Panze si puncte, atelier de cusaturi populare

Noaptea strigoilor și descântecele din noaptea Sf. Andrei

E greu să definim strigoiul. O fi om posedat de un duh necurat? O fi suflet rămas suspendat între două lumi, între tărâmul pământenilor şi al celor morți?
Țăranul român credea că strigoii sau strigoaicele sunt fie duhuri ale morților, fie oameni vii al căror suflet, în noaptea Sfântului Andrei, bântuie satele, pricinuindu-le oamenilor şi vietăților din ogradă felurite pagube. Despre ei se credea, printre altele, că sug sângele nefericitelor victime.
Cât de mare era teama de strigoi reiese din numeroasele mijloace de apărare împotriva lor. Deşi diverse, aceste arme simbolice au un numitor comun, și anume un ingredient: usturoiul. În noaptea Sfântului Andrei, țăranii de altădată fie mâncau usturoi, fie îşi ungeau trupul cu el, în special fruntea şi spatele. Intrările în casă – uşa, ferestrele, hornul sobei – erau şi ele unse. Nu erau neglijate nici animalele din bătătură (vaca, oaia, capra).
În plus, cei credincioşi, în ajunul Sfântului Andrei, când amurgea, se rugau cu sârg, cu multă râvnă la icoane pentru ca bunul Dumnezeu să îi apere de asaltul strigoilor.

Descântecul este o incantație care se situează pe granița ambiguă dintre magie şi religie. Uneori are fizionomia unei rugăciuni, alteori intră în orizontul tenebros al vrăjilor.
Descântecele sunt foarte diverse: de deochi, de aplecate, de Iele, de sperietură... Descântecele pot fi trimise pe o apă curgătoare, iar arta descântatului presupune folosirea de diverse materii cu potență magică: se descântă, de pildă, în ceapă, cărbuni, cositor.
Unele descântece sunt legate de noaptea Sfântului Andrei. Strigoii pot vlăgui omul, adică îi iau toată puterea, toată vitalitatea. Pentru a-și reveni, cineva priceput la astfel de incantații trebuie să vină să-l descânte.
În descântecul următor, Maica Domnului este chemată să coboare în trupul bolnavului și să-l vindece: „A plecat strigoaica / Din casă în casă, / Din coș în coș / Și-a găsit / Toate casele-ncuiate / Toate ușile astupate, / Numai la N. / Casa descuiată, / Ușa destupată, / Coșul desfundat. / În casă cm intră, / La N. Alergă ,/ Inima-i fură, / Oasele-i zdrobi, / Sângele-i sorbi / Maica Precesta / După strigoaică se luă. / -Maicilor, / Împărăteselor, / Să dați lui N. / Inima la loc, / Oasele la loc, / Iar N. să rămâie curat, / Luminat, / Ca steaua din cer, / Ca roua din câmp / Ca șorțul Maicei Precesta.”

În mentalitatea țăranului român, ziua Sfântului Andrei este un timp ideal pentru descântecele și farmecele erotice. Să intrăm puțin în logica magiei erotice.
Știm din propria experiență că de multe ori inima ți se înflăcărează pentru o anumită persoană, dar ea rămâne indiferentă la săgețile lui Eros. Ion Creangă, un scriitor emblematic al culturii române, are o însemnare pe cât de plină de haz, pe atât de adevărată: „Dragi ți-s fetele, Ioane?” „Dragi mi-s.” „Dar tu lor?” „Și ele mie”. Revenind la relația presupusă în scenariul descântecelor, îndrăgostitul sau îndrăgostita, prin apelul la descântătoare, caută ca pe calea magiei să stârnească același sentiment în persoana pe care o iubește nebunește. Doar că, recurgând la recuzita magiei, îndrăgostitul anihilează, pur și simplu, liberul arbitru al celuilalt: descântecele de dragoste prezintă îndrăgostirea provocată prin intermediul lor ca boală, lipsire a puterii vitale, întunecare a minții.
Am ales două descântece de o frumusețe izbitoare.
Primul, un descântec „de urât”, spune așa: „Întorc urâtu / De nu-l mai cuprinde pământu, / Și aduc dragostea / De n-o mai cuprinde pajiștea”.
Al doilea este o chemare - o incantație - a soarelui: „Sfinte soare, / Sfânt Domn mare! / Eu nu ridic vânt / De la pământ, / Ci cercul tău / În capul meu, / Razele tale / În genele mele. / Sfinte soare, / Sfânt Domn mare! / Ai 44 de răzișoare, / Patru mi le dă mie / Și patru ține-le ție; / Două să mi le pun / În sprâncenele mele, /Și două în umerii obrazului, / La toți feciorii să le par / Cireș de munte înflorit, / Cu mărgăritar îngrădit!”.
În noaptea Sfântului Andrei, fecioarele ard de dorința de a-și visa ursitul, adică pe cel care le va fi soț pe viață. În unele locuri din nordul României, în ajunul zilei de Sfântul Andrei, înainte de culcare, ele pun sub pernă 41 de fire de grâu și spun descântecul următor: „Voi, 41 de fire de grâu, / Eu voi adormi / Și voi hodini, / Dar eu mă rog lui Dumnezeu / Să-mi trimită îngerul meu, / Să-mi arate pe ursitorul meu, / Cel ce mi-i dat de Dumnezeu!”.

Text: Ciprian Vocilă, sociolog la Muzeul Național al Țăranului Român

Sursa foto: Arhiva de Imagine MȚR - Colecția Aurel Bauch | Vânzător de usturoi la târg, 1937-1938 (BA-563)
---> https://bit.ly/3meKZJt

Astăzi, pașii ne-au dus în colţul sud-vestic al Ţării Bârsei, în localitatea Vulcan sau Wolkendorf, cm o numeau sașii - întemeietorii așezării.
Pe peretele sudic al navei bisericii evanghelice din Vulcan, pe caseta din dreptul turnului, se găseşte un ceas solar. Cadranul acestuia este pictat sub forma unei eşarfe semirotunde cu capetele în falduri. Deasupra capătului drept este pictat un cocoş, care indică răsăritul. Ceasul solar este prevăzut cu o tijă metalică numită gnomon. Deplasarea Soarelui pe bolta cerească mută progresiv poziţia umbrei gnomonului și indică orele de zi. Cadranul este numerotat descrescător de la 5 la 12 și de la 12 la 6, în cifre arabe. Jumătățile de oră sunt marcate prin romburi.

(c) Asociatia Maya Mastermind
autor text: Cristina Tanase, istoric
(c) ilustratie: Liana Stanescu
(c) concept grafic: Diana Ioana Bobeș
~ acest material nu poate fi reprodus ~

Iia românească, cel mai celebru element identitar al patrimoniului cultural românesc, reprezintă geneza culturii noastre.

Credit foto: Centrul de Ecologie Montană Moieciu / fotograf Alina Bobu

Un nou proiect cultural in plina desfasurare. De aceasta data ne-am oprit asupra patrimoniului cultural construit din Tara Barsei. :)

Povestea timpului in turnurile cu ceas din Țara Bârsei Proiect cultural de educatiei despre patrimoniu, implementat de Asociatia Maya MAstermind si cofinan

"A alege modelul potrivit, a insira cu gust colorile una langa alta, este o arta, si in privinta aceasta femeia romana, cu drept putem zice ca e maestra...
Autoarea acestui mic volum, edat intr-o editie cat s-a putut mai eftina, pentru a putea da posibilitatea de a se folosi de el orisicine, il trimite surorilor sale cu via dorinta si rugaminte, de-al face sa strabata atat in larga zare a sesului cat si pana in inima muntelui".

Sursa: Colectie privata. Multumim dlui Filip Pruncu pentru efortul depus de a poza si a ne trimite continutul acestui mic album.