CURSURI PICTURA DESEN BRASOV

Aseara m-am uitat la "28 Days" pe Netflix si m-a lovit un pic. Da, poate parea despre drug addicts, nu despre noi, care traim o viata exemplara fara droguri. Viata mea arata ca un detox retreat pe din afara si totusi... Cei care lucreaza cu mintea lor de ceva timp stiu adevarul. Suntem cu totii dependenti de ceva, ca e mancat compulsiv, ca e scrolling compulsiv, ca e sport in exces, calatorit, s*x compulsiv, relatii de suprafata, etc. etc. Zicea profesoara mea de Contact Improvisation ca parca social media, ori nu le folosesti deloc, ori te acapareaza cu totul. Ca sunt facute in asa fel ca parca nu exista cale de mijloc. Spuneti-mi voi daca ati gasit cale de mijloc, ca eu nu am reusit. Mi-am pus intrebarea, ce cautam cand deschidem compulsiv social? Tot filmul de aseara mi a raspuns la aceasta intrebare: instant gratification. Fast dopamine release, in loc sa merg afara la o plimbare pentru ceva care obtin mai greu, dar care e mai de durata si de impact, in natura.
I-a zis terapeutul la un moment dat, personajului interpretat de Sandra Bullock: you always use humour to deflect when you feel uncomfortable? Mda, si mie in terapie mi s-a atras atentia ca folosesc umorul sau autoironia sa disociez, si de atunci o observ si la mine si la cei in jurul meu... Facem haz de necaz cm s-ar zice, ca sa nu simtim durerea proprie, si ca sa ne pastram "a cool composure" in societate, sau ca sa ne "protejam" cand exista riscul sa ne conectam cu cei din jur... Dar e tot o fuga de noi insine la fel ca folosirea oricarui drog... Imi doresc sa ma conectez cu mine, sa fiu constienta de toate acele situatii in care fug de mine. Si da, filmul asta m-a lovit, pentru ca desi nu consum droguri sau mult acool ca persoanajele din film, consum altele mult mai periculoase, pentru ca sunt invizibile. In imagine o pictura mai veche care e intr-o colectie privata. Mi s-a parut sugestiva pentru subiectul asta al adictiilor, si al auto orbirii impuse. Se numeste Maze.

Butterfly Effect

20X20 CM, Watercolour, November 2025

100x70 CM, Watercolour on Canvas, 2025

In that night Cristina left. Her departure point was a red beach and a red sea. On the beach there were the children, the two girls, who were playing. The dog was also there, playing with the kids. She was standing in front of me on the beach and she was talking. She kept talking all night long, like she had so much to tell me. She probably talked to my soul, as I could not understand a word, maybe because I was still connected to the Earth. I could see that she was becoming more and more red like all the surroundings. She kept talking and I just stood there listening attentively. I looked at her, at her beauty, at her very long thick dark hair. In the morning she embraced me, and then she looked at the dog. She hesitated, but in the end she took the dog in her arms and embraced it too. She looked at the kids but let them play, she did not interrupt them. And then she turned around and she walked towards the sea. When she got to the sea, she started walking above the sea into the red sky, further and further away, higher and higher, till she disappeared. She did not look back. That night together on the red beach next to the red sea kept me sane, while all the others were breaking. Though my soul was crying, and I wanted so bad to honour her decision.

Am observat cerul intr-o seara, pentru a-l picta in acuarela. Totul se schimba cu repeziciune, norii se tot miscau si transformau, erau albastru foarte inchis, rotunzi si densi, apoi au inceput sa se tot intinda si sa capete nuante de purpuriu si smarald. Apoi rozul a stapanit totul, cand soarele s-a insotit cu mama regina pamant. Unirea lor nu.putea fi decat una pasionala in rosu flacara si oranj, Am facut doua studii cat am putut de repede, si am realizat cm observatia necesara picturii, de fapt m-a conectat cu Totul, si cm am simtit ca sunt parte din Tot. Am simtit cm tot ce exista se uneste si e conectat intr-o perfecta armonie, si cm eu sunt doar o mica parte a acestui intreg care cuprinde si oameni, cer, mare, pamant, stanci, plante, pesti, pasari insecte nisip si tot ce este...
Pictura ne conecteaza cu viata care curge si pulseaza in noi. Restul e zgomot si e in competitie pentru atentia (energia) noastra. Noi alegem daca vrem sa fim marionete sau conectati cu viata din noi.

Cu cat incepem sa ne cunoastem mai mult pe noi insine, cu atat incepem sa intram tot mai mult si mai des in flow. As putea scrie carti intregi despre toate sincronicitatile si momentele magice din ultimii ani, dar uite de exemplu ieri o mica sincronicitate care m-a amuzat. Ieri am gasit inca o victima a pisicii mele pe terasa. De data asta era un sobolan foarte mare si gras care statea pe o parte, si daca nu ar fi avut cateva urme de ghiare lungi pe grumaz, care probabil i-au fost fatale, as fi zis ca dormea. Totusi mie mi-a intors stomacul pe dos si m-am gandit cu groaza ca pisica asta dulce care ma terapizeaza si imi face reiki si biscuiti zilnic, e posibil o criminala in disguise. Nici nu stiu cm a facut, ca Elise nu are nici 3 kg, e foarte mica. In fine, fiind eu oripilata si traumatizata, si jelind viata curmata prea devreme a sobolanului, care sigur era stalpul familiei, si intrebandu-ma in acelasi timp cm scap de ramasitele lui rapid, vad un domn pe strada, eu fiind pe terasa. Il intreb ce are in sacul de rafie, sa nu cumva sa lase sacul acolo, ca se mai intampla pe la noi. El zice, nu, am capcane pentru sobolani. Am zambit, realizand ca Universul mi-a trimis chiar pe cineva in domeniul de care aveam nevoie. A venit sus langa curte sa imi lase capcane, si a intrat pe terasa sa inspecteze victima, ca intre timp descuiasem poarta. "Da, asta da exemplar, ce mare e...". Nu a vrut sa-l atinga, a zis ca el se ocupa sa ii omoare, nu de cei morti deja, dar a stat langa mine sa-l iau cu lopata si sa-l arunc in padure. M-a sustinut deci sa devin cea mai puternica versiunea a mea, sa fiu amazoana care imi doream sa fiu. Nu era chiar masculinul pe care mi-l doream, dar era masculinul de care aveam nevoie. Nu asa e si in viata pentru unele din noi? 😅
O pictura mai veche in imagine, cu Tasha, mama lui Elise, actuala mea terapeuta, healer si shaman si guardian si hunter... Cu Elise nu am o pictura, dar sigur merita si acum e in plan.