10/01/2021
O POVESTE DE Succes
10 ianuarie 1906 - 115 de la nașterea lui Grigore Moisil - elevul Școlii Ienachiță Văcărescu.
Fiecare școală are de spus o poveste. Povestea Școlii Gimnaziale “Ienăchiță Văcărescu” începe in urmă cu 156 de ani atunci cand, pe un teren aparținand familiei Văcăreștilor, a fost ridicată prima școală laică din București. Dată în folosință la 23 noiembrie 1864 prin Legea instrucțiunii publice adoptată in timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, școala are un trecut cu care se mândrește. Pe băncile ei au învățat elevi care la maturitate au devenit nume marcante ale culturii românești, precum renumitul matematician si părinte al informaticii românești, Grigore Moisil.
Anul acesta, pe 10 ianuarie, se împlinesc 115 ani de la nașterea lui Grigore Moisil pentru care Școala de la Maidanul cu Dulap, actuala Ienăchiță Văcarescu, a reprezentat primul lăcaș de învățare, viitorul matematician urmând aici clasele primare intre anii 1912-1916.
Un exemplu pentru tinerele generații, omul de știință și profesorul Grigore Moisil și-a dedicat viața celor două mari pasiuni ale sale – matematica și informatica.
Absolvent al Facultății de Matematică din cadrul Universității din București, cu o inteligență vie, o curiozitate permanentă și îndrăgostit de paradox, Moisil devine un deschizător de drumuri.
“Matematician am fost întotdeauna”, spunea savantul într-un interviu și continua afirmând: ”Am învățat matematică de la început. Începutul înseamnă logica matematică. Logica matematică (...) se aplică la automate și automatele cele mai importante, cele care joacă un rol mai viu în lumea noastră de astăzi, sunt calculatoarele electronice”.
În anii ‘50, Moisil devine pasionat de domeniul informaticii. Inventează circuitele electronice tristabile și sprijină realizarea primelor calculatoare românești. Astfel, în 1957, la Institutul de Fizică Atomică, era instalat primul calculator produs în România. Totodată, Moisil a contribuit la formarea primelor generații de informaticieni din țara noastră și a promovat ideea implementării informaticii în liceele și facultățile din România, idee pe care a pus-o în practică cu ajutorul fostului său student Mircea Malița, ajuns ministru al Învățământului.
A fost un vizionar, anticipând rolul pe care calculatoarele urmau să-l aibă în viitor și să schimbe lumea. Într-un articol publicat în 1973, Grigore Moisil făcea următoarea predicție: ”Aproape toate meseriile practicate în viitor, de la inginerie la muzicologie, de la fizică atomică la turism, de la istorie la medicină, vor folosi calculatoarele”.
Convins de rolul important al calculatoarelor, a sprijinit înființarea Centrului de Calcul din cadrul Universității din București, inaugurant în 1962.
Eforturile sale au fost răsplătite în anii ‘70, când Universitatea din București a intrat în Top 10 cele mai bune universități din lume în domeniul informaticii.
Personalitatea complexă a lui Moisil a inclus și profesia de dascăl. Întrebat într-un interviu care este ocupația preferată, Moisil a răspuns categoric - ”A fi profesor!”.
Un profesor plin de prospețime și vigoare, înzestrat cu un deosebit simț al umorului și având harul povestirii, umplea amfiteatrele.
Membru al Academiei Române din 1948, matematician de valoare internationala, cercetator și autor al unor importante lucrări din diverse domenii ale matematicii și informaticii, Grigore Moisil rămâne o emblemă a științei și culturii românești.
(Prof. Dr. Focșăneanu Brândușa, catedra de istorie, Școala Gimnazială Ienăchiță Văcărescu).