Patri-Arh

Patri-Arh Patrimoniul arhitectural al României

GB Property INDEX este un sistem de evaluare a calității și de clasificare a proprietăților imobiliare cu un set complex de criterii și formule de calcul. GB Property INDEX prestează următoarele servicii, prin specialiștii proprii și pin parteneri următoarele servicii:

- Evaluări calitative și cantitative specifice ale unei proprietăți imobiliare (apartament, vilă, clădire, ansamblu, proiect) pe

baza sistemului propriu de evaluare GB Property INDEX, eventual suplimentat cu alte sisteme și criterii de evaluare adiacente, complementare, publice sau ale partenerilor – inclusiv cu componente de expertiză tehnică, juridică, patrimonială și comercială etc.
- Analize de piață, sinteze și rapoarte, documentări, studii și sondaje pentru folosință proprie sau pentru publicare.
- Consultanță în domeniul real estate (cumpărări, vânzări, proiectare etc.), în special pentru dezvoltatori în faza incipientă de concept și proiectare. Cei mai importanți beneficiari ai serviciilor GB Property INDEX sunt principalii actori ai pieței imobiliare (proprietarii și dezvoltatorii, cumpărătorii, agențiile, specialiștii și prestatorii de servicii din domeniul real estate), dar și orice altă entitate care dorește să utilizeze (privat sau public) evaluările noastre, rapoartele, studiile, sondajele etc. Contribuția noastră socială:

Prin acest site, dar și prin articolele, studiile, sondajele și alte materiale documentare publicate în mass media, GB Property INDEX își propune să contribuie la introducerea de sisteme, de bune practici pe piața imobiliară din România prin:

- Introducerea de standarde / evaluare standardizata, cu criterii cuantificabile
- Informare obiectivă, imparțială, prin observatori și terțe părți independente.

HOTELUL ATHÉNÉE PALACEHotelul Athénée Palace, Str. Episcopiei nr. 1-3, București, ridicat între 1912 și 1914 după planur...
06/09/2026

HOTELUL ATHÉNÉE PALACE
Hotelul Athénée Palace, Str. Episcopiei nr. 1-3, București, ridicat între 1912 și 1914 după planurile arhitectului francez Théophile Bradeau, prima clădire din Capitală cu structură din beton armat. Modernizat în stil Art Deco de Duiliu Marcu (1937-1939), extins în 1964-1966 după planurile lui Nicolae Pruncu, redeschis ca Athénée Palace Hilton în 1997 și renovat complet în 2020-2022; astăzi InterContinental Athénée Palace București, monument istoric clasa B.
Construcția inițială (1912-1914)
Hotelul Athénée Palace se află pe Strada Episcopiei nr. 1-3, la colțul cu Calea Victoriei, în Cartierul Piața Victoriei – Romană din Sectorul 1 al Bucureștiului. Clădirea a fost ridicată pe locul fostului Han Gherasi, o construcție mai veche a cărei existență pe acest amplasament este atestată cu aproximativ un secol înaintea hotelului. Terenul se afla la intersecția dintre artera care avea să devină axa monden-comercială a Capitalei și strada care ducea spre reședința Mitropoliei, poziție care a determinat, ulterior, statutul hotelului de reper central al Bucureștiului interbelic.
Construcția a fost inițiată de Societatea Marelor Hoteluri din România, înființată în 1912 cu scopul de a ridica un hotel de talie europeană în Capitală. Un anunț publicat în presa bucureșteană în 1913 confirmă că societatea construia deja hotelul „Athénée-Palace” pe Calea Victoriei nr. 108 și Strada Episcopiei nr. 1, oferind spre închiriere mai multe spații comerciale la parter, cu sediul societății pe Bulevardul Elisabeta nr. 5. Planurile clădirii sunt atribuite, în cea mai mare parte a surselor documentare, arhitectului francez Théophile Bradeau. O sursă tipărită ulterioară (dicționarul Personalități ale Arhitecturii Românești 1880-2010, Vasile Țelea, Editura Rentrop & Straton, 2014) menționează însă că autorul planurilor ar fi fost arhitectul Daniel Renard, Bradeau figurând ca inginer colaborator – variantă reluată și de unele publicații recente. La structura de rezistență au contribuit inginerii George (Gogu) Constantinescu și Robert Effingham Grant. Hotelul a fost prima clădire din București ridicată cu schelet din beton armat, soluție tehnică nouă pentru piața construcțiilor românești a acelei perioade.
Lucrările s-au desfășurat între 1912 și 1914. Deschiderea oficială a avut loc în după-amiaza zilei de 28 mai 1914, eveniment relatat de presă a doua zi. La festivitate au participat circa 60 de persoane, între care antreprenorul hotelului, reprezentanți ai băncilor cu capital în întreprindere și reprezentanți ai presei. Invitații au vizitat încăperile și instalațiile clădirii: din cele 200 de camere ale hotelului, jumătate erau dotate cu instalații de baie cu apă caldă și rece, iar toate aveau calorifer, lumină electrică și mobilier descris de presa vremii drept extraordinar de luxos. Hotelul dispunea de cea mai mare sofragerie din București la acel moment, sală de lectură, sală de fumat, patru ascensoare electrice, instalație frigorifică sistematică și spălătorie mecanică proprie. Prețurile zilnice porneau de la 10 lei și ajungeau la 20 de lei pe cameră, majoritatea camerelor fiind închiriate cu 10 lei.
Un anunț publicitar din iunie 1914 completează imaginea ofertei inițiale a hotelului: camere cu un pat, cu odaie de toaletă proprie, apă caldă și rece și telefon, de la 8 lei în sus, autobuz propriu la gară și adresă telegrafică „Athénéepal”. La scurt timp după deschidere, România a intrat în Primul Război Mondial, iar din decembrie 1916, odată cu ocuparea Bucureștiului de trupele Puterilor Centrale, Athénée Palace a găzduit cartierul general al feldmareșalului german August von Mackensen, comandantul forțelor de ocupație, până la retragerea acestora la sfârșitul anului 1918.
Modernizarea Art Deco și epoca interbelică (1935-1939)
La două decenii de la deschidere, conducerea Societății Marelor Hoteluri din România a decis modernizarea radicală a hotelului, pentru a-l alinia la nivelul marilor hoteluri din Occident. Lucrările au fost conduse de arhitectul Duiliu Marcu (1885-1966), profesor la Institutul de Arhitectură „Ion Mincu” și unul dintre principalii promotori ai modernismului în arhitectura românească interbelică, autor ulterior al Palatului Victoria și al Palatului Elisabeta. La amenajările interioare a colaborat un specialist adus din Elveția, domnul Menge, care a rămas și director al hotelului. Renovarea a fost executată de societatea „Edilitatea”, sub supravegherea chestorului I. Frânculescu, cu sprijinul financiar al Băncii Românești.
Fațada a fost complet transformată: Duiliu Marcu a renunțat la decorația clasică ornamentată a construcției inițiale și a introdus un rând de arcade adâncite pe trei niveluri, într-o combinație de verde și alb, într-un stil descris de presa vremii drept „cu totul modern”. Hall-ul și restaurantul au fost mobilate din nou, cu mese și fotolii confortabile și cu circa 5.000 mp de covor și 9.000 mp de tapet montate cu acest prilej. Etajul al II-lea a primit o atenție deosebită, fiind amenajat cu apartamente destinate găzduirii personalităților străine de vază aflate în vizită în România. Instalația telefonică a fost complet modernizată, cu 200 de posturi interioare și zece linii care legau hotelul de oraș, plus linii separate pentru convorbirile interurbane și cele cu străinătatea. Hall-ul și restaurantul au primit instalație de aer condiționat, iar serviciul de restaurant și bar a fost preluat de Casa Capșa.
Redeschiderea oficială a avut loc luni, 16 ianuarie 1939, ora 18.00. La festivitate au luat parte, între alții, consilierul regal C. Argetoianu, ambasadorul Grigorcea, generalul Dombrowski, primarul Capitalei N. Caranfil, directori ai Căilor Ferate Române, ai Băncii Românești și ai Societății de Telefoane, precum și reprezentanți ai Societății Wagons-Lits. Serviciul religios a fost oficiat de preoții parohiei Bisericii Albe. În cuvântul său, președintele consiliului de administrație a amintit că Societatea Marilor Hoteluri din România, înființată în 1912, ridicase între 1912 și 1914 prima clădire din Capitală cu structură din beton armat, iar noile amenajări din 1938 apropiau hotelul de nivelul marilor întreprinderi similare din străinătate. Festivitatea s-a încheiat cu un bufet servit de Casa Capșa în salonul mare al restaurantului.
În aceeași perioadă, arhitectul Nicolae Sburcu a colaborat la lucrările de la Athénée Palace, alături de echipa condusă de Duiliu Marcu. Modernizarea din 1937-1939 a consolidat statutul hotelului de reper al vieții mondene și diplomatice bucureștene: saloanele sale, între care „Le Diplomate” și barul englez, au devenit loc obișnuit de întâlnire pentru diplomați, oameni de afaceri, ziariști străini și membri ai aristocrației românești. Faima internațională a hotelului s-a consolidat în anii premergători celui de-al Doilea Război Mondial, când numărul mare de corespondenți de presă și reprezentanți diplomatici cazați aici a transformat Athénée Palace într-un punct de observație privilegiat asupra vieții politice a României, reputație care avea să se adâncească odată cu intrarea țării în conflagrația mondială.
Război și regim comunist (1940-1989)
Odată cu intrarea României în cel de-al Doilea Război Mondial, Athénée Palace și-a păstrat rolul de reședință temporară a corespondenților de presă și a reprezentanților diplomatici străini. Între iunie 1940 și ianuarie 1941, jurnalista americană de origine germană Rosie Goldschmidt, cunoscută sub numele de autoare R. G. Waldeck (1898-1982), corespondentă a revistei Newsweek, a locuit la hotel, observând viața elitelor politice și diplomatice din București aliat cu Germania. Experiența sa a stat la baza volumului „Athénée Palace”, publicat în 1942 la New York, unul dintre reportajele cele mai citate despre Bucureștiul de dinaintea rupturii de Axă.
Bucureștiul a fost bombardat de aviația americană la 4 aprilie 1944, atac îndreptat, între altele, spre Gara de Nord și zonele învecinate. Athénée Palace a fost afectat: ferestrele s-au spart, iar porțiuni ale clădirii au fost incendiate. Cu acest prilej, hotelul a fost evacuat, așa cm atestă un anunț de presă din acea vară prin care se cerea găsitorului unor acte pierdute „cu ocazia evacuării dela Athénée Palace, în urma bombardamentului dela 4 Aprilie”. După întoarcerea armelor României împotriva Germaniei, la 23 august 1944, clădirea a suferit avarii suplimentare din partea aviației germane. Presa de la finele anului 1944 consemna că hotelul „a avut de suferit și de pe urma bombardamentelor americane și de pe urma celor germane” și că își repara fațada, alături de celelalte clădiri avariate de pe Calea Victoriei.
În toamna anului 1944, odată cu sosirea la București a corespondenților de presă ai puterilor aliate, Athénée Palace a redevenit centrul de întâlnire al ziariștilor străini: presa vremii descria hall-ul hotelului drept un „stup gigantic” în care mișunau gazetari de toate naționalitățile, între care corespondentul agenției Associated Press, Franck O'Brien. Reconstrucția porțiunilor avariate a fost realizată în 1945 sub conducerea aceluiași Duiliu Marcu, care supraveghease și modernizarea din 1937-1939.
Naționalizarea din 1948 a adus hotelul sub control statal direct, iar Athénée Palace a devenit unul dintre obiectivele cele mai supravegheate ale regimului comunist. Camerele au fost dotate cu microfoane de ascultare, directorul general al hotelului era, potrivit surselor de istorie orală și de presă, un colonel acoperit al Direcției de Contraspionaj din cadrul Securității, iar o parte a personalului lucra sub acoperire pentru culegerea de informații despre oaspeți, în special despre străinii cazați aici. Această practică a alimentat, în epocă, reputația hotelului de „cartier general al spionajului” din Europa de Est comunistă. Președintele american Richard Nixon a fost găzduit la Athénée Palace cu ocazia vizitei sale în România din 1968.
Între 1964 și 1966, hotelul a primit o aripă nouă, ridicată de-a lungul Căii Victoriei, după planurile arhitectului Nicolae Pruncu și ale inginerilor Radu Mircea și Mihai Ionescu. Integrarea tehnică a noii secțiuni cu structura originală a fost criticată la vremea respectivă. Interioarele au fost reamenajate din nou în 1983, într-un stil sobru, specific ultimului deceniu comunist. Clădirea a rezistat cutremurului din 4 martie 1977, unul dintre cele mai puternice din istoria României. În decembrie 1989, în timpul Revoluției, fațada hotelului a fost avariată de gloanțe, iar reparațiile ulterioare au fost finalizate în 1993.
De la privatizare la zilele noastre (1994-2025)
Hotelul a fost închis în 1994 și cumpărat de lanțul internațional Hilton International, care a investit aproximativ 42 de milioane de dolari într-o restaurare completă a clădirii. Athénée Palace a fost redeschis în 1997 sub numele Athénée Palace Hilton București, marcând revenirea unui brand hotelier internațional de prim rang pe piața românească după 1989. În 2005, principalul proprietar al hotelului a devenit omul de afaceri George Copos, prin compania Ana Hotels.
În 2017, hotelul a fost subiectul unui proiect de amenajare de design interior semnat de arhitecta Miruna Pavoni, în colaborare cu Răzvan Teodoropol (Kino Studio) și Daniel Ciocăzanu (Dooi Studio), proiect inclus în ediția din 2017 a Anualei de Arhitectură din București, la secțiunea Arhitectura spațiului interior.
Cea mai amplă renovare din ultimele decenii a avut loc între 2020 și 2022, cu o investiție estimată la 25 de milioane de euro, derulată în două etape: mai întâi cele 132 de camere din aripa ridicată în 1965, apoi cele aproximativ 150 de camere din corpul istoric construit între 1912 și 1937. Conceptul de amenajare interioară a fost elaborat de biroul britanic Alexander James Interiors Architects, execuția fiind realizată de biroul românesc Inegal Design (arhitecți Radu Grosu și Mihaela Mircea, alături de George Boștenaru și Ersin Bactișa, cu Cătălina Dana Preda ca șef de proiect de restaurare), în colaborare cu artiști locali, între care Valeriu Mladin. Lucrările de construcție și renovare a fațadelor au fost executate de compania Bog'Art. Renovarea a inclus refacerea instalațiilor tehnice, a iluminatului arhitectural exterior și modernizarea finisajelor interioare, păstrând suprapunerea dintre decorația Art Deco a lui Duiliu Marcu și structura originală a clădirii.
Din iulie 2022, hotelul funcționează sub brandul InterContinental, ca InterContinental Athénée Palace București, încheind astfel parteneriatul cu Hilton derulat din 1997. Astăzi, clădirea are 283 de camere, alături de spații de conferință, restaurantul Jorj, Café Athénée, un bar de tip englezesc, centru de fitness și spații de evenimente, între care salonul „Le Diplomate Ballroom”, cu tavan vitraliat și decorații aurite, protejat ca monument istoric. Hotelul este clasat monument istoric de grupă/clasă B și are risc seismic consolidat, în urma lucrărilor succesive de intervenție structurală derulate de-a lungul secolului de existență a clădirii.
Detalii suplimentare, fotografii, bibliografie sau chiar monografii complete găsiți pe site-ul Property INDEX.

DE LA HOTEL HERDAN LA CORINTHIA GRAND HOTEL DU BOULEVARDGrand Hotel du Boulevard se află pe bulevardul Regina Elisabeta ...
06/09/2026

DE LA HOTEL HERDAN LA CORINTHIA GRAND HOTEL DU BOULEVARD
Grand Hotel du Boulevard se află pe bulevardul Regina Elisabeta nr. 21, la intersecția cu Calea Victoriei. Clădirea a fost ridicată între 1867 și 1871 după planurile arhitectului Alexandru Orăscu, pentru omul de afaceri Jacques Herdan. Transformată de Albert Galeron în 1889, a avut mai multe funcțiuni și a redevenit hotel în 1977, sub numele Hotel Bulevard. Restaurată între 2018 și 2025 de Niro Investment Group, funcționează astăzi sub numele Corinthia Grand Hotel du Boulevard. Este monument istoric de grupa A și are 30 de apartamente.
Terenul se afla în apropierea Bisericii Sărindar, dispărută, pe amplasamentul căreia se găsește astăzi Cercul Militar Național. Proprietatea i-a aparținut inițial marelui postelnic Constantin Cantacuzino. Prin căsătoria fiicei sale, a intrat în posesia banului Vintilă Corbeanu, apoi a ajuns, prin moștenire sau vânzare, la vel vornicul Grigore Băleanu. În jurul anului 1865, Băleanu a vândut terenul lui Jacques Herdan, proprietarul unei fabrici de pâine de pe șoseaua Orhideelor. Herdan a decis construirea unui hotel modern pe parcela aflată la întâlnirea dintre principala arteră a orașului și noul bulevard proiectat de administrația municipală.
Planul pentru formarea bulevardului datează din 1865. Artera trebuia să înlocuiască străzile Belvedere și Doamnei și să lege strada Academiei de Piața Gării Centrale, actuala Piață a Operei. Numită inițial Bulevardul Academiei, a devenit Bulevardul Elisabeta în 1871. Avea 20 de metri lățime, iar clădirile, aliniate direct la limitele sale, trebuiau să aibă între 15 și 17 metri la cornișă.
Hotelul a fost prima clădire ridicată pe noul bulevard și a marcat trecerea de la hanul tradițional la hotelul modern. Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, Podul Mogoșoaiei devenise axa hotelieră a Bucureștiului, cu Hotel Hugues, Hotel du France, Hotel Luvru, Hotel Capșa și, mai târziu, Hotel Athénée Palace.
Jacques Herdan a început construcția în 1867 și i-a încredințat proiectul lui Alexandru Orăscu (1817–1894). Orăscu era arhitect al statului în Direcția Lucrărilor Publice din 1851 și primul arhitect din Țara Românească format în străinătate și întors în țară. Studiase arhitectura la München și Berlin. În aceeași perioadă supraveghea șantierul Palatului Academiei Sf. Sava, viitoarea Universitate din București, a cărui primă etapă s-a desfășurat între 1857 și 1869. Lucrările la hotel s-au încheiat în 1871, la doi ani după inaugurarea Universității. Cele două edificii au definit traseul primului bulevard al capitalei.
Clădirea, numită inițial Hotel Herdan, avea plan în formă de „L”. Proiectul se îndepărta de neoclasicismul de influență rusă folosit de Orăscu la Palatul Universității și se înscria în eclectism. La finalizarea lucrărilor, hotelul avea 82 de camere și 11 apartamente și era unitatea de cazare cu cea mai mare capacitate din București.
În 1873, stabilimentul a primit numele Grand Hotel du Boulevard. Ziarul „Romanulŭ” din 25 octombrie anunța o sută de camere mobilate, cu tarife de la trei lei noi pe zi, restaurant cu sistem francez, cafenea cu biliarde și sală de lectură. Administrator era S. Paul, hotelier venit din Viena. Tot în 1873, saloanele au găzduit o expoziție cu lucrări din colecțiile lui Carol I, Mihail Kogălniceanu, Gheorghe Grigore Cantacuzino, Alexandru Odobescu, Cezar Bolliac, Theodor Aman și Carol Popp de Szathmáry.
Administrarea hotelului, restaurantului și cafenelei a fost asigurată până în 1937 numai de administratori străini: John Müller, H. Horn, Fr. Schreiber, M. Bertola și S. Rosenthal. Din 1883, la parter a funcționat Librăria Alcalay, înființată de Leon Alcalay, alături de cafeneaua și restaurantul hotelului.
Grand Hotel du Boulevard a fost primul hotel din București cu apă curentă în camere. Iluminatul electric și ascensorul au fost instalate după 1904. Hotelul a primit medalii de aur la expoziția de la Milano din 1906 și la expoziția de la Torino din 1911.
În 1887, un incendiu a afectat toate etajele. Mansarda a fost eliminată și nu a mai fost refăcută până la restaurarea din 1974–1976. Cafeneaua dinspre bulevardul Elisabeta a fost renovată.
Sala multifuncțională actuală provine dintr-o curte interioară închisă perimetral, folosită inițial pentru recreere. În 1889, arhitectul Albert Galeron (1846–1913), autorul proiectului Ateneului Român, a acoperit curtea cu o structură metalică. Spațiul a primit un plafon vitrat, oglinzi venețiene și arcade cu stuco-marmură. Lucrările de execuție din 1892 au fost conduse de inginerul Henri de Wurmb, iar antreprenor a fost Franz Emil Appel.
În 1905 a avut loc prima modificare importantă a capacității de cazare. Etajele întâi și al doilea au fost extinse, iar sălile de evenimente au fost transformate în camere și apartamente. Salonul principal a fost mutat la parter, în fosta curte interioară, unde a fost amenajat salonul mare al restaurantului. Interiorul includea luminatoare cu vitrouri în restaurant și în holul de vest, coloane și pilaștri din stuco-marmură, tavane și cafeluri din stuc cu ornamente vegetale, lambriuri în partea inferioară a pereților, medalioane cu blazonul hotelului și uși de lemn cu tăieturi de cristal, de inspirație Art Nouveau.
Restaurantul și cafeneaua au găzduit recepții diplomatice, dineuri și baluri. Printre clienți se numărau familia Brătianu, P. P. Carp, familia Sturdza, Mihail Kogălniceanu, C. A. Rosetti și familia Lahovary. Împăratul Franz Iosif a locuit în hotel. Alexandru Kirițescu a conceput aici piesa „Gaițele”, iar Constantin Brâncuși a fost cazat după revenirea din Franța, în 1924. În cafenea se întâlneau Octavian Goga, Tudor Arghezi, Mihail Sadoveanu, Ilarie Chendi și Ștefan Octavian Iosif.
Din 1904, restaurantul servea preparate românești și franțuzești și organiza banchete, baluri și „five o'clock tea”. La parter funcționau Librăria Alcalay, magazinul de covoare Haas și magazinul pentru copii „Au Petit Nicolas”.
Jacques Herdan a vândut hotelul în 1897 lui George Popp. Prin testament, proprietatea a revenit fiului acestuia, Caius Popp, apoi soției sale, Francisca Popp, ultima proprietară privată înaintea regimului comunist. După Primul Război Mondial, în saloane a funcționat clubul de dans „Pour toi et pour moi”. În 1934, patru ofițeri cazați la etajul al doilea au plănuit un atentat cu grenadă asupra regelui Carol al II-lea. Atentatul a eșuat, iar ofițerii au fost arestați și executați.
În 1939, o parte a terenului a fost retrocedată, iar hotelul a fost demolat parțial pentru deschiderea străzii Beldiman între strada Doamnei și bulevardul Regina Elisabeta. Intervenția a transformat planul în „L” într-un plan în formă de „U”. Fațada dinspre strada Beldiman a fost adăugată corpului inițial și a produs o asimetrie în raport cu fațada principală.
Între 1941 și 1944, funcțiunea hotelieră a fost suspendată, iar clădirea a devenit comandament al trupelor germane din București. Librăria Alcalay, condusă din 1932 de Iancu Șaraga și S. Schwartz, fusese înlocuită în 1940, în contextul legislației de „românizare” a statului național-legionar, de Librăria „Remus Cioflec”. Editorul Remus Cioflec, refugiat din Cluj după Dictatul de la Viena din 30 august 1940, a administrat spațiul până în 1949.
Trecerea clădirii în proprietatea statului este plasată de regulă în 1950. Actul de naționalizare nu a fost însă identificat, iar imobilul nu figura în anexele decretelor de naționalizare din acea perioadă. Francisca Popp și moștenitorii săi nu au găsit ulterior hotărârea prin care proprietatea ar fi intrat în patrimoniul statului. În 1950, la parter a fost deschisă Librăria Academiei, mutată în anii 1970 în Blocul Zlătari de pe Calea Victoriei.
Clădirea a devenit sediul Institutului de Metale Neferoase și Rare, aflat în subordinea Ministerului Metalurgiei. Aici funcționa Sectorul Proiectare, în timp ce cercetarea se desfășura pe platforma industrială Neferal-Acumulatorul, lângă șoseaua Biruinței.
Între 1961 și 1963, legătura dintre cele două saloane principale ale recepției a fost întreruptă, iar arhitectura salonului restaurantului a fost mascată. În 1974, Institutul de Metale Neferoase și Rare a fost desființat în această formă. Metalurgia neferoasă a trecut în subordinea Ministerului Chimiei, iar Sectorul Proiectare a fost mutat pe strada Pitar Moș.
Între 1974 și 1976 s-au desfășurat lucrări de consolidare și restaurare coordonate de arhitectul Nicolae Pruncu, de la Proiect București. Planșeele cu grinzi din lemn sau metal au fost înlocuite cu planșee și grinzi din beton armat. Mansarda eliminată după incendiul din 1887 a fost reconstruită. Tâmplăria, stucaturile și elementele decorative ale fațadei au fost restaurate sau înlocuite. Clădirea, afectată ulterior și de cutremurul din 1977, a revenit la funcțiunea hotelieră sub numele Hotel Bulevard.
După 1989, hotelul a fost administrat de societatea de stat Athénée Palace S.A. Ioana Dana Corivan, nepoata Franciscăi Popp, a revendicat imobilul în instanță în anii 1990. Disputa s-a încheiat în anii 2000, prin trecerea clădirii în proprietate privată. Hotelul a ajuns la Corneliu Iacobov, de la care a fost cumpărat în 2004 de Nicolae Dumitru, prin Niro Investment.
Restaurarea începută după 2004 a pregătit o funcțiune mixtă. Cazarea a fost păstrată la etajul al patrulea, iar etajele 1–3 au devenit birouri și săli de întrunire. Au fost păstrate partiul în dublu tract și circulațiile verticale. Scara de onoare, cu trepte din marmură și balustradă din fier forjat, și cafeneaua lui Orăscu, cu stuco-marmură și stuc policrom, au fost restaurate pe baza analizelor stratigrafice și a probelor de curățare.
În sala lui Albert Galeron au fost înlocuite geamurile desprinse din plafonul vitrat, restaurate oglinzile venețiene și eliminate panourile montate în locul celor sparte. Placajul de marmură aplicat la parter în 1976 a fost îndepărtat. Bosajele originare din tencuială au fost refăcute într-un gri deschis stabilit prin investigații fizico-chimice.
Cele patru statui alegorice feminine din registrul superior al fațadei fuseseră executate din ceramică la Viena, în cuptoare speciale. Din cauza intemperiilor și poluării, au fost demontate, restaurate și păstrate în interior. Pe fațadă au fost montate replici.
Consolidarea structurală a ținut cont de deschiderile de până la 5 metri dintre planșee și de planimetria expusă torsiunilor în timpul cutremurelor. Au fost eliminați pereți despărțitori neesențiali, șapele grele au fost înlocuite cu materiale mai ușoare și au fost introduși stâlpi și diafragme din beton armat. Fațadele au fost dublate pe întreaga înălțime a clădirii. Instalațiile au fost înlocuite integral. Funcțiunea hotelieră s-a păstrat parțial până în 2008, când imobilul a devenit integral clădire de birouri.
Reconversia în hotel a început în 2018, sub administrarea Niro Investment Group, și s-a încheiat în 2025. Hotelul a fost inaugurat sub numele Corinthia Grand Hotel du Boulevard București, în parteneriat cu Corinthia Hotels. Restaurarea arhitecturii a fost coordonată de Roxana Pârvu și Cristian Pârvu, de la Atelier Nou de Arhitectură 22. Lucrările de construcție au fost executate de Creativ Construct și Niro Group. Restaurarea stucaturii și ceramicii monumentale a fost realizată de firma DUCT, condusă de Iulian Daniel Olteanu. Replicile statuilor de pe fațadă au fost realizate de Iulian Olteanu, iar piesele originale sunt expuse în interior.
Designul interior a fost realizat de GA Design International. Integrarea elementelor originale cu structurile moderne a revenit firmei Open Architecture & Lifestyle. Vitalis Consulting a supravegheat proiectul, iar Alliance Properties a coordonat renovarea.
Fațadele originare sunt organizate în trei registre: parterul tratat ca soclu, cele trei etaje ale camerelor și șarpanta concepută ca tambur. Etajul întâi este marcat ca piano nobile, iar decorul se simplifică la nivelurile superioare. Axul central este indicat de ceasul de pe fronton, deasupra etajului al treilea.
Colțul dintre cele două bulevarde este curbat și marcat prin frontoane, feroneria balustradelor și acoperirea de tip cupolă. Sala mare păstrează luminatorul cu vitrou, oglinzile venețiene, stuco-marmura, stucaturile vegetale, lambriurile, medalioanele cu blazonul hotelului și ușile cu tăieturi de cristal. Sălile de întâlnire au fost concepute în stil baroc austriac, iar mobilierul era în stil Ludovic al XVI-lea.
Corinthia Grand Hotel du Boulevard are astăzi 30 de apartamente. În clădire funcționează Boulevard 73, amenajat în salonul de recepții, Sass Restaurant & Lounge, deschis seara, și Heritage Bar, amplasat la colțul cu Calea Victoriei. Sala multifuncțională creată de Albert Galeron în 1889 este folosită în continuare pentru evenimente și păstrează plafonul vitrat și oglinzile venețiene.
Detalii suplimentare, fotografii, bibliografie sau chiar monografii complete găsiți pe site-ul Property INDEX

Grand Hotel Broft/Brofft > Hotel ContinentalHotel Continental, fost Grand Hotel Broft (Brofft), Calea Victoriei nr. 56, ...
05/09/2026

Grand Hotel Broft/Brofft > Hotel Continental
Hotel Continental, fost Grand Hotel Broft (Brofft), Calea Victoriei nr. 56, București — ridicat în 1868 de belgianul Charles Brofft, reconstruit în 1886–1887 de bancherul Menachem Elias după planurile arhitecților Emil Ritter von Förster și I. I. Rosnovanu; a găzduit pe Osman Pașa (1878) și pe regele Mihai I (1992), monument istoric grupa B, astăzi în lanțul Continental Hotels.
Terenul și primii proprietari (secolul al XIX-lea – 1867)
Casa banului Ghica și nașterea Podului Mogoșoaiei ca arteră select
La mijlocul secolului al XIX-lea, pe locul unde se ridică astăzi Hotel Continental se afla casa banului Dimitrie Ghica, aflată pe Podul Mogoșoaiei — vechea denumire a Căii Victoriei, atestată documentar din 1692. În această casă s-a născut, la 12 august 1816, Ion Ghica, viitor om politic, diplomat și scriitor, autor al Scrisorilor către Vasile Alecsandri. Zona câștigă însemnătate socială abia după 1852, odată cu ridicarea Teatrului cel Mare (viitorul Teatru Național) pe locul fostului han Filaret, demolat în 1847. Prezența teatrului transformă tronsonul din fața lui într-un pol al vieții mondene bucureștene, atrăgând treptat hoteluri, cafenele și magazine de lux.
Proprietatea de peste drum de teatru trece, în deceniile următoare, prin mai multe mâini. Este atribuită, la un moment dat, și boierului Tache Ghica, alături de Maria Câmpineanu, înainte de a ajunge, pe la 1860, în posesia doamnei Elenchi Cantacuzino. Aceasta o vinde, în același an, prin licitație, lui Toma Bagdat, pentru suma de 450.000 lei. Doi ani mai târziu, proprietatea este preluată de Garabet Vaniciu, pentru ca, în 1867, să intre în posesia lui Gheorghe (Ghiță) Niculescu, negustor de pânzeturi și textile, care plătește pentru ea 20.000 de galbeni austrieci. Această succesiune rapidă de proprietari ilustrează valoarea tot mai mare a terenurilor de pe Podul Mogoșoaiei în epocă.
Grand Hotel Brofft (1868–1886)
Charles Brofft și deschiderea hotelului
În jurul anului 1867–1868, proprietatea de peste drum de Teatrul cel Mare este cumpărată de Charles Brofft, negustor înstărit originar din regiunea belgiană Limburg. Brofft supraetajează și transformă radical clădirea existentă, lucrări care durează aproximativ doi ani. Hotelul este dat în folosință în 1868, iar inaugurarea oficială are loc în 1869, sub numele de Grand Hotel Brofft (scris uneori și „Broft”). Clădirea, amenajată în stilul renașterii florentine, dispune de 48 de camere elegante, fiecare cu lavoar și toaletă proprie — standard de confort remarcabil pentru Bucureștiul acelei epoci — precum și de un restaurant cu bucătărie franțuzească.
La parterul hotelului funcționează mai multe prăvălii de lux, printre care librăriile lui Iosif Szollosy și Graeve și magazinul de pălării și parfumuri al doamnei Paul Martin, soția fostului pălărier al Curții. În aceeași clădire își are atelierul de bijuterie Resch, fondat în 1837, furnizor al Casei Regale. Hotelul găzduiește și o cofetărie omonimă — Cofetăria Brofft —, condusă, la mijlocul anilor 1880, de Iohn Müller și doamna H. Horn, care oferă specialități franțuzești, vinuri fine, lichioruri și bomboane pentru nunți și botezuri, cu un salon separat pentru doamne, unde nu se fumează.
Rivalitatea cu Hotel Hugues și viața mondenă
La mică distanță, pe aceeași arteră, se află principalul rival al lui Brofft: Hotel Hugues, deschis de belgianul Donat Hugues. Cele două hoteluri concurează pentru aceeași clientelă select, cu prețuri pe măsură — un dejun la Brofft costă 30 de franci, față de 25 de franci la Hugues, diferență contestată uneori de clienți, dar acceptată de o clientelă înstărită. Saloanele Hotelului Brofft devin loc de întâlnire pentru administrație și viața publică: în 1877, comitetul arendașilor Statului, din care fac parte I. Marghiloman, Ladăr Șabechi, Eraclie Dumba, G. Pappadopolu și alții, se întrunește chiar în salonul hotelului pentru a pregăti o petiție înaintată domnitorului. Hotelul servește totodată drept punct de informare pentru viața culturală a Capitalei — secretarul Hotelului Brofft gestionează, în 1876, cesiunea unui abonament la loja Operei Franceze.
Amplasarea hotelului, chiar pe traseul cortegiilor și procesiunilor Podului Mogoșoaiei, îl face martor al vieții cotidiene a orașului. În aprilie 1878, un cortegiu funerar israelit este blocat, timp de câteva minute, chiar în dreptul străzii dintre Grand Hotel Broft și hotelul Ionescu, din cauza unei trăsuri oprite neregulamentar — incident mărunt, dar consemnat de presa vremii, care ilustrează aglomerația crescândă a arterei. Trei ani mai târziu, un anunț al concurentului Hotel d'Angleterre (fostul Hotel Lazăr, din Piața Teatrului) se recomandă publicului precizând că se află „în rând cu Grand Hotel Broft”, dovadă a notorietății pe care hotelul lui Brofft o dobândise ca reper topografic al zonei.
Oaspeți iluștri și declinul de prestigiu
Grand Hotel Brofft găzduiește, în 1868, vizita prințului Napoleon, supranumit „Plon-Plon”, văr al împăratului Napoleon al III-lea, aflat în misiune pe lângă domnitorul Carol I. Tot aici este cazat, la începutul anului 1878, generalul otoman Osman Pașa, comandantul înfrânt la Plevna în decembrie 1877 și adus la București înainte de a-și preda sabia regelui Carol I. Se povestește că, atunci când regele a trecut pe Calea Victoriei în fruntea trupelor, Osman Pașa l-ar fi salutat de la balconul hotelului, ca un învins pe învingătorul său.
Faima Hotelului Brofft se stinge treptat spre mijlocul anilor 1880, mai ales în urma unui scandal public izbucnit în 1884 între ministrul justiției Voinov și magistratul Edgar Mavrocordat. În aceeași perioadă, potrivit unei știri din presa vremii, proprietarul hotelului încearcă să se sinucidă, fiind însă oprit la timp; episodul, plasat de presă în 1886, reflectă probabil tensiunile financiare și administrative din jurul viitorului incert al clădirii, discutate pe larg în capitolul următor.
Scandalul alinierii și nașterea Hotelului Continental (1882–1887)
Vânzarea către Menachem Elias și comisia tehnică din 1884
În jurul anului 1882, doamna Celestinne Brofft — despre care sursele nu precizează cu certitudine dacă era soția sau fiica lui Charles Brofft — vinde hotelul bancherului Menachem Elias, cunoscut filantrop bucureștean. Cu puțin timp înaintea achiziției, în presă circulaseră zvonuri potrivit cărora clădirea s-ar afla într-o stare avansată de degradare și ar trebui demolată — informație contrazisă de o fotografie din 1881, care arată hotelul într-o stare bună; zvonurile par să fi servit, mai degrabă, drept pârghie de negociere a prețului.
Într-o zi din anul 1884, o comisie mixtă alcătuită din patru persoane — Cucu, șeful serviciului tehnic al Comunei, arhitectul N. Cerkez, din partea Ministerului Domeniilor, și arhitecții Dobre Nicolau și Enderle, din partea proprietarului — examinează la fața locului starea clădirii. Concluzia comisiei este că imobilul nu prezintă temeri serioase de cădere, dar are nevoie de lucrări de consolidare, îndeosebi la stâlpii exteriori de la parter. Constatarea, deși moderată, va deveni miza unui conflict mai larg legat de alinierea străzii, relatat în detaliu de fostul primar N. Fleva într-o scrisoare publicată în ziarul Romanul.
Scrisoarea lui N. Fleva și tranzacția aliniamentului
La 27 august 1886, N. Fleva, fost primar general al Capitalei, publică în Romanul o scrisoare-acuzație la adresa administrației municipale, pe tema alinierii Podului Mogoșoaiei. Potrivit relatării sale, Consiliul comunal votase, iar ministerul aprobase, o linie dreaptă a străzii, care ar fi obligat proprietarul hotelului Brofft să cedeze 6 metri din proprietate pentru înfrumusețarea și lărgirea arterei. Menachem Elias ar fi încercat, în repetate rânduri — printr-o somație anulată, printr-o autorizație obținută pe cale nereglementară de la un consilier-ajutor de primar și, în cele din urmă, printr-o amenințare de proces — să obțină dreptul de a reconstrui pe vechea aliniere, fără a ceda terenul cerut de regulament.
Fleva relatează că, în cele din urmă, Elias a obținut schimbarea alinierii pe cale de tranzacție: primăria a renunțat la pretenția celor 6 metri, iar Elias a renunțat, în schimb, la procesele intentate comunei și la despăgubirea de 120.000 de lei care îi fusese acordată de juriul de expropriere pentru dărâmarea hotelului. În urma acestei înțelegeri, fațada proprietății spre Calea Victoriei a rămas fixată la o lățime de 36,40 metri liniari. Fleva denunță tranzacția ca fiind ilegală, arătând că, potrivit legii comunale și legii domeniilor, nicio înțelegere de peste 25.000 de lei nu putea fi încheiată fără aprobarea Corpurilor legiuitoare — normă pe care o invocase el însuși, cu succes, în procesul comunei cu antreprenorul Boisguerin.
Demolarea și ridicarea Hotelului Continental
Lucrările de săpătură pe locul fostului Hotel Brofft încep în vara anului 1886; săpăturile confirmă, potrivit presei, că vechea clădire nu avusese niciodată o fundație solidă. Noua clădire, ridicată în stil eclectic după planurile arhitecților Emil Ritter von Förster și I. I. Rosnovanu, este predată proprietarilor — frații Elias — la 26 septembrie 1887. Ea primește, încă de la recepție, numele de Hotel Continental, iar conducerea noului hotel îi este încredințată chiar lui Charles Brofft, care, între timp, se mutase la Paris. Deschiderea publică are loc tot în septembrie 1887.
Lucrările de modernizare se desfășoară fără întreruperea activității comerciale de la parter: librăriile lui Szollosy și Graeve, precum și magazinul de pălării al doamnei Paul Martin rămân deschise pe toată durata șantierului. Prima atestare documentară certă a denumirii „Grand Hotel Continental” este dată de un meniu de gală, scris în limba franceză, datat 8/20 decembrie 1892 — reper folosit frecvent în literatura de specialitate pentru a marca definitiv trecerea de la vechiul nume la cel nou.
Apusul numelui „Broft” și Hotel Continental până azi
Numele vechi, sub o firmă nouă (1887–1898)
Deși clădirea poartă oficial, din 1887, numele de Hotel Continental, denumirea populară „Broft” continuă să circule în Capitală mai bine de un deceniu. În 1894, un anunț al Magazinului de Luvru, instalat la parterul clădirii, se recomandă publicului precizând adresa drept „Calea Victoriei, fost Hotel Broft”. Etajele superioare continuă, de asemenea, să fie exploatate ca spațiu de cazare sub vechiul nume: în 1897, antreprenorul D. Rusu, care ține cu chirie apartamentele de sus ale clădirii, anunță poliția în legătură cu decesul, prin sinucidere, al tânărului funcționar Al. I. Alexandrescu, găsit mort într-o cameră de la etajul al treilea al „hotelului Broft”.
Un an mai târziu, în 1898, un incendiu izbucnește la același „hotel Broft”, pornit de la lemnele de foc depozitate de D. Rusu în pivniță, până la înălțimea caloriferelor; intervenția promptă a pompierilor de la postul central limitează rapid pagubele, deși focul amenințase deopotrivă Magazinul de Luvru și întreaga clădire. Aceste episoade arată că, sub firma oficială de Hotel Continental, o parte a imobilului a continuat, informal, viața comercială și hotelieră asociată numelui fondatorului belgian, până spre sfârșitul secolului al XIX-lea.
Viața interbelică și Măcelul din 13 decembrie 1918
În perioada interbelică, Hotel Continental devine unul dintre locurile de întâlnire preferate ale elitei politice, literare și artistice bucureștene. Printre administratorii de după Primul Război Mondial se numără Grigore Ștefănescu, împreună cu Tache Teodorescu, apoi Marin Ganciovici, iar din 1938, Andrei Cernea. Restaurantul hotelului, cu circa 240 de locuri în saloane și încă 180 în grădină, îi are ca oaspeți obișnuiți pe Liviu Rebreanu, Mihail Sadoveanu, Octavian Goga, Ion Barbu și George Enescu, alături de oameni politici precum Virgil Madgearu, Nicolae Titulescu și Armand Călinescu.
La 13 decembrie 1918, hotelul devine martor al unuia dintre cele mai violente episoade din istoria socială a Bucureștiului: reprimarea grevei tipografilor, în Piața Teatrului Național, aflată la câțiva pași de Hotel Continental, ale cărui balcoane ar fi servit drept punct de observație pentru oficialii guvernamentali. Cifrele privind numărul victimelor rămân disputate — comunicatul oficial al guvernului a vorbit despre 6 morți și 15 răniți, în timp ce alte surse, ulterioare, au vehiculat un bilanț de peste o sută de morți; istoricii moderni consideră varianta oficială o subestimare, fără a confirma însă cifra mai mare.
Secolul XX: comunism și revenirea Regelui Mihai I
După o perioadă de declin și închideri temporare — printre care una în 1960–1961 — Hotel Continental este redeschis, în 1954, cu recitaluri susținute de Maria Tănase; scena hotelului găzduiește, de-a lungul deceniilor comuniste, muzicieni lăutari precum Grigoraș Dinicu, Cristache Ciolac, frații Ionescu-Găină și Jean Marcu. O renovare amplă are loc între 1974 și 1976, în urma căreia hotelul redeschide cu 44 de camere și 9 apartamente, însumând 124 de locuri de cazare, plus un restaurant cu circa 140 de locuri.
La Paștele anului 1992, Hotel Continental găzduiește un moment de însemnătate istorică: prima revenire în țară a regelui Mihai I, după 42 de ani de exil. Vizita, primită cu entuziasm de sute de mii de bucureșteni, marchează una dintre cele mai puternice imagini ale tranziției românești postcomuniste, iar Hotel Continental rămâne, prin acest episod, legat simbolic de reîntoarcerea Casei Regale în spațiul public românesc.
Retrocedare și statutul actual
În anul 2000, clădirea este retrocedată Fundației Menachem Elias, moștenitoarea patrimoniului filantropic al familiei ctitorului de la 1886. Fundația concesionează hotelul lanțului hotelier Continental Hotels, condus astăzi de omul de afaceri Radu Enache. Între 2007 și 2009, clădirea este restaurată și modernizată de o echipă coordonată de arhitecții Romeo Belea și Ruxandra Ana Fotino-Verona, alături de biroul MZ Proiect (Daniela Mirea, Mariana Zielinski, Maximilian Zielinski, Vasile Barbos, Liana Simionescu, Elena Stoian, Adrian Timaru), redeschiderea având loc în 2009.
Astăzi, Hotel Continental dispune de camere la primele trei etaje și de șase săli de conferință la ultimul nivel, purtând numele unor pictori români — Grigorescu, Tonitza, Aman, Pătrașcu, Luchian și Pallady. Clădirea este clasată monument istoric grupa B și rămâne, prin poziția sa pe Calea Victoriei, față în față cu locul vechiului Teatru Național, unul dintre reperele arhitecturale ale Bucureștiului de secol XIX, martoră neîntreruptă, sub trei nume succesive — Grand Hotel Brofft, Grand Hotel Continental, Hotel Continental — la mai bine de un secol și jumătate de istorie urbană.
Detalii suplimentare, fotografii, bibliografie sau chiar monografii complete găsiți pe site-ul Property INDEX.

Address

Piața Ch. De Gaulle, Monolit Square
Bucharest

Website

,

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Patri-Arh posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Shortcuts

Share

Category