29/10/2025
💐 Azi am o “felie de tort” pentru tine!
Sper sa îți placă!
De ziua mea, când am împlinit 43 de ani (apropo, vă mulțumesc tuturor pentru urări — și dacă te afli printre cei care au uitat, e ok. Și eu mai uit. Cu toții uităm. E omenesc 😊), anul acesta a fost diferit.
Și nu din cauza mea, ci dintr-un motiv extern.
Pe lângă cadourile simple și frumoase, cm îmi plac mie, am primit… FLORI.
CE? Da, flori. Trandafiri.
Frumos mirositori.
Și, mai ales, surprinzători — pentru că i-am primit de la fiica mea.
Mi-a trecut prin minte imediat:
„Cum adică, o fiică îi oferă tatălui flori de ziua lui? Nu e invers?”
Și m-am surprins într-un dialog interior, în timp ce parfumul trandafirilor îmi inunda mintea cu stări de bine și în timp ce eram copleșit de îmbrățișări și cuvinte sincere, spuse din inimă.
După un timp, soția mea mi-a explicat „povestea” acelor flori.
Mi-a spus că a vrut ca fiica noastră să învețe ceva important:
să fie conștientă de momentul prezent și să se bucure de prezența celor dragi, cât sunt încă aici.
Mi-a spus că ea nu a avut această revelație cât timp tatăl ei era în viață.
Și că, atunci când i-a dus pentru prima dată flori la mormânt, a realizat cât de mult și-ar fi dorit să o poată face mai devreme.
Să-i spună tot ceea ce mai avea de spus.
Când am auzit asta, am simțit un nod în gât.
I-am spus că îi mulțumesc și că sunt profund recunoscător să am o soție ca ea — o femeie autentică, o mamă extraordinară, pe care nu aș fi putut „configura” mai bine nici dacă aș fi avut posibilitatea.
Unul dintre motivele pentru care îmi iubesc soția este pentru că își învață copiii să iubească autentic.
Autenticitatea ei este una dintre cele mai mari puteri pe care le are.
O folosește cu grație și curaj — chiar și atunci când reușește să mă „scoată din sărite”.
Dar tocmai asta iubesc la ea: felul ei autentic de a fi.
Faptul că o ajută pe fiica noastră să crească cu valori sănătoase este, pentru mine, cel mai frumos cadou pe care îl puteam primi de ziua mea.
💭 Le doresc tuturor bărbaților să poată vedea autenticitatea din soțiile lor și să o onoreze.
Chiar și atunci când le „apasă butoanele”.
Pentru că, de multe ori, de acolo vine cel mai mare dar: creșterea personală.
Și le doresc tuturor copiilor din lume să aibă șansa de a vedea și simți iubirea autentică a unei mame — poate cea mai sinceră și durabilă formă de iubire de pe Pământ.
În timp ce scriu aceste rânduri, simt din nou mirosul trandafirilor.
Lângă ei e un bilet semnat cu numele „Livia”.
Fiica mea trece acum prin perioada în care își formează identitatea.
Și, deși are un nume aparte, a ales să se semneze cu numele meu, feminizat.
Nu pot descrie în cuvinte ce am simțit în acel moment.
Poate că tu poți: cm ai numi sentimentul acela când vezi că propriul tău copil te poartă în el, nu doar prin sânge, ci prin iubire și recunoștință?
🌹 Florile, îmbrățișările și prezența…
Sunt, de fapt, cel mai frumos cadou pe care o persoană îl poate primi de ziua ei.
Am decis să scriu asta și pentru in speranța ca acest mesaj sa te inspire, așa cm cum m-a inspirat si pe mine!
Cu recunoștință,
Liviu Ursan ♥️📖