31/03/2023
Consilierea psihopedagogică sau educațională urmărește, în același timp, obiective de natură psihologică și pedagogică și vizează formarea și dezvoltarea abilităților unei persoane sau ale unui grup de persoane pentru a-și rezolva singură/singure problemele cu care se confruntă la un moment dat.
Consilierea psihopedagogică sprijină persoanele să învețe:
📌 să-și modifice gândurile și comportamentele pentru a se adapta solicitărilor impuse de anumite situații dificile;
📌 să-și gestioneze emoțiile cu care se confruntă;
📌 să-și rezolve conflictele interioare;
📌 să dezvolte relații interpersonale armonioase sau să-și îmbunătățească relațiile cu ceilalți;
📌 să ia decizii conștiente, responsabile și realiste;
📌 să-și asume responsabilități etc.
Succesul consilierii psihopedagogice este asigurat doar dacă cele două părți – consilierul și persoana/persoanele consiliate – se implică activ și creează o alianță autentică, bazată pe respect și încredere reciprocă. În cadrul acestei relații, consilierul școlar ajută și creditează persoana consiliată ca fiind capabilă să își asume propria dezvoltare personală, să prevină diverse tulburări și disfuncții, să găsească soluții la problemele cu care se confruntă, să se simtă bine cu sine, cu ceilalți și în lumea în care trăiește.
Scopul fundamental al consilierii educaționale – funcționarea psihosocială optimă a persoanei/grupului – poate fi atins prin realizarea obiectivelor procesului de consiliere, iar aceste obiective sunt următoarele:
📎 Promovarea sănătății și a stării de bine: funcționare optimă din punct de vedere somatic, fiziologic, mental, emoțional, social și spiritual.
📎 Dezvoltare personală: cunoaștere de sine, imaginea de sine, capacitatea de decizie responsabilă, relaționare interpersonală armonioasă, controlul stresului, tehnici de învățare eficiente, atitudini creative, opțiuni vocaționale realiste.
📎 Prevenție – a dispoziției afective negative, a neîncrederii în sine, a comportamentelor de risc, a conflictelor interpersonale, a dificultăților de învățare, a dezadaptării sociale, a disfuncțiilor psihosomatice, a situațiilor de criză.
Componentele stării de bine:
🙂 Acceptarea de sine: atitudinea pozitivă față de propria persoană, acceptare a calităților și a defectelor personale, percepție pozitivă a experiențelor trecute și a viitorului.
🙂 Relații pozitive cu ceilalți: încredere în oameni, sociabilitate, nevoie de a primi și de a da afecțiune, atitudine empatică, deschisă și caldă.
🙂 Autonomie: independent, hotărât, rezistent la presiunile de grup, se evaluează pe sine după standarde personale, nu este excesiv de preocupat de expectanțele și evaluările celorlalți.
🙂 Control: sentiment de competență și control personal asupra sarcinilor, își creează oportunități pentru valorizarea nevoilor personale, face opțiuni conforme cu valorile proprii.
🙂 Sens și scop în viață: direcționat de scopuri de durată medie și lungă, experiența pozitivă a trecutului, bucuria prezentului și relevanța viitorului, convingerea că merită să te implici, curiozitate.
🙂 Dezvoltare personală: deschidere spre experiențe noi, sentiment de valorizare a potențialului propriu, capacitate de auto-reflecție, percepția schimbărilor de sine pozitive, eficiență, flexibilitate, creativitate, nevoia de provocări, respingerea rutinei.
