04/04/2018
Aveți o pasiune pentru științe și doriți să o diseminați mai departe? Fondul Științescu este în căutare de noi talente! Puteți aplica cu încredere! Proiectul STEAM Hub este dovadă vie că se poate :)
Fundația Comunitară Brașov lansează astăzi a doua ediție a programului Fondul Științescu, un program de finanțare pentru educație în științele exacte.
Aplică până la 23 Aprilie.
Ne propunem ca prin Fondul Științescu să încurajăm pasiunea pentru științe și tehnologie a copiilor şi tinerilor între 8 şi 18 ani. Ne dorim ca, prin oferirea unor alternative inovatoare, elevii brașoveni să devină interesați de domeniul STEAM (știință, tehnologie, inginerie, artă și matematică) și să urmărească din pasiune să-și dezvolte o carieră în inovație și tehnologie.
Ghidul de finanțare, calendarul fondului și formularul de aplicație pot fi consultate la adresa http://brasov.stiintescu.ro/detalii-inscriere/. Programul îi încurajează pe cei care vor să aplice să propună proiecte educaționale care promovează inovarea și creativitatea, implicarea activă a elevilor, interdisciplinaritatea, motivația intrinsecă și dezvoltarea abilităților mai mult decât transmiterea informațiilor.
Împreună cu un grup de mentori, membrii echipei Fundației Comunitare Brașov vor oferi celor care vor să aplice suport pentru scrierea și implementarea proiectelor. Echipele care vor primi finanțare vor beneficia, de asemenea, de sprijin în comunicare, motivarea şi implicarea elevilor și în managementul proiectelor.
Programul Științescu este implementat în Brașov de Fundația Comunitară, alături de Romanian-American Foundation şi partenerii locali Benchmark Electronics Romania, Miele, Atos, Duvenbeck Logistik, Hastag Kiwi.