04/03/2026
Exercițiu cu cardurile metaforice PERSONA (https://therapycards.eu/product/persona/)
„Trei fețe ale dependenței"
Scopul: Conștientizarea de către client a propriului „Eu” modificat de substanțe, identificarea beneficiilor secundare ale dependenței și activarea resurselor interne pentru construirea unui viitor sănătos.
!Acest exercițiu se va desfășura de către un specialist calificat în domeniu!
Materiale necesare:
1. Un set de carduri metaforice „Persona” (portrete diverse, care prezintă personaje de diferite vârste, sexe și stări emoționale).
2. O fișă de lucru (sau o foaie goală împărțită în trei coloane/zone).
3. Un pix.
Instrucțiuni pentru specialist:
Înainte de a începe, este esențial să creezi un spațiu sigur, fără judecată. Explică-i clientului că aceasta este o explorare, nu un test. Cardurile sunt ca niște oglinzi – ele nu prezic viitorul, ci ne ajută să vedem ceea ce există deja în interior, ne oferă indicii.
Etapele lucrului:
Etapa 1: Introducere și pregătire (5 minute)
"Bună ziua. Vom lucra astăzi cu un set de carduri-portrete. Subconștientul nostru vorbește adesea prin imagini. Te rog, alege un loc confortabil și respira adanc de câteva ori. Vom explora trei momente importante în timp pentru a înțelege mai bine situația ta și pentru a găsi o cale de urmat. Privește acest proces cu curiozitate."
Etapa 2: Alegerea cardurilor (10-15 minute)
Așază cardurile pe masă cu fața în jos (închis, "pe orbește") sau ca un evantai cu fața în sus (deschis), în funcție de gradul de anxietate al clientului.
· Pentru clienții mai raționali și anxioși este mai bine să lucrați cu cardurile deschise – ei păstrează astfel iluzia controlului.
· Pentru clienții care sunt în negare profundă este mai bine să lucrați cu cardurile "pe orbește"(cu fața în jos), deoarece alegerea va fi mai sinceră.
Roagă clientul să aleagă (să extragă) câte un card pentru fiecare cerință. Prezintă cerințele una câte una, notând alegerea înainte de a trece la pasul următor.
Cerința nr. 1: Cardul Nr.1- „Eu înainte”
· „Te rog, alege un portret care te reflectă pe tine ÎNAINTE ca dependența să înceapă să-ți afecteze serios viața. Persoana care erai la începutul drumului sau înainte de primul consum. Nu contează asemănarea fizică, ci senzația interioară, starea sufletului. Cum era acea personalitate?”
Analiză și interviu. Întrebări pentru cardul Nr.1 („Eu înainte”)
· Descrie această persoană. Ce fel de privire are? Ce simte?
· Care era scopul ei în viață, visul ei? Ce era important pentru ea (valorile)?
· Care a fost prima trăsătură de caracter care s-a pierdut când a apărut dependența?
· (Comentariu pentru terapeut: Aici căutăm resursele și calitățile pierdute care vor deveni sprijin în viitor).
Cerința nr. 2: Cardul Nr.2 - „Eu în timpul”
· „Acum alege un portret care te reflectă pe tine în perioada dependenței active. Privește aceste fețe. În care dintre ele te recunoști pe tine cel/cea de azi, sentimentele, gândurile, comportamentul tău atunci când consumi sau ești în priza poftei? Cum arată „omul chimic”?”
Analiză și interviu. Întrebări pentru cardul Nr.2 („Eu în timpul”):
· Descrie acest personaj. Ce expresie facială are? Ce scrie în ochii lui?
· Ce încearcă această persoană să-i spună lumii? Sau ce ascunde?
· Ce îi oferă dependența? (Beneficii secundare: uitare, curaj, iluzia liniștii, apartenența la un grup?).
Dar ce îi ia?
· Dacă această persoană ar putea vorbi, la ce ar recunoaște? Care este durerea ei cea mai mare?
· (Comentariu pentru terapeut: Aici legitimăm sentimentele de rușine, vinovăție, agresivitate. Este important să separăm personalitatea clientului de „personalitatea chimică” din card).
Cerința nr. 3: Al treilea card - „Eu în viitor”
· „Și ultima alegere. Alege un portret care te reflectă pe tine în VIITOR, fără dependență. Nu doar „treaz”, ci cu adevărat fericit, întreg, împlinit, așa cm poți deveni dacă parcurgi acest drum. Ce resursă se ascunde în această față?”
Analiză și interviu. Întrebări pentru cardul Nr.3 („Eu în viitor”):
· Privește această persoană. Ce s-a schimbat în privirea, în postura ei?
· Ce știe ea, ce nu știu celelalte două?
· Ce calități ale ei au ajutat-o să iasă din dependență? (Resursa).
· Ce înseamnă „libertatea” pentru ea acum? Cu ce este umplută viața ei în locul consumului?
· Dacă ea ți-ar da un sfat de pe acest „mal curat”, ce ți-ar spune?
Etapa 3: Puntea și integrarea (10 minute)
Acesta este momentul cheie al consilierii. Clientul vede adesea un decalaj uriaș între cardul Nr.1 (resursa pierdută) și cardul Nr.3 (visul), simțind că „acel om sunt eu, dar nu mai pot ajunge acolo”.
Sarcina ta:
1. Ia cardul Nr.1 („Înainte”) și cardul Nr.3 („Viitor”) și pune-le una lângă alta.
2. Spune: „Uite, cardul Nr.1 și cardul Nr.3 sunt de fapt aceeași persoană. Privește-le. Ce au ele în comun? Ce calitate din omul din trecut este vie și în omul din viitor? (De exemplu: „capacitatea de a visa”, „sinceritatea”, „puterea de a rezista”).
3. Acum, uită-te la cardul Nr.2 („Dependența”). Poate fi privit ca un nor negru sau o mască care a acoperit această persoană pentru o vreme? Ce trebuie să înțelegi tu din cardul Nr.2 pentru ca acest nor să se risipească și să-l lași pe cel din cardul Nr.3 să respire?”
4. Stabilește un prim pas concret pentru următoarele 24 de ore, inspirat de cardul Nr.3 (ex: „Omul din viitor ar bea apă acum? Sau ar face o plimbare? Să facem un pas mic în direcția lui”).
Etapa 4: Finalizarea (5 minute)
„Ține minte aceste imagini. Când pofta sau gândurile negre revin (cardul Nr.2), nu uita că este doar o mască. Adu-ți aminte de omul din cardul Nr.3 – el există deja în tine, așteptând să-i dai voie să iasă la lumină.”
Recomandări pentru terapeut (din experiență practică):
1. Dacă clientul a ales un card Nr.2 (dependența) foarte agresiv sau „mort”, l-ai putea întreba: „Ce protejează această agresivitate? Dacă i-ai da drumul, ce ai simți?” (De multe ori, furia protejează o durere profundă).
2. Dacă toate cardurile sunt „negative” sau „triste”, poate fi un semnal al unei stări. Rolul tău este să adresezi întrebări potrivite pentru ca clientul să găsească măcar o rază de lumină în cardul Nr.3, care ar trebui sa devina o resursă pentru client.
3. Confidențialitate absolută: Asigură clientul că tot ce spune rămâne între voi, ceea ce îi va permite să fie mai deschis.
Acest exercițiu este puternic tocmai prin simplitatea sa, permițând clientului să-și vadă drumul (trecut-prezent-viitor) și să-și (re)descopere resursele interioare pentru recuperare.