Meditații Limba şi literatura română, Bragadiru

Meditații Limba şi literatura română, Bragadiru Meditații Limba și literatura română 📚

Cadou de suflet 🎁Lucrez cu copii de peste 10 ani, iar în tot acest timp am învățat că fiecare copil are ritmul lui, prop...
11/09/2026

Cadou de suflet 🎁

Lucrez cu copii de peste 10 ani, iar în tot acest timp am învățat că fiecare copil are ritmul lui, propriul mod de a înțelege și, mai ales, nevoie de răbdare și încurajare.

Am întâlnit copii care aveau nevoie doar de puțină încredere în ei, copii care aveau anumite lacune și nu știau de unde să înceapă, dar și copii care aveau nevoie pur și simplu de cineva care să le explice pe înțelesul lor.

De aceea, m-am gândit ca în luna septembrie să ofer, din proprie inițiativă, 6 testări GRATUITE la limba română celor ce doresc să își cunoască nivelul . 🌸
Este pur și simplu un gest pe care vreau să îl fac pentru 6 copii, pentru că eu cred foarte mult în ideea că educația poate începe și cu un mic ajutor oferit la momentul potrivit, așa cm și eu am primit cândva . ❤️

📖 Testarea este destinată copiilor care doresc o evaluare la limba română, iar cele 6 locuri vor fi acordate în ordinea solicitărilor.
Dacă simți că pentru copilul tău ar fi utilă o astfel de evaluare, scrie-mi și îți ofer toate detaliile.

❗️important ❗️
10/09/2026

❗️important ❗️

❗️Important

Cu o experiență de peste 10 ani în domeniul educației și al pregătirii elevilor, îmi propun să ofer fiecărui copil sprijinul și îndrumarea de care are nevoie pentru a progresa și a avea încredere în propriile forțe.
Pentru o bună organizare, ședințele de pregătire au următoarea durată:
✏️ 60 de minute pentru elevii din clasele primare;
📖 90 de minute pentru elevii de gimnaziu și liceu.
Ședințele se desfășoară în grupe restrânse, de maximum 3-4 elevi, pentru a putea acorda fiecărui copil atenția necesară. În anumite situații, din motive obiective, este posibil ca un elev să participe temporar individual la ședință, însă nu pot garanta desfășurarea constantă a pregătirii în regim 1 la 1.
Pentru elevii care se pregătesc pentru examene, vom organiza simulări periodice, pentru a urmări constant progresul și pentru a identifica aspectele care necesită mai multă atenție.

📅 Simulările se vor desfășura în lunile:
septembrie, noiembrie, ianuarie, martie, aprilie, mai și iunie.

Consider că o comunicare permanentă cu părinții este esențială, astfel încât să putem susține împreună evoluția fiecărui copil. Rezultatele copiilor sunt obiectivul nostru comun!
Pentru orice informații sau clarificări, vă aștept cu drag să mă sunați sau să îmi lăsați un mesaj. 📩📞

❗️ImportantCu o experiență de peste 10 ani în domeniul educației și al pregătirii elevilor, îmi propun să ofer fiecărui ...
07/09/2026

❗️Important

Cu o experiență de peste 10 ani în domeniul educației și al pregătirii elevilor, îmi propun să ofer fiecărui copil sprijinul și îndrumarea de care are nevoie pentru a progresa și a avea încredere în propriile forțe.
Pentru o bună organizare, ședințele de pregătire au următoarea durată:
✏️ 60 de minute pentru elevii din clasele primare;
📖 90 de minute pentru elevii de gimnaziu și liceu.
Ședințele se desfășoară în grupe restrânse, de maximum 3-4 elevi, pentru a putea acorda fiecărui copil atenția necesară. În anumite situații, din motive obiective, este posibil ca un elev să participe temporar individual la ședință, însă nu pot garanta desfășurarea constantă a pregătirii în regim 1 la 1.
Pentru elevii care se pregătesc pentru examene, vom organiza simulări periodice, pentru a urmări constant progresul și pentru a identifica aspectele care necesită mai multă atenție.

📅 Simulările se vor desfășura în lunile:
septembrie, noiembrie, ianuarie, martie, aprilie, mai și iunie.

Consider că o comunicare permanentă cu părinții este esențială, astfel încât să putem susține împreună evoluția fiecărui copil. Rezultatele copiilor sunt obiectivul nostru comun!
Pentru orice informații sau clarificări, vă aștept cu drag să mă sunați sau să îmi lăsați un mesaj. 📩📞

06/09/2026

DINCOLO DE NOTĂ | Uneori, cele mai frumoase vești vin după ce anul școlar s-a încheiat. ❤️Anul trecut, Ș. era elevul meu...
05/09/2026

DINCOLO DE NOTĂ |
Uneori, cele mai frumoase vești vin după ce anul școlar s-a încheiat. ❤️
Anul trecut, Ș. era elevul meu. Astăzi, am primit câteva fotografii și un mesaj simplu: a ajuns la Eindhoven, student bursier.
Și, privind pozele, nu am putut să nu mă gândesc cât de repede cresc copiii pe care, până ieri parcă, îi aveam în fața timizi, cu visuri mari și multe emoții.
Cred că una dintre cele mai mari satisfacții ale unui profesor este să își vadă elevii mergând mai departe, cât mai sus, descoperind lumea și construindu-și propriul drum.
Ș. , sunt tare mândră de tine și mă bucur ca am făcut parte din puzzle-ul tău, iar discuțiile noastre te-au ajutat să alegi drumul acesta mǎreț! ❤️
Pentru că, uneori, cele mai frumoase rezultate nu încap într-o notă.





03/09/2026

📚 Un nou an școlar, o nouă oportunitate de creștere prin empatie și perseverență! 📚

Dragi elevi și părinți,

Vă invit cu drag să ne pregătim împreună pentru noul an școlar! Construim drumul spre succes!
Putem transforma învățarea într-o experiență plăcută și eficientă!



⏳
01/09/2026

🌞 Vacanța e pe ultima sută de metri… și parcă nici nu ne vine să credem că se apropie 1 septembrie!

Dar, pentru că știm cu toții că timpul zboară, e momentul să ne gândim și la examenele naționale. 📚✏️

Din 1 septembrie reiau pregătirea individuală pentru elevii care se pregătesc pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat.

📩 Pentru detalii și programări, îmi puteți scrie în privat.

Ne vedem din 1 septembrie! ❤️📖

🥳Astăzi, 31 august, sărbătorim Ziua Limbii Române! 🇷🇴Sărbătoarea a fost instituită în 2013, așa că anul acesta se împlin...
31/08/2026

🥳Astăzi, 31 august, sărbătorim Ziua Limbii Române! 🇷🇴

Sărbătoarea a fost instituită în 2013, așa că anul acesta se împlinesc 13 ani de când limba română are, oficial, o zi a ei.

La mulți ani!! ❤️📚

🗝️Din culisele celebrității …Edison era convins că oamenii dorm prea mult și considera somnul o pierdere de timp.😴Dormea...
27/08/2026

🗝️Din culisele celebrității …
Edison era convins că oamenii dorm prea mult și considera somnul o pierdere de timp.😴
Dormea în reprize scurte și era cunoscut pentru faptul că putea să tragă un pui de somn chiar și în laborator.🤣

DINCOLO DE NOTĂ | Povești despre elevi, încredere și reușită ❤️Uneori, un profesor nu își amintește elevii după notele c...
26/08/2026

DINCOLO DE NOTĂ | Povești despre elevi, încredere și reușită ❤️

Uneori, un profesor nu își amintește elevii după notele cu care au venit la prima întâlnire, ci după drumul pe care l-au parcurs împreună.

Cu câțiva ani în urmă, am început să lucrez cu un elev timid, cu foarte mult bun-simț, dar care își organiza “cu greu” ideile și nu avea foarte multă încredere în el.
La prima evaluare, rezultatul lui era sub limita de promovare. Nu era un copil care să nu poată. Avea nevoie, pur și simplu, de explicații pe înțelesul lui, de exercițiu, de răbdare și de cineva care să îi spună, atunci când lucrurile păreau grele: „Hai să mai încercăm o dată.”

A fost conștiincios. A învățat. A pus întrebări. A vrut să înțeleagă, nu doar să memoreze. Iar, încet-încet, lucrurile au început să se așeze. La finalul anului, după afișarea rezultatelor la Evaluarea Națională, m-a sunat.

❤️Obținuse o notă de peste 9. ❤️

Și cred că, pentru mine, acesta este unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care le poate trăi un profesor: să vezi cm un copil care la început nu avea prea multă încredere în el ajunge să își demonstreze singur că poate. Pentru că uneori nu nota de la început spune cât poate un copil. Ci nota până la care poate ajunge atunci când are susținerea potrivită.

Aceasta este una dintre poveștile pe care le păstrez cu drag.

Și pentru că în spatele fiecărui rezultat există un drum, voi începe să vă povestesc, din când în când, despre câteva dintre aceste drumuri. ❤️


Address

Strada Safirului
Bragadiru

Opening Hours

Monday 09:00 - 17:00
Tuesday 09:00 - 17:00
Wednesday 09:00 - 17:00
Thursday 09:00 - 17:00
Friday 09:00 - 17:00

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Meditații Limba şi literatura română, Bragadiru posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The School

Send a message to Meditații Limba şi literatura română, Bragadiru:

Shortcuts

Share

Category