30/06/2025
În anul 1973, psihologul David Rosenhan a realizat un experiment care a zguduit din temelii lumea psihiatriei.
Experimentul a fost, în esență, desfășurat în mod clandestin. Opt persoane, printre care se afla și Rosenhan însuși, s-au prezentat în diverse spitale de psihiatrie din țară, pretinzând că aud voci — halucinații auditive. În realitate, aceste simptome nu existau, însă medicii i-au internat ca pe niște pacienți autentici. După internare, toți „pseudopacienții” s-au comportat normal, firesc, fără a mai afișa vreun simptom patologic. Mai mult decât atât, au afirmat cu insistență că se simt bine și că vocile au încetat.
Cu toate acestea, personalul medical nu i-a crezut și a insistat ca aceștia să continue tratamentul medicamentos. Paradoxal nu este faptul că medicii nu au reușit să le detecteze simularea, ci mai degrabă că alți pacienți — cei real suferinzi — i-au recunoscut ca impostori.
După ce primii participanți la experiment au fost externați, Rosenhan a reluat cercetarea. De această dată au fost selectate douăsprezece spitale din întreaga țară, în care a fost trimis un nou grup de pseudopacienți. Fiecare dintre aceștia a fost diagnosticat cu diverse tulburări, de la psihoză depresivă până la schizofrenie, și, desigur, au fost internați.
Și de această dată, comportamentul lor în spital a fost complet normal. Cu toate acestea, nici ei nu au fost externați prea curând. Mai mult, în fișele lor medicale au fost trecute diagnostice false, care nu reflectau starea lor reală.
Când rezultatele experimentului au fost făcute publice, reacția opiniei publice a fost una de profund șoc. Încrederea în psihiatrie s-a zdruncinat brusc, iar validitatea metodelor sale a fost pusă sub semnul întrebării.
Această reacție a determinat una dintre cele mai renumite instituții psihiatrice să-l invite pe Rosenhan să repete experimentul în cadrul propriu. S-a convenit că, timp de trei luni, unul sau mai mulți pseudopacienți ar încerca să pătrundă în spital, iar personalul urma să-i depisteze. Această înțelegere a presupus ca fiecare pacient nou admis să fie evaluat și din perspectiva posibilității de a simula boala.
Rezultatul a fost tulburător: dintre 193 de pacienți, personalul spitalului a identificat 41 drept simulanti, iar alți 42 au fost suspectați pe nedrept. În realitate, însă, Rosenhan nu trimisese niciun pseudopacient în acea unitate — toți cei suspectați de simulare erau, în fapt, pacienți autentici.
Acest experiment a reprezentat una dintre cele mai puternice lovituri aduse vreodată psihiatriei moderne. Competența și discernământul chiar și al celor mai reputați psihiatri au fost puse la îndoială. A devenit imposibil să nu se ajungă la concluzia: „E limpede că, în spitalele de psihiatrie, nu putem distinge cu adevărat între cei sănătoși și cei bolnavi.”
