21/12/2021
Asociatia Vladut After School
ONG pt apararea drepturilor si intereselor persoanelor cu dizabilitati
21/12/2021
06/10/2020
Echiparea și dotarea școlilor cu materialele necesare desfășurării actului educațional trebuie să fie o prioritate. Mai ales, găsirea mijloacelor prin care copiii vulnerabili, aflați în situații de risc sau în iminența abandonului școlar să poată participa la actul educațional, modern, atât de necesar în contextul actual, folosind mijloace tehnologice performante. Astfel, prin proiectul "Educația are prioritate", finanțat prin programul Start ONG, lansat de Kaufland Romania și implementat de Asociația Act for Tomorrow, Asociația Vladut After School a susținut copii venind din medii defavorizate sau din familii dezorganizate sau monoparentale, fără posibilități materiale astfel încât să se prevină abandonul școlar.
Astfel, un număr de 25 de elevi de la Școala "Petre Carp" din comuna Tufești, județul Brăila au beneficiat de tablete și abonamente la internet pe o durată de 2 ani, astfel încât actul educațional să aibă continuitate. Pe lângă aceste tablete, copiii au primit și rechizitele atât de necesare la începerea anului școlar. Astfel, am răspuns nevoilor comunității și am investit în educația generațiilor viitoare.
Prin acest proiect am răspuns apelului cadrelor didactice din localitate care ne-au transmis nevoile punctuale de instrumente moderne care facilitează actul educațional.
Mulțumim tuturor persoanelor implicate și mai ales voluntarilor fără de care acest proiect nu se putea implementa.
Satnoianu Vasilica, Teodor Egumenide, Tudorache Diana- Iuliana, Satnoianu Elena Daniela.
10/07/2020
În această perioadă dificilă pentru școli sprijinim nevoile urgente de educație a elevilor Școlii Gimnaziale ,,Petre Carp” din Comuna Tufești Județ Brăila prin dotarea cu instrumente moderne cu acces la internet și cu materiale inovatoare de învățare.
,,Educația are prioritate” este un proiect finanțat prin programul , lansat de și implementat de și se va desfașura în perioada Iulie - Septembrie 2020.
Inițiatorul proiectului este Asociația Vlăduț After School Brăila, care contribuie astfel la efortul cadrelor didactice de a face ca lecțiile să fie atractive, diversificate și interactive, elevii putând să-și dezvolte competențe folosind instrumente moderne care accelerează procesele de înțelegere.
Hai să aducem mai aproape speranța copiilor care doresc să fie pregătiți pentru viață!
Vă puteți alătura acestui proiect de oriunde, urmărind postările noastre, lăsând aprecieri și chiar împărtășindu-ne din gânduri.
G. Egumenide Elias Tudorita Rusu Diana Ghionu
Click here to claim your Sponsored Listing.
Location
Category
Contact the school
Telephone
Website
Address
Aleea Energei Nr 6 Bl. 27
Braila
810409
Opening Hours
| Monday | 08:30 - 12:00 |
| Tuesday | 08:30 - 12:00 |
| Wednesday | 08:30 - 12:00 |
| Thursday | 08:30 - 12:00 |
| Friday | 08:00 - 12:00 |