RUX și Etichetă

O sa radeti!

Eu cu Voi Episodul 3: Cele mai amuzante intamplari intime https://www.instagram.com/ruxsiopulenta/?hl=rohttps://vm.tiktok.com/QLDH2g/https://www.facebook.comEu sunt RUX, sunt doar o fata care alege sa faca ce-i plac...

Paltoanele le gasiti pe linkul din comentatrii❤️

Serialele și filmele “de epocă” reprezintă în general surse extraordinare pentru a învăța câte ceva despre manierele Înaltei Societăți de pe vremuri. Nevoia de a respecta bunele obiceiuri la masă se păstrează și astăzi, chiar dacă e o cină de afaceri la un restaurant (mai puțin pe pandemie) sau primim un oaspete important în propria casă.

Serialul Bridgeton recent lansat pe Netflix este ceea ce vorbitorii de engleză ar spune “eye-candy”, adică arată încântător vizual și s-ar putea sa fie fix ce multe dintre voi ar fi avut nevoie sa urmărească la finalul unui an ca 2020: bârfă și romanțe in Înalta Societate din 1813 din Londra. Ridicăm totuși o sprânceană pentru greșelile producătorilor în ce privește eticheta, tocmai într-un serial “de epocă”. Invitatul de onoare întotdeauna stă la dreapta gazdei, nu în stânga. Ce caută The Duke of Hastings acolo? 😇🪶

Despre scobitori.

Regula esențială este să nu le folosim niciodată în public. Mai ales la o ocazie care ține de muncă. Dar mai bine niciodată.

Suntem, în general, obișnuiți să vedem pe mesele românești scobitori, fie că e o masă în familie fie că e vreun local popular. Suntem la fel de obișnuiți să vedem oameni care întind mâna după scobitoare la finalul unei mese, ca aceeași mână să apară câteva secunde mai tărziu acoperind actul scobirii după resturi printre dinți. Câteodată mâna nici nu se obosește să acopere forajul printre măsele. Câteodata proprietarul măselelor continuă să vorbească în timp ce forează.

Nu se face. E un act sensibil vizual care ar trebui să se întâmple în intimitatea unui spațiu în care ne aflăm singuri.

Sigur, vedem poate mai des bărbați care fac asta dar am văzut și suficiente femei, unele dintre ele folosind chiar furculițe de pe masă pentru scobit. Este un automatism, desigur, cei mai mulți oameni nu-și dau seama că procedează astfel, nu au în depozitul memoriei amintirea că ar fi făcut așa ceva, efectiv nu înregistrează această acțiune. Însă este, pe lângă nepoliticos, și egoist. Izvorăște din confortul propriu pus deasupra celuilalt, ca și cm nevoia de a scoate restul acela enervant, fix în momentul acela, fără efortul de a merge într-o baie după cm s-ar cuveni - precedă orice altceva.

Sigur, nici nu se cuvine să atragem atenția altcuiva la masă dacă suntem în compania unor oameni cu astfel de obiceiuri (poate doar după masă, separat, și doar prietenilor apropiați și rudelor le putem zice chestii.. ). Nu putem decât să ne ''înghițim'' impresiile și să ne facem judecata proprie. În final, oamenii judecă conform propriilor filtre și toată munca cuiva poate fi desconsiderată din cauza unor mici obiceiuri rele, preluate și negândite. Toată prima impresie aceea bună muncită la început poate fi distrusă. Câteodată, trec niște oportunități pe lângă noi - și profesionale și poate și personale - din cauza nerespectării unor convenții minime de curtoazie.

Reținem că, doar pentru că o scobitoare e pe masă, nu înseamnă că trebuie să o folosim la masă. Chiar dacă e sculptată la capăt, chiar daca e frumos ambalată individual, chiar dacă e așezată pe vreun suport de porțelan, scobitoarea nu se folosește în public și mai ales.. nu se ''cară'' în gură pe vreo parte.

Despre cumpărături deștepte și stil

Concepul de ,,bun-gust’’ este destul de perfid, întrucât pare că se referă mai degrabă la statement-ul facut de ,,elite’’ ca să-și valideze estetica personală, de multe ori putând fi chiar vulgară. Bunul-gust însă e ceva relativ care nu ar trebui restrictionat si limitat la criteriile estetice ale unor categorii de oameni, de regula cei ,,care-si permit’’.
Să nu ne fie frică, deci, să fim creative cu ceea ce cumpărăm si să supunem orice achizitie unor criterii personale educate de de bun-gust. Trebuie facută distinctia intre ,,scump’’ și ,,lux’’ si ,,bun-gust’’ și ,,stil’’. Avem tendinta, nu numai în Romania - din cauza diferentelor financiare și de clasă, să acceptăm ca fiind ,,de lux’’ obiectele foarte scumpe și că persoanele care se îmbracă numai cu lucruri scumpe se îmbracă ,,bine’’. Nu!

Este recomandat să vă educati, să vă expuneti cat mai multor surse si să vă formati propriile criterii in ceea priveste luxul. Doar asa puteti să vă formati un bun-gust autentic, bazat mai degraba pe criteriul mesteșugului din spatele unui obiect, și nu pe prețul pe care-l alocă vânzătorul și pe blogurile care sustin preturile astea, ca fiind singurul element care conteaza in lumea asta, pe principiul ,,putem plăti obiectul respectiv, suntem automat mai buni decât oamenii din jur’’. Nu ar trebui să fie asa.

Aveți un instinct pentru frumos mult mai puternic decât credeți.

Problema e că agentiile de publicitate sunt constiente că discriminarea stimuleaza consumul. Si de aceea sunt oameni care platesc o multime de bani pe obiecte de-a dreptul hidoase.

Simplitatea și eleganța în afara tendințelor nu înseamnă sărăcie. Este o alegere educată.

Să începem cu procesul de gândire din spatele cumpărăturilor: se vorbește în zilele noastre despre un concept numit ,,neomanie’’, care e foarte prezent în România. Neomania este un model de gandire care presupune că ne creștem valoarea cand cumpărăm ceva nou. Trebuie neaparat să fie nou, cel mai nou. Și să arătăm asta în public. Si fenomenul acesta se intampla din cauza celor care lucrează în publicitate, care apeleaza la tot felul de tertipuri si în special la discriminare. Tacticile acestea ne fac să gandim că trebuie să cumparam ceva nou ori de cate ori intram intr-un mall, că e colectia noua, că e reducere de mijloc de sezon, că e editie limitata, si asa mai departe. Orice semnal care indica că suntem un pic in afara a ceea ce se intampla acum are rolul să ne faca să vrem să cumpărăm. Nu mai exista reduceri de vara si de iarna, cele clasice. Acum in fiecare saptamana se intampla ceva. Nu mai exista Black Friday, acum exista Black Monday, nimeni nu mai stie exact cand incepe, ce se întâmplă, pare că toata luna noiembrie e plina de cumparaturi si incurajari la cumparaturi.
Astea sunt tactici menite să ne facă să cumpărăm, nu sunt favoruri făcute portofelului.

Să luăm un exemplu:
Pantofii aceia sport grei de la Balenciaga (sigur îi știți), cu toate kilogramele lor - sunt niște pantofi sport urâți. Total obiectiv - sunt oribili. Dar sunt foarte scumpi și cu toată urâțenia lor, cumva au devenit ICONICI. Așa că apare nevoia de cumpărare:

Pasul 1: mai întâi cumpără femeile acelea care fac parte dintr-un grup exclusivist, cele pentru care designerii creează rochii unicat și care stau în primele rânduri la show-uri de modă. Nu toate sunt celebrități dar sunt femei, pur și simplu, bogate și înnebunite după modă și care vor lucruri unice făcute de oameni recunoșcuți în modă. Femeile acestea au acces să poarte chestii de pe podium imediat, înaintea altcuiva.
Pasul 2 : Apoi apar celebritățile, care de obicei sunt sponsorizate și celebritățile au și ele o perioadă scurtă, uneori poate chiar o zi - în care se pot afișa cu piesele astea noi și proaspete. În momentul în care celebritățile apar prin internet cu chestiile astea, casele de modă sunt pregătite, deja și-au aliniat mărfurile și sunt pregătite să se formeze cozi pe la magazinele lor. Exclusivitatea nici măcar nu mai este generată de nivelul financiar, ci de abilitățile fiecăruia de a procura piesele alea. De aia vedem oameni care stau la cozi sau care fac eforturi să intre pe nu știu ce listă de așteptare ca să aibă voie să stea la cozi. E ridicol!
Pasul 3: Apoi apare social media, cu toate clipurle cu unboxing de la toți cei care au avut ,,norocul’’ să fie în primul val de cumpărători.
Pasul 4 : Populația începe să primească semnalele că TREBUIE să aibă lucrurile acelea, sunt reclame peste tot, celebrități care poartă lucrurile acelea peste tot, bloggeri și vloggeri peste tot care numai despre asta vorbesc.
Pasul 5: Fast-Fashion. În același timp, producătorii de fast-fashion deja știu că majoritatea femeilor nu sunt femei cu bani de nivelul ĂLA dar că indiferent de situația financiară - vor lucrurile alea. Și deja după câteva săptămâni, tendințele acestea deja se regăsesc pe rafturi la magazine de fast-fashion, dar evident, replicate grosolan, miros urât, sunt făcute în cine știe ce fabrici din Cambodgia și China de către oameni care câștigă 3 dolari pe zi.

Și aici apare problema. Cei mai mulți oameni nu țin cont de asta. Susțin cercul ăsta vicios în fiecare sezon, pentru că au obiceiul să asculte mai mult de ideile grupului, de presiunea ecosistemului, decât de principiile interne. Cumpără haine scumpe urâte sau ieftine urâte, replici ale unor haine scumpe urâte, dacă nu și le permit pe cele scumpe, doar ca să fie ,,la modă''. Dar tendințele astea propuse de designeri sunt uneori groaznice, sunt interpretate groaznic și, peste vreo doi ani arată ridicol. Sigur, peste doi ani nici nu mai scoatem piesele alea din dulap pentru că sunt distruse și pentru că ne e și jenă un pic de chestiile astea urâte și purtate și răspurtate și ori se așază praful pe ele, ori le-am dat deja și deja am cheltuit alți bani pe alte prostii. Pantofii ăia sport de la Balenciaga deja au cam ieșit din circuit acum și la fel și replicile lor ieftine. Ce beneficiu ne aduce să ne aflăm pe circuitul ăsta?

Dacă bugetul vostru reprezintă o problemă lunară, dacă nu știți cm să întindeți venitul curent de la lună la lună, atunci ăsta nu e un comportament bun, clar. Nu vă lasati prinse in sistemul asta dacă nu ati ajuns la un nivel la care orice sumă de bani plătită e în regulă pentru contul vostru. Sigur că fiecare dintre noi își dorește să ajungă la nivelul la care să nu se uite la prețuri când intră într-un magazin dar chiar și atunci, trebuie să cumpărăm în mod inteligent lucruri care ni se potrivesc, care cad bine, care aduc valoare corpului nostru.

Dar dacă nu suntem la nivelul acela, atunci este și mai important să ne documentăm înainte și să cheltuim inteligent. De ce? Dacă banii noștri tot ajung în casele de marcat ale companiilor, atunci ar fi bine să merite.

Bun - cm ajungem acolo?
Câteva aspecte de care trebuie să ținem cont:

Cel mai important, atunci când ne cumpărăm haine este felul in care ni se potrivesc nouă, felul in care cad pe noi, daca ne ,,vin bine’’. Să facem diferența între ceva ce ne place (,,ce drăguță e chestia astaaaa!'') și ceva care chiar ne vine bine.
Și atunci trebuie să experimentăm cu haine și croieli care nu ne plac din prima pentru că s-ar putea să avem surpriza că de fapt ne fac să arătăm mult mai bine. Spre exemplu, să spunem că mie îmi plac jeanșii ăia largi, rupți și deschiși la culoare, că mi se par foarte ,,mișto’’. Înseamnă că îmi și vin bine? Nu neapărat. Așa că dacă sunt într-un magazin și mă uit după jeanși, e mai deștept să-mi iau câteva modele la cabină, să probez mai multe culori și tipuri de croi, chiar și în direcția opusă, gen perfect drepți, clasici, albastru închis - pentru că s-ar putea să am o surpriză. S-ar putea să văd că îmi place cm arată picioarele mele în jeanșii ăia pentru care nici nu am venit în magazin. Dar pentru asta, ar trebui să am mai întâi mintea deschisă la opțiuni la care nu m-aș fi gândit. Sau, și mai deștept ar fi ca înainte să ajung prin magazine, să-mi analizez corpul, dimensiunile corpului, să petrec timp analizând ce se potrivește tipului meu de corp, ce m-ar avantaja. Informația asta nu e greu de obținut. Trebuie doar să fim sincere cu noi.

Văd deseori femei care poartă haine care le plac pentru că sunt ,,drăguțe’’ dar care puse împreună, nu le aduc un beneficiu. Văd femei scurte în înălțime și cu dimensiuni mai generoase..pe orizontală.. care poartă botine butucănoase până la glezne cu ciorapi, fuste de lungimi nepotrivite (gen până la genunchi), cu câte un pulover gros care se termină fix pe șold în partea cea mai lată a corpului, cu câte o haină scurtă care mai are câte un ,,volănaș’’ sau o ,,blăniță’’ și cu câte o geantă mare de muncă. Lucrurile astea luate separat pot fi faine dar puse împreună nu avantajează pentru că ,,taie’’ corpul pe orizontală în prea multe părți. Aceleași femei ar arăta mult mai bine dacă ar purta niste jeanși bleumarin, drepți sau chiar un pic evazați, cu talie înaltă, cu un pulover care să se termine un pic mai sus de șold și cu o haină lungă, 3/4 fără elemente care să iasă în relief. Nu zic să țineți diete, nu zic să dați mai mulți bani pe haine. Dar dacă tot vă luați ceva de îmbrăcat, luați-vă ceva care să vă aducă un beneficiu, nu ceva care este ,,atât de drăguț’’. Sunt lucruri diferite.

Apoi, respectați natura materialului și fibrele naturale (mătase, bumbac, lână, in, cașmir, etc). Fibrele care nu sunt naturale ci sintetice sunt obținute prin procese chimice, nu sunt foarte prietenoase cu mediul, nu se descompun, ne fac să transpirăm într-un fel anume și la atingere se simt.. nașpa. Sigur, e foarte fain să ne permitem o bluză de mătase pentru că pur si simplu se simte bine pe piele, cade bine și chiar ne face să ne simțim scump. Dar până la o bluză de mătase sau un dulap întreg de mătăsuri, trebuie să învățam către ce materiale să ne orientăm și la buget mai restrans.
În măsura în care aveți timp și disponibilitate, este recomandat contactul direct cu materiale de orice fel: mergeți prin magazine, atingeți hainele expuse, verificați etichetele și înțelegeți în felul acesta de ce un material anume este ,,mai opulent'' și mai scump decât altele, de ce mătasea are un preț și viscoza folosită la căptușeli - deși ambele cu o textura similară - cad diferit și au prețuri diferite. Și nu e vorba doar de cm cad ci și cm se simte pielea, cm transpirăm în lucrurile acestea. La fel, un bumbac organic solid se simte imediat în comparație cu un material care are și niște bumbac pe lângă muuuult poliester și e lălăit și întins și subțirel. Când vedem o etichetă cu lână 100%, bumbac 100%, mătase 100%, e bine să atingem obiectele respective, să ne formăm o părere educată. Avem atatea magazine în care putem face cercetare și chiar e păcat să nu o facem. Sigur, și mixurile de fibre pot fi bune dar e bine să ne orientăm către procente mai mari de fibre naturale de dragul confortului propriu.

Apoi, curățenia este obligatorie.
Călcați-vă hainele, curățați-le, scoateți petele, părul de animale, protejați-le de molii, reparați firele duse dacă e posibil și aveți grijă să le împachetați bine, să le depozitați în dulap în mod adecvat. Indiferent ce purtati, chiar daca nu sunt materiale naturale si pretioase, către care ar trebui să ne orientăm cumpărăturile, măcar să aveți grijă să vă cadă bine si să arate impecabil. O cămașă curată proaspăt călcată, cu gulerul acela țeapăn - face minuni și e ceva atât de simplu de obținut. Și cel mai important: contează ,,pachetul''. Contează felul în care ne îngrijim corpul, eleganța gesturilor, postura. Un pulover simplu de lână poate arăta mult mai elegant și mai scump pe o persoană care la modul general, are un aspect îngrijit și se comportă manierat, decât pe o persoană care arată neîngrijit și se comportă vulgar.

Cumpărați-vă lucruri mai bune, mai rar. Doar așa se contruiește o garderobă deșteaptă în timp. Sigur, peste 10 ani veți fi femei diferite și moda va fi diferită, dar nu o să vă pice bine să aveți peste 10 ani o garderobă plină de chestii faine, statement, durabile, chestii care se mențin în timp.. și să fi început de pe acum? Deci stați departe de magazinele de fast-fashion, care își înnoiesc foarte repede colecțiile cu lucruri de proastă calitate. Alea nu rămân în timp.

Verificați magazinele SH, atât cele cu prețuri foarte mici, cât și pe cele care vând piese bune, poate chiar scumpe, poate chiar de designeri. Dacă mergeți cu ,,ochiul format’’, uneori puteți găsi oferte foarte bune, de piese care se integrează perfect în restul garderobei: puteți găsi pantofi din piele foarte buni sau o haină foarte faină. Și gândiți-vă întotdeauna și la ce puteți face cu lucrurile alea: pantofii sau o geantă, dacă sunt din piele și sunt ceva de calitate – puteți oricând să-i duceți la o vopsitorie și să-i faceți să arate că noi. O fustă foarte bună cu o croială care vă avantajează poate fi dusă la modificat la o croitorie dacă e nevoie să-i luăm un centimetru de prin părți. Nu trebuie să luați haine de-a gata neaparat.

Nu cumpărați ceva doar pentru că e la reduceri, ci gândiți-vă mai întâi la stilul la care munciți ca să-l formați în momentul acesta.
Daca faceți cumparaturi-maraton, pentru că au inceput reducerile, trebuie să vă acordați cateva minute să analizați putin reducerile astea. Cand pretul unui articol de îmbrăcaminte este jos si mai este si redus ar trebui să ne intrebam de ce este asa de jos. Sigur că ne face placere cand gasim vreun chilipir dar cand gasim 12 chilipiruri intr-un magazin la finalul sezonului.. nu mai sunt chilipiruri. Trebuie să avem grija cui dam banii nostri si pe ce, pentru că nu avem control 100% asupra a cm să câștigăm mai mulți bani dar avem control asupra a cheltui mai puțin.

Faceți-vă cumpărăturile cu un plan. Exemplu: bun, ne trebuie o cămașă albă? (pentru că merge la chestia aia din garderobă / și la chestia cealaltă și pentru că mergem la câteva interviuri în perioada următoare sau mai știu eu pentru ce, etc). Atunci mergem să căutăm cea mai bună cămașă albă pe care ne-o putem permite în bugetul pe care suntem dispuse să-l alocăm. Nu ne întoarcem acasă cu o cămașă albă dubioasă și ieftină și cu încă un ,,tricouaș’’ că uite ce bine că mi-am luat două chestii de banii ăia. Asta nu e o victorie!

Când vine vorba de accesorii, evitați pe cât posibil bling-bling-urile acelea foarte ieftine care miros a cancer și care își pierd culoarea după două purtări și vă lasă pielea verde. Sunt lucruri făcute în cine știe ce fabrici în cine știe ce condiții și nu ar trebui să vă atingă pielea. Orientați-vă către aur, inox sau argint sau argint aurit iar dacă vreți un accesoriu-statement, mergeți într-un magazin de accesorii care măcar garantează pentru material că nu se oxidează. Altfel.. știți ce se întâmplă, nu? dați banii pe tinichele care ajung inutilizabile în vreo cutie plină de acareturi în care nici nu vreți să vă mai băgați mâinile. E ușor să ne lăsăm tentate de astea, 24.99 lei aici, 39 lei dincolo.. dar uitați așa se duc sute de lei anual pe chestii pe care nu le purtăm nici măcar un an :(. Și tot vorbind de accesorii: dacă vreți o imagine mai bine pusă la punct, e bine să păstrați metalele în aceeași nuanță. E ceva ce un ochi format observă întotdeauna. Spre exemplu, femeile din Franța țin mult la regula asta: dacă mergeți pe auriu, atunci bijuteriile pe care le purtați trebuie să fie aurii, piesele metalice de la geantă, fermoarul de la geacă, cataramele de la pantofi sau catarama de la curea ar trebui să fie tot aurii.

Și cel mai important: cu cât cumparam mai putin și mai ,,de calitate'' - intentionat - cu atat lucrurile acelea vor fi mai speciale. Daca ne straduim să ne permitem un singur lucru fabulos pe luna - chiar daca bugetul permite mult mai multe - atunci la finalul anului garderoba vom avea 12 lucruri dragi, extraordinare, cu care ne vom purta frumos, pentru că avem obiceiul să îngrijim mai bine lucrurile care ne sunt mai dragi. În cinci ani, asta inseamna o acumulare de 60 de lucruri alese, la care tinem si care ne fac placere și pe care le vom avea și peste cinci, si poate cincisprezece ani. Poate fi o rochie facuta la comanda la un designer tanar, poate fi o haina gasita la SH, poate fi o pereche de pantofi scumpi cu un calapod extraordinar, poate fi orice obiect care - atunci cand e purtat, ne face să ne simtim bine. Asa cm spunea mama: ,,mami, nu o faci pentru mine..pentru tine o faci’’.

Limbajul unui om educat

Cand vorbim de limbaj verbal, putem vorbi cu credința că este cea mai măreață invenție a omenirii. Sigur, și electricitatea e acolo, dar limbajul stă la baza civilizației omenești.

Totul în mediul de afaceri depinde de limbajul verbal: chiar dacă inventăm ceva ce poate salva omenirea, e greu să convingem omenirea să apeleze la noi și la invenția noastră fără limbaj. Și ca să vindem invenția noastră sau serviciul sau produsul nostru cuiva, dacă vrem investitori sau măcar să ne contruim un website pentru vizibilitate, atunci trebuie să stăpânim limbajul în toate formele sale și dacă se poate, și în câteva limbi (și dacă se poate și de la o vârstă fragedă, gen să știm trei limbi dinainte să începem primul job).

Și ca să dobândim această cunoaștere, e nevoie să ne deschidem mintea și să ne creăm o conștiință a ceea ce spunem. Sigur că fiecare dintre noi vrea să evite o neînțelegere sau să creeze o impresie greșită sau ca mesajul său să nu ajungă unde trebuie, cm trebuie. Dar este responsabilitatea noastră să controlăm felul în care un mesaj ajunge la cineva. Nu ne putem aștepta ca oamenii să înțeleagă ce vrem să spunem sau să-și formeze instant impresii excelente despre noi. NOI trebuie să alegem cuvintele potrivite, să le exprimăm clar, să folosim sensul potrivit, ș.a.m.d. Să nu uităm că în viața privată avem privilegiul de a ne filtra relațiile și de a le păstra pe cele cu care rezonăm, cu oamenii cu care “ne înțelegem” și să scoatem din viețile noastre oamenii care nu ne plac, ne enervează, se folosesc de noi.. Însă mediul profesional are o miză și deseori nu avem acest privilegiu. Uneori va trebui să asistăm la discuții plictisitoare, să lucrăm cu oameni care ne sunt antipatici sau să nu ne prefacem șocați când auzim un “decât” folosit în mod greșit.

Sunt trei aspecte majore de care ar trebui să ne preocupăm permanent: stăpânirea gramaticii, pronunția adecvată și alegerea celor mai potrivite cuvinte.

Gramatică

Un om educat trebuie în primul rând să cunoască pe îndelete limba nativă și normele limbii. Cunoștințele noastre de gramatică sunt esențiale pentru imaginea noastră pentru că de fiecare dată când vorbim sau ne adresăm cuiva în scris, ne expunem. Și ne putem pierde credibilitatea rapid dacă facem greșeli.

Desigur, în general, oamenii nu aleg să se exprime greșit, intenționat, ci așa s-au învățat, acestea sunt modelele pe care le-au preluat. Și atunci cm ne dăm seama că ne exprimăm corect în totalitate?

Începem de la a ne îndoi că le știm pe toate. Începem de la posibilitatea că uneori facem greșeli. Și apoi ne testăm singuri: putem să ne notăm pe oriunde apucăm – dilemele de exprimare cu care ne-am întâlnit, dacă am trecut vreodată printr-o situație în care să nu fi știut exact cm s-ar fi spus ceva în mod corect. Putem să facem o listă, eventual pe telefon, ori de câte ori întâlnim dileme și să ne găsim răspunsurile pe internet. Tot pe telefon. Informația e acolo și e ușor de accesat. În felul acesta, căutând activ să ne oferim răspunsurile corecte, informațiile se sedimentează în memorie și devine destul de greu să repetăm vreo greșeală din momentul în care avem informația corectă. Din acest motiv, de multe ori vedem că străini care petrec suficient timp în România și fac eforturi să învețe limba română, stăpânesc mai bine gramatica, pentru că au luat totul de la zero, nu au preluat modele verbale și expresii auzite. Și atunci, putem vedea cunoașterea regulilor de gramatică ca o datorie față de limbă și față de propriul succes profesional.

Un exemplu des întâlnit în limba română este cuvântul “nivele” folosit în mod greșit. “Nivele” e pluralul de la “nivelă”, care e un instrument de măsurare. “Niveluri” e pluralul de la “nivel”. Nu mai am cm să uit această informație dacă am stat o dată și am cautat-o activ ca să verific eu singură cm și ce e corect.

Pronunție

Un om care vorbește într-un mod ales este un om care nu doar se exprimă corect gramatical, ci se exprimă “bine”. Ne place instant un om căruia i-am reținut numele cu ușurință pentru că l-a pronunțat clar. Ne place un străin care ne pronunță numele corect, așa cm a fost intenționat în limba noastră (există o diferență între “E-lena” și “Ie-lei-nah”). Ne place cm vorbește un om despre care spunem că “are voce de radio”, pentru că ni se pare că tot ce spune sună “elegant”.

Nu ne dăm seama, dar acest gen de sofisticare reiese din discursul nostru când pronunția acordă respect corespondenței dintre cm ar trebui să sune un sunet și cm ne este nouă confortabil să eliberăm sunetul respectiv. Vedem astfel că pronunția corectă este o dovadă a competenței, a educației multiculturale și a orientării către cei jur, pentru care vrem să facem lucrurile mai ușor de înțeles pentru ceilalți. În plus, pronunția corectă are darul a ne apropia mai mult de un anume grup de oameni, abilitate cu impact major în mediul profesional.

Ține în același timp și de dicție (condiționată de felul în care se așază maxilarele și dantura unui om). Când spunem despre cineva că are o dicție bună, ne referim la claritatea cu care pronunță fiecare sunet când vorbește. Fiecare literă sau grup de litere, în orice limbă, are o încărcătură auditivă. O dicție bună înseamnă să respectăm întocmai această încărcătură auditivă, să nu “mâncăm” din sunet sau să “alunecăm” între silabe.

În limba română, un test al dicției este pronunția cuvântului “scenă”. Acest cuvânt nu include consoana “ș” însă majoritatea oamenilor (inclusiv dintre cei care lucrează la radio sau în televiziune) au tendința să pronunțe “șcenă”, pentru că este mai confortabil atunci când eliberăm cuvântul. Și atunci, un curs de exerciții de dicție apare ca o idee bună pentru următoarea investiție în educația proprie.

Actorul Ionuț Chivu face cursuri publice de genul acesta, e foarte tare și de la el am învățat că atunci când pronunț toate literele unui cuvânt, când am grijă să pronunț ,,T-ul'' ăla de la final - exemplu restauranT, când am grijă să respir între cuvinte - totul sună mult mai bine). În clipurile făcute până acum cu Rux, când vorbesc, tot îmi pare uneori că se aude de parcă am prune în gură dar am făcut un progres uriaș față de acum câțiva ani. Lucrez la asta permanent și fac exerciții de dicție. (prin comparație, Rux sună mult mai clar, nu?) - Elena.

Vocabular

Întâlnim deseori oameni care vorbesc corect, pronunță corect, dar sunt plictisitori. Sau obositori. Sau dramatici. Sau pur și simplu nu ne aduce plăcere să-i ascultăm. În această categorie intră oamenii care vorbesc de parcă recită, folosind un limbaj nenatural, sau oamenii care își umplu discursul cu diminutive sau cuvinte “țipatoare”, precum superlative, înjurături sau prin repetări exagerări.

Diminutivele sunt o boală a limbii române, prezentă în orice patură socială, indiferent de educație. Radu Paraschivescu e un jurnalist și un scriitor foarte fain, a scris un articol pe tema aceasta, din care extrag un citat delicios: “România diminutivală e felul nostru de-a sorbi din ceşcuţa de cafea cu degetul mic ridicat.” E o afectare fără rost care ar trebui să ne revolte. În familie și între prieteni, s-ar putea să mai auzim “ți-e fomică?” și putem fi de acord cu asta, pentru că exprimă un sentiment de grijă, aproape părintească – ca atunci când eram copii și cei care ne-au crescut ne vorbeau “pe limba noastră” la nivelul nostru de copii. Dar când o companie ni se adreseaza nouă, adulților, cu “fomică”, “bonuleț”, “ciorbiță” , “de văcuță” – (vedem asta în multe meniuri), “minuțele”, “tumorică”, “apică”- nu se cuvine. Nu e nevoie sa coboare nimeni la nivelul acela de a “ne vorbi pe limba noastră”. Deci nici noi nu ar trebui să ne exprimăm în felul acesta când vorbim cu un adult, mai ales când vorbim în numele companiei pentru care lucrăm.

Repetițiile exagerate “crede-mă, îi place foarte foarte foarte foarte foarte mult de ea“, însoțite de obicei de o intonație dramatică, deranjează auditiv și denotă o sărăcie a vocabularului, ca și cm nu suntem în stare să găsim cuvintele potrivite care exprimă aceeași idee și încercăm să umplem discursul cu ce mai avem la îndemână. “Foarte-foarte” are aceeași greutate ca și “foarte-foarte-foarte-foarte-foarte”, dar fără ochi dați peste cap din partea celor care ne ascultă.

Superlativele pentru referirea la lucruri banale: dacă orice este “be***al” și “genial” înseamnă, bineînțeles, că nimic nu este sau că suntem cu toții. ***al

Cuvintele “urâte” sunt ca fumatul în curtea școlii: știm că nu face bine, dar arătăm “cool”. În mediul de afaceri însă, nimic nu strică credibilitatea unei persoane mai mult ca o înjurătură. Denotă lipsa unei abilități minime de a judeca formalitatea unei situații, ceea ce se cuvine și ce nu și arată o lipsă de control asupra propriilor emoții. Desigur, nu e cazul să ne purtăm în mod clinic. Oamenii au nevoie să rezoneze, să creeze complicitate și să înjure uneori. Unii chiar insistă că nu pot avea încredere în oameni care nu înjură, ca și cm le lipsește calitatea de a fi umani, deci cu vicii. Însă trebuie să ne aducem aminte că datorăm respect tuturor oamenilor cu care lucrăm sau ne dorim să lucrăm, indiferent de statut profesional. Pentru sănătatea relațiilor profesionale și a unei imagini decente este recomandată eliminarea cuvintelor “urâte” din vocabular, în mediul profesional. Putem fi spirituali și fără să amintim de clădiri religioase sau rude ale oamenilor din jurul nostru. Este vorba despre adaptabilitate. Nu zic să nu ,,scăpăm'' un cuvânt urât, dacă face bine la starea emoțională proprie dar trebuie să avem grijă unde ne exprimăm așa, în ce context ne permitem.

Avem loc pentru alte expresii, cu siguranță. Auzim deseori expresia “vocabular bogat”, cu referire la abilitatea cuiva de a exprima ceva cu expresivitate, potrivindu-și cuvintele astfel încât ideile exprimate nu doar că sună bine, ci sună frumos. Abilitatea aceasta se poate dobândi prin practică. Este deosebit de important să practicăm în fiecare zi cititul de cărți, să ne filtrăm sursele de informații, să ascultăm oratori, să vizionăm dezbateri, să căutăm experiențe care să ne îmbogățească, să ne uităm la documentare, să facem exerciții de memorie, câte un cuvânt nou pe zi, etc.

Memoria noastră nu are o capacitate finită.

Să nu ne fie frică să învățăm ceva nou în fiecare zi.