25/04/2023
”𝑪𝒐𝒏𝒔𝒕𝒓𝒖𝒊𝒎 𝒗𝒊𝒊𝒕𝒐𝒓 𝒑𝒓𝒊𝒏 𝒆𝒅𝒖𝒄𝒂𝒕̗𝒊𝒆!”
"Un copil fără educație este ca o pasăre fără aripi....... de aceea facilitarea accesului la educaţie face parte din obiectivele prioritare europene în domeniul educaţiei, fiind în strânsă legătură cu principiul egalităţii de şanse şi cu cel al nondiscriminării.
Dacă ne dorim să avem cursanți ADS bine integrași în societatea actuală, este necesar să le dăm și aripile pentru viitor, să le oferim tot sprijinul de care au atata nevoie". – Expert campanie, Pompilia Tișulescu.
Gazdele ultimului eveniment de promovare a campaniei de conștientizare a educației la orice vârstă, ce a avut loc ieri, au fost partenerii și beneficiarii proiectului ”𝐃𝐚, 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐄𝐝𝐮𝐜𝐚𝐭̗𝐢𝐞, 𝐃𝐚, 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐕𝐢𝐢𝐭𝐨𝐫!”, din cadrul jud. Brașov.
Astfel, echipa coordonată de d-na director Prof. Raluca Alexandra Ionascu a desfășurat activitatea #𝑪𝒐𝒏𝒔𝒕𝒓𝒖𝒊𝒎𝑽𝒊𝒊𝒕𝒐𝒓𝑷𝒓𝒊𝒏𝑬𝒅𝒖𝒄𝒂𝒕̗𝒊𝒆!
În cadrul evenimentului au fost prezenti:
👩🏫 Experți consilieri școlari, ce au prezentat grupul țintă - Monica Schiller;
👩🏫 Istoric prof. Corina Sporea Bărăgan, autor monografie ,,Cronica învățământului la Vama Buzăului, ce a prezentat repere din istoria localității și a învățământului la Vama Buzăului ;
👨🏫 Preot parohie Acriș, membru în Consiliul de Administrație al școlii- Pintilie Ciprian și Preot parohie Vama Buzăului, profesor doctor istorie Lazăr Nicu, au prezentat perspectiva parteneriatului școală-biserică pentru sprijinirea accesului la educație a copiilor proveniți din medii vulnerabile ;
👨🎓Primarul comunității Vama Buzăului, dl. Chirilas Tiberiu Nicolae, care a prezentat invitaților perspectivele de dezvoltare a comunei și a învățămîntului la Vama Buzăului.
De asemenea, evenimentul a continuat prin prezentarea exemplelor de bune practici, de către Expert ADȘ învățământ primar Sporea Tatiana, abordând cu beneficiarii tema ,,Apa- Proprietăți. Stări de agregare,,
________📚_________
#𝐄𝐜𝐡𝐢𝐩𝐚𝐃𝐞𝐏𝐫𝐨𝐦𝐨𝐯𝐚𝐫𝐞 a proiectului #𝐃𝐚𝐏𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮𝐄𝐝𝐮𝐜𝐚𝐭̗𝐢𝐞𝐃𝐚𝐏𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮𝐕𝐢𝐢𝐭𝐨𝐫 si-a propus promovarea valorilor școlii și educației în ansamblul ei, prin intermediul evenimentelor și activităților organizate în cele 14 comunităti din judetul nostru, incluse în proiect, activități care s-au derulat sub ochii dumneavoastră și cu ajutorul dumneavoastră! 🙏
Pe tot parcursul derulării campaniei, s-a urmărit îmbunătăţirea climatului din şcoli şi transformarea acestora în "𝐬𝐜𝐨𝐥𝐢 𝐩𝐫𝐢𝐞𝐭𝐞𝐧𝐨𝐚𝐬𝐞”, deschise spre comunitate, care abordează procesul educaţional într-un mod dinamic şi atractiv.
Printre cele mai importante aspecte asumate prin proiect se numără:
👉Integrarea tuturor copiilor/tinerilor în sistemul de învățământ, indiferent de statusul lor social;
👉Reducerea fenomenului părăsirii timpurii a procesului educațional;
👉Adaptarea metodelor de predare la nevoile copiilor;
👉Crearea unui mediu educațional incluziv și încurajator, centrat pe respectul pentru diversitate și creșterea performanței școlare;
👉Copiii si tinerii reintegrați în sistem au fost asistați de personal didactic pregătit în acest sens prin proiect, pentru realizarea eficientă a sarcinilor școlare, aprofundarea cunoștințelor predate la școală, dezvoltarea de competențe transversale.
___________👨🏫👩🏫________
𝐄𝐜𝐡𝐢𝐩𝐚 𝐝𝐞 𝐞𝐱𝐩𝐞𝐫𝐭̗𝐢 𝐜𝐚𝐦𝐩𝐚𝐧𝐢𝐞:
💬Coordonator campanie: Ion NEGRILĂ
💬Expert campanie: Pompilia Tișulescu
💬 Expert campanie: Carmen Manuela Clinci
💬Expert campanie: Cristina Bularca
💬Expert campanie: Elemér Lemhényi