08/07/2020
“Cum îi arăți copilului mic empatie când este tare supărat, nervos, anxios sau furios?
Tendința multor părinți care au îmbrățișat de ceva vreme principiile educației cu blândețe este de a-i oglindi copilului emoția - în plină criză a acestuia - copiind-o exact pe propriul chip și în propria voce. Cu alte cuvinte, mama sau tata "coboară" și "se îmbracă" în starea copilului, devenind ei înșiși îngrijorați, neliniștiți, anxioși sau alertați. În speranța că sunt astfel de ajutor.
Comportamentul în sine vine din bune intenții și din nevoia de a răspunde copilului cu înțelegere, empatie. Nu este neapărat însă ceea ce educația cu blândețe recomandă. Sau, mai degrabă, nu explică până la capăt ce e de făcut.
Când un copil se destabilizează emoțional, "neuronii lui oglindă" au nevoie să vadă în ochii părinților, pe fața, în pulsul, postura și energia corpului lor cm arată, de fapt, starea de echilibru, încredere și optimism. Subconștientul lui are nevoie, în plină criză, să primească mesajul că mama sau tata sunt acolo lângă el, având totul sub control, capabili să îl cuprindă sau includă pe copil, cu tot cu furtuna lui, într-o mereu prezentă stare de liniște și de autocontrol.
În crizele lor de tot felul, copiii au nevoie de cineva care să "modeleze" prin prezența lui neperturbată, starea de putere, liniște, optimism.
Empatia sau reacția în oglindă a părintelui trebuie să se manifeste în cuvinte - "da, văd, deci ești trist, înțeleg de ce..." - dar nu și în starea emoțională a acestuia, dacă ea ajunge să se alinieze, tot în oglindă, copilului. Vocea părintelui nu arată empatie dacă e milloasă, agitată, alarmată - ci arată că adultul în sine se destabilizează odată cu copilul. Ceea ce creează acestuia și mai mare panică, furie, anxietate.
Exersați puterea de a sta centrat, sigur, în control al propriilor emoții când se declanșează torentul lor de lacrimi sau proteste. “ - Oana Moraru🙏🏽😊❤️