13/06/2026
Sfârșitul anului școlar a adus pentru elevii claselor a VIII-a de la Școala Gimnazială "Anton Pann " momente deosebit de emoționante, marcate prin festivitatea de absolvire, urmată de un banchet organizat într-un cadru elegant,la Unique Garden. În cadrul festivității, elevii au primit diplome pentru implicarea în activitățile școlare și pentru efortul depus de-a lungul anilor de gimnaziu.
Au fost momente încărcate de emoție, zâmbete,aplauze și recunoștință, atât pentru elevi,cât și pentru profesorii și părinții care le-au fost alături în această etapă importantă a formării lor.
În aceeași seară,absolvenții au sărbătorit finalul ciclului gimnazial la Unique Garden,într-o atmosferă elegantă și festiva, bucurându-se împreună de una dintre cele mai frumoase amintiri ale anilor petrecuți în școala noastră. Evenimentul a demonstrat încă o dată că elevii noștri merită să fie apreciați și să se bucure de momente speciale,pe măsura muncii și a realizărilor lor.
Suntem mândri de absolvenții noștri și de tot ceea ce au realizat. Prin rezultatele,comportamentul și evoluția lor,ei arată că valoarea unei școli se măsoară prin oamenii pe care îi formează,iar elevii Școlii Gimnaziale "Anton Pann" demonstrează,zi de zi,că pot visa,pot munci și pot reuși.
Le dorim mult succes la Evaluarea Națională și în toate proiectele pe care le vor urma. Să păstreze mereu în suflet amintirile anilor petrecuți la Școala "Anton Pann" și să poarte cu mândrie numele școlii care i-a ajutat să crească.
Felicitări absolvenților promoției 2026! Sunteți motivul pentru care putem spune,cu încredere și mândrie, că la Școala Gimnazială "Anton Pann" se fac lucruri minunate!
07/06/2026
🌟Doamna profesor de limba engleză Chifane Cristina și doamna profesor pentru învățământ primar Lipan Constanța, cadre didactice ale Școlii Gimnaziale „Anton Pann” din Brăila, au absolvit cu succes cursul de formare „Make Technology Your Friend!”, desfășurat în perioada 1–5 iunie 2026, la Porto, Portugalia, în cadrul proiectului Erasmus+ 2025-1-RO01-KA121-SCH-000319387. 👌
❤️Organizat de Asociația Edu2Grow, cursul a avut ca obiective dezvoltarea competențelor interculturale, precum și a celor digitale și integrarea eficientă a tehnologiei în procesul educațional. Activitățile de formare s-au încheiat cu o sesiune de diseminare a informațiilor și bunelor practici dobândite pe parcursul mobilității, urmată de ceremonia festivă de acordare a certificatelor de participare. În cadrul evenimentului au fost premiate și echipele care s-au remarcat prin calitatea activităților de diseminare, printre câștigători numărându-se și echipa Școlii Gimnaziale „Anton Pann” din Brăila, o recunoaștere a implicării, profesionalismului și spiritului colaborativ demonstrate pe parcursul programului. 🍀
07/06/2026
📚🇪🇺 Ziua 4 a cursului Erasmus+, 2025-1-RO01-Ka121-SCH-000319387, 19387-MOB-0011, a fost dedicată explorării instrumentelor și resurselor digitale care pot transforma procesul de predare și învățare. Participanții au descoperit aplicații educaționale inovatoare, au învățat cm să creeze și să utilizeze podcasturi și materiale vizuale atractive, precum și cm să valorifice blogurile, website-urile și webquest-urile în activitățile didactice. De asemenea, au fost prezentate exemple practice de integrare a metodologiei digitale la clasă, evidențiind modalități eficiente de a crește implicarea elevilor și de a dezvolta competențele necesare în era digitală. O zi plină de idei, inspirație și soluții moderne pentru educația viitorului!
03/06/2026
🖥️ A doua zi a cursului Erasmus+ a fost dedicată explorării unor instrumente digitale inovatoare, precum Gemini, NotebookLM, Magic School, Suno, Napkin și LightCut. Participanții au urmărit cu interes explicațiile trainerului și au învățat prin exerciții practice, aplicând fiecare instrument pas cu pas pentru a-i descoperi potențialul educațional și creativ. O zi plină de descoperiri, colaborare și dezvoltare a competențelor digitale! 🌍
+
02/06/2026
Ziua 1 – Curs Erasmus+
Prima zi a cursului, organizat în cadrul Programului Erasmus+ 2023 – 1 – RO01 – KA120 – SCH – 000193359, a început cu o sesiune de bun venit susținută de formatorii Ricardo Querido Marques și Helena Isabel Correia Da Silva din Porto, Portugalia. Aceștia au prezentat obiectivele cursului, programul de desfășurare și rezultatele așteptate, punând accent pe dezvoltarea competențelor interculturale și digitale (ICT). Participanții au fost invitați să își împărtășească așteptările, temerile și posibilele contribuții la curs, creând încă de la început o atmosferă de deschidere, încredere și colaborare.
O parte importantă a zilei a fost dedicată prezentărilor realizate de reprezentanții instituțiilor participante. Zece dintre cele douăzeci de școli implicate în curs și-au prezentat instituțiile și au oferit o imagine de ansamblu asupra sistemelor educaționale din țările lor, în timp ce prezentările rămase sunt programate pentru ultima zi a programului. Echipa noastră a avut o prezentare detaliată despre Școala Gimnazială „Anton Pann” din Brăila, foarte apreciată atât de formatori, cât și de ceilalți participanți. Am evidențiat importanța incluziunii, a egalității de șanse și a dezvoltării potențialului elevilor noștri, oferind exemple de bune practici care reflectă angajamentul școlii noastre de a garanta succesul și starea de bine a fiecărui elev.
Dimensiunea interculturală a cursului a fost consolidată printr-un prânz intercultural comun, în cadrul căruia participanții au avut ocazia să socializeze, să facă schimb de experiențe și să afle mai multe despre tradițiile și culturile celorlalți. Ziua s-a încheiat cu o tombolă organizată pe baza schimbului de suveniruri aduse din țările de origine ale participanților. Această activitate a încurajat interacțiunea, curiozitatea culturală și învățarea reciprocă, contribuind la crearea unor legături puternice între membrii grupului. Per ansamblu, prima zi a fost atât productivă, cât și inspirațională, punând bazele unui proces de învățare, cooperare și schimb cultural care va continua pe parcursul întregului curs.
11/05/2026
Astăzi, în semn de apreciere pentru această reușită, în cadrul școlii a fost organizată o festivitate specială de către doamna director, moment emoționant prin care a fost celebrată munca și performanța elevei noastre. 👏
Ținem să adresăm mulțumiri sincere și doamnei profesor Anton Gina, pentru implicarea, sprijinul și profesionalismul cu care a îndrumat acest parcurs de succes. 🌸
Felicitări, Betty, pentru această realizare minunată! Îți dorim mult succes în continuare, putere de muncă și cât mai multe premii și împliniri! 💓
Suntem mândri de tine! 🌈
09/05/2026
🇪🇺✨ Elevii clasei I și preșcolarii Școlii Gimnaziale „Anton Pann” Brăila au participat cu mult entuziasm la evenimentul dedicat sărbătoririi Zilei Europei, desfășurat în Parcul Monument din Brăila.
Într-o atmosferă plină de culoare, veselie și energie, cei mici au celebrat valorile europene prin joc, creativitate, cântec și activități interactive, demonstrând încă o dată că prietenia, colaborarea și bucuria de a fi împreună unesc generații și comunități. 🌍💙💛❤️
Ne bucurăm că am fost parte din această zi specială, alături de sute de copii și cadre didactice implicate în promovarea spiritului european.
Mulțumim părinților pentru sprijin, implicare și pentru că ne sunt mereu alături în toate activitățile dedicate copiilor! 🤗
Felicitări tuturor participanților pentru momentele frumoase create împreună! ✨