08/09/2026
“𝑆𝑝𝑒𝑟 𝑠𝑎̆ 𝑡𝑒 𝑖𝑛𝑡𝑒𝑟𝑒𝑠𝑒𝑧𝑒 𝑠̦𝑖 𝑠𝑎̆ 𝑝𝑜𝑡̦𝑖 𝑚𝑒𝑟𝑔𝑒.” Așa începe Mihai Pascar, doctorand la CESI în Studii culturale, să ne povestească azi despre Școala internațională de vară de la San Gimignano: „Acesta a fost mesajul cu care Laura Mesina, directoarea școlii noastre doctorale și 𝑏𝑜𝑜𝑠𝑡𝑒𝑟-ul nostru academic cel mai devotat, a însoțit e-mailul cu apelul pentru contribuții pe care l-a primit și s-a gândit să mi-l redirecționeze. Asta se întâmpla acum câteva luni, prin iunie. A crezut că mi s-ar potrivi această școală de vară și a intuit perfect. E, de fapt, o chestie curentă, la CESI, să primim toți 𝑐𝑎𝑙𝑙 𝑓𝑜𝑟 𝑝𝑎𝑝𝑒𝑟𝑠 pentru conferințe, congrese, schimburi de experiență. Și, de multe ori, dintr-un astfel de gând bun se nasc experiențe care ne influențează în modul cel mai prielnic, și academic, și personal. A fost grozavă școala de vară 𝐼 𝑙𝑎𝑏𝑖𝑟𝑖𝑛𝑡𝑖 𝑑𝑒𝑙 𝑠𝑎𝑐𝑟𝑜. 𝐼𝑙 𝑟𝑒𝑙𝑖𝑔𝑖𝑜𝑠𝑜 𝑡𝑟𝑎 𝑚𝑒𝑚𝑜𝑟𝑖𝑎, 𝑖𝑑𝑒𝑛𝑡𝑖𝑡𝑎̀ 𝑒 𝑐𝑢𝑙𝑡𝑢𝑟𝑒 𝑑𝑖𝑔𝑖𝑡𝑎𝑙𝑖, zilele trecute, în Toscana! Sunt rare prilejurile în care te poți reuni cu oameni care se apleacă asupra religiei în mod științific, nepartizan, riguros, dar cu respect, luând în serios toate căutările de sens. Am început prima zi de lucrări în San Gimignano, “Manhattanul Evului Mediu”, orașul cu paisprezece turnuri uriașe care încă tronează deasupra clădirilor din piatră, care stau în picioare de aproape o mie de ani. Un oraș plin de imagini de Giotto, Ghirlandaio, Lippo Memmi, Gozzoli și atâția alții. Ba, chiar, școala noastră a avut prima sesiune în Sala di Dante, în umbra celebrei 𝑀𝑎𝑒𝑠𝑡𝑎̀ a lui Lippo Memmi, pictată puțin după 1300. Ce loc mai potrivit pentru a discuta despre noile religii digitale, secularizare, identitate și memorie în 2026, decât încăperea în care Dante a vorbit în pledat cauza guelfilor în fața oamenilor locului? Apoi, pentru următoarele zile, ne-am mutat în abația San Michele, în Badia di Passignano; umblă vorba că Ghirlandaio a plecat de aici fără plată pentru frescele sale, dar a lăsat o Cină de Taină la fel de impresionantă și de adâncă în semnificații ca “verișoara” ei din Milano, pictată de Leonardo. Evident, mai puțin cunoscută. Azi, aici, în fostele încăperi monastice, sunt organizate evenimente academice, iar fostele chilii sunt deseori transformate în camere de oaspeți pentru cercetători din lumea întreagă. În ultimele zile, ne-am adunat câteva zeci de tineri, profesori și autori din Italia, din România, din China, din Irlanda, din Belgia, ne-am împărtășit proiectele de cercetare, am dezbătut, ne-am notat noi titluri, am tăifăsuit, am râs, am legat prietenii și, din când în când, am fost întrerupți de câte un gâscan sau unul din cei aproape șaizeci de iepuri care aleargă liberi toată ziua prin grădinile mănăstirii. Erau curioși și ei, pesemne, voiau să afle în ce sens e fandomul un fenomen religios; altfel, de ce-ar fi tot nimerit în pragul sălii noastre? Iar vinul roșu, curat, făcut din struguri culeși din podgoriile abației, care nu a lipsit de la mesele ce ne-au fost oferite cu generozitate aici, nu a făcut decât să ne stimuleze intelectual. Dar asta rămâne doar între noi.”