celor mici și asumate emoțiile adulților și comportamentele lor de către adulți.

𝐂𝐞 𝐬𝐚̆ 𝐍𝐔 𝐢̂𝐢 𝐬𝐩𝐮𝐢 𝐜𝐨𝐩𝐢𝐥𝐮𝐥𝐮𝐢

A spune unui copil „Mă scoți din sărite!” „Din cauza ta mă enervez!”, „De ce fratele tău poate și tu nu poți?” reprezintă doar câteva dintre cauzele vinovăției, furiei, geloziei, tristeții, neputinței, necorespunderii, rivalității pe care le simt copiii și le vor proiecta apoi, prin comportamente, asupra relațiilor lor, de acasă, de la școală, din mediul social.

Un părinte echilibrat, va înlocui pedepsele cu impunerea de limite clare, nu este imun la stări, emoții puternice, pierderea răbdării, dar va reuși să se regleze și să ofere copiilor săi ghidajul necesar pentru a nu folosi înfricoșarea și agresivitatea ca instrumente de educație.

Altfel, deși, pentru o perioadă de timp va părea că un comportament s-a îmbunătățit, el va reapărea. Copilul nu a înțeles în mod real și empatic că a lovi pe cineva înseamnă să rănești o altă persoană ci, că lovind pe cineva are el, copilul agresor, de suferit. Nu va deveni deci, o persoană mai bună, nu îi va păsa mai mult de ceilalți și va ține cont de respectarea acestei reguli doar atunci când nu este prins pentru a fi sancționat, pentru a nu suferi.

Când aceasta, suferința, nu va mai conta, din lipsă de afecțiune și sprijin emoțional, când va deveni suficient de puternic, capcanele agresivității se vor deschide larg pentru el.

De aceea, privind către rivalitate, gelozie și conflict între frați ca spre acele situații ce apar în mod firesc în creșterea și dezvoltarea fraților, căutați să le transformați în pietre de mare preț pe care prin șlefuire să capete valoarea deplină a învățării relaționării în familie și în afara ei, fără a nega existența acestor provocări și, mai degrabă, a învăța împreună din ele cu răbdare, iubire fără comparații, cu limite ferme puse cu blândețe.

Și nu uitați, când vă este greu, nu mai puteți, simțiți că pierdeți controlul, cereți ajutor, nu renunțați, e mereu loc de și mai multă iubire pentru voi și copiii dumneavoastră.

📸 Freepik / gpointstudio

Adriana Ene nu este numai minunata povestitoare de la Radio TRINITAS și TRINITAS TV, ci și psiholog și psihoterapeut în supervizare, cu atestat de liberă practică în Psihoterapie și Psihodramă. Agenția de știri Basilica a invitat-o să scrie la rubrica de Facebook .

Tema cu care debutează rubrica este una de regretabilă actualitate:

⚜️ DE CE ABUZATORUL NU SE POATE SCHIMBA ȘI DE CE VICTIMEI ÎI ESTE GREU SĂ CEARĂ AJUTOR⚜️

„Vezi ce am făcut din cauza ta?”
„Din cauza ta am ajuns în halul ăsta!”
„Uite ce m-ai determinat să fac!”
„Vezi, dacă nu ești cuminte?”
„Ai reușit să mă scoți din minți!”
„Îmi pare rău, te iubesc foarte mult, dar trebuie să mă asculți, să nu mă mai faci să mă comport astfel!”

Vă sunt familiare cuvintele de mai sus? Cunoașteți și altele?

Simțiți rușine, vinovăție, revoltă, durere, teamă sau frică puternică auzindu-le?

Ați trecut prin experiențe în care un părinte, un adult, un partener de cuplu a pus pe umerii dumneavoastră vina incapacității proprii de a-și gestiona furia, abuzul verbal, emoțional sau fizic?

Încă mai credeți că merită o șansă? Că s-ar putea schimba? Că este un om bun și că nu vrea să se poarte astfel?

Vă e teamă să plecați pentru că nu sunteți în stare de nimic fără prezența în viața dumneavoastră a abuzatorului care are și momente bune?

💔 DE CE ABUZATORUL NU SE VA SCHIMBA

Dacă ați trecut printr-o astfel de experiență, treceți sau cunoașteți pe cineva care trece prin ceva asemănător, înainte de toate, este foarte important să dărâmăm un mit: o persoană nu se poate schimba, nu se poate îmbunătăți comportamental dacă nu depune efortul său personal, real și consecvent pentru această schimbare.

Dacă în cazul unei dependențe, nu poți scăpa de adicție fără a exista și voința personală, în cazul agresivității, nu poți să schimbi acest comportament, fără ca autorul comportamentului să-și dorească și să contribuie personal la schimbare.

A crede că dacă stăm alături de abuzator, acceptând abuzul, găsind în momentele senine din viața cu agresorul motive de speranță, fără ca acesta să facă demersuri concrete de vindecare, gândindu-ne că se va schimba ceva, că va fi mai bine, o să-i treacă, nu vrea să fie așa, toate acestea reprezintă doar o prelungire a unui chin care poate avea consecințe foarte grave pentru victimă sau victime.

🖐 AI GRIJĂ, AGRESORUL ȘTIE SĂ MANIPULEZE

În cazurile în care vorbim despre agresivitate domestică, agresorul nu este o victimă, chiar dacă are capacitatea manipulatoare de a juca și acest rol. Agresorul va face tot posibilul să-și convingă și să-și manipuleze victima pentru a o avea la dispoziția sa, a o controla și a se folosi de ea pentru a-și descărca asupra ei întregul păienjeniș de tensiuni și suferințe nevindecate ce vor fi defulate asupra celor vulnerabili.

E posibil ca agresorul să fi fost o victimă în perioada timpurie a vieții sale, să aibă un istoric personal de abuz, tulburări psihice, un model cultural și social care să-i confirme comportamentul agresiv, să fie consumator de substanțe sau să se confrunte cu o stimă de sine scăzută care să-l motiveze pentru exercitarea de control și de putere.

Dar, în aceste situații, este nevoie de sprijin profesionist și de asumarea unui proces terapeutic care să se realizeze într-un cadru specific. Doar în astfel de condiții membrii familiei pot reprezenta resurse, sprijin, dar să delimiteze și să sancționeze clar abuzul.

👉 CUM IDENTIFICĂM DACĂ ESTE VORBA SAU NU DE ABUZ?

🔸 Gelozia excesivă și posesivitatea nu sunt semne de iubire. Dacă la începutul unei relații te-ai bucurat gândindu-te că persoana de lângă tine este geloasă și posesivă din foarte multă iubire, e posibil să descoperi prea târziu faptul că acestea nu sunt semne ale iubirii, ci ale nevoii de control, de izolare față de ceilalți, de putere. Acuzațiile lipsite de fundament legate de infidelitate, denigrarea tuturor persoanelor de sprijin aflate în anturajul victimei, sunt forme de abuz care, neoprite la timp, nesemnalate la timp, pot crește în intensitate și în gravitate. Iubirea se construiește pe fundamentele respectului, încrederii, sprijinului și libertății individuale de manifestare și nu pe control, amenințări, impuneri, gelozie și îngrădire.

🔸 O altă formă de abuz, adeseori ignorată sau trecută cu vederea este devalorizarea. Ea vine însoțită de critică permanentă și, dacă nu imediat, ulterior pot/poate să apară agresivitatea verbală și/sau fizică.

🔸 În cazul femeilor, teama de a nu se descurca singure, de a nu fi în stare să aibă grijă de propria persoană, de copiii aflați în îngrijire, amenințările constante cu despărțirea de copii, cu alungarea de acasă, cu lipsirea de venituri financiare, sunt tot atâtea forme de abuz care se rostogolesc în viața de cuplu și fac din persoana abuzată o victimă pe termen lung a agresorului.

🔸 Minimalizarea situațiilor abuzive („Da’ ce ți-am făcut așa grav?”), manipularea, negarea și amenințarea („Ești nebun/ă! Totul e doar în mintea ta!”), învinovățirea („Din cauza ta am ajuns să mă port așa!”) – toate reprezintă situații care ar trebui să ne facă să ne alarmăm, să ajutăm (dacă asistăm la astfel de contexte) sau să cerem ajutorul.

🔸 La ele se adaugă și lipsa de responsabilitate și de empatie ale celui care comite diverse forme de abuz. Nu-și asumă vina, nu simte compasiune față de suferința celuilalt, neagă că ar fi cauzatorul abuzului, punând întreaga vinovăție, a celor întâmplate, pe umerii victimei.

🔸 Amenințările și agresivitatea fizică atrag după ele o povară foarte grea, adeseori cumplit de dificilă pentru victimă și astfel, procesul de a ieși dintr-o relație de acest gen este îndelungat, foarte dificil, uneori cu recidive nenumărate.

🗝 DE CE ESTE GREU SĂ IEȘI DINTR-O ASTFEL DE RELAȚIE

Să nu uităm cât de important este sprijinul persoanelor din anturajul victimei. În locul judecății, („Dacă a fost așa de rău, de ce a stat?”), ar fi nevoie de multă empatie și suport, răbdare și ghidaj către a cere ajutor specializat.

Pentru victimele unui abuz, a scăpa dintr-o situație – relație abuzivă este foarte greu. Lipsa încrederii, a curajului, a banilor, a sprijinului, a speranței că poate scăpa în mod real de abuzator, existența fricii puternice, a pierderii copiilor (în anumite situații), puterea de control a partenerului agresor sunt tot atâtea piedici în a se salva.

De notat faptul că, în astfel de situații se află persoane din toate categoriile sociale și din toate mediile culturale, rămânând doar la nivel de mentalitate colectivă convingerea că doar persoanele din medii defavorizate se confruntă cu situații grave de abuz.

Uneori, să fii crezut de prieteni și apropiați este un punct vulnerabil și dificil. Să nu uităm că, în cele mai multe cazuri, abuzatorii, agresorii, au un profil carismatic, fermecător. În public sunt foarte amabili, comunicativi, uneori foarte inteligenți și stăpânesc foarte bine arta manipulării.

💔 RELAȚIA ABUZIVĂ AFECTEAZĂ COPIII

Conform studiilor, copiii care cresc în familii cu violență domestică și agresivitate verbală, în abuz emoțional și fizic, fie sunt supuși acelorași rele tratamente, fie, trecând prin experiențe traumatice, sunt mult mai predispuși să dezvolte tulburări emoționale și comportamentale severe.

Astfel, convingerea că este benefic pentru copii rămânerea în relații abuzive, este doar o formă de amânare sau de ascundere în spatele unor motivații deloc benefice pentru o dezvoltarea sănătoasă a copiilor, din punct de vedere psihic, emoțional, comportamental.

Există, așadar, mai multe forme de exercitare a abuzului asupra unei persoane și, deși, cazurile de violență domestică sunt în procent mai mare consemnate ca a se produce asupra femeilor și copiilor, există și situații, mai puține, în care victime sunt bărbații.

Uneori, abuzurile cresc treptat în intensitate, alteori, ele se produc brusc, direct, constituind un șoc traumatic din care victima nu se poate redresa, fiind prinsă în situații foarte complexe și din care reușește să iasă după multe încercări nereușite, în timp ce alte victime nu reușesc, din păcate, niciodată.

🙌 NU ÎNCERCAȚI SĂ-L SCHIMBAȚI

Dacă vorbim de violență domestică, nu uitați, „rufele nu se spală în familie”! Cereți ajutorul! Mitul conform căruia se va schimba la un moment dat, e doar un mit.

Nu veți reuși să-l schimbați pe cel care vă agresează. Nu are nicio legătură cu capacitatea, bunătatea, grija și implicarea dumneavoastră. În aceste cazuri este nevoie de ajutor specializat și de voință proprie pentru o schimbare reală, nu de promisiuni, minciuni și victimizarea abuzatorului.

💔 CURAJUL DE A CERE AJUTOR

Dacă vă întrebați de unde să vă luați curajul, vă încurajez să vă gândiți la cm vă vedeți peste 5 ani dacă nu schimbați nimic în viața dumneavoastră.

În cazul în care vă confruntați cu o situație de violență domestică, cereți ajutorul aici: https://tinyurl.com/33ctcmnk și ajutorul unui psiholog / psihoterapeut, care vă poate sprijini în procesul de gestionare a suferințelor prin care treceți.

Nu uitați! Viața dumneavoastră chiar contează!

✍ Adriana Ene - Psihoterapeut
📸 Freepik