16/06/2021
Adulții uită un lucru important: copiii fac tot ce pot. Dacă nu reușesc să răspundă așteptărilor noastre este pentru că le cerem prea mult (le cerem lucruri care nu sunt sub controlul lor) sau avem așteptări nerealiste. Poate ar trebui să fim mai atenți la nevoile reale ale copiilor. În principiu, sunt nevoile umane de bază: afecțiune, conectare, înțelegere, acceptare. Necondiționate. Dacă există o criză de autoritate („Nu mă mai înțeleg deloc cu copilul meu”, spun părinții, „Am o experiență de peste 30 de ani la catedră, dar așa generație ca asta n-am avut”, spun profesorii), este vorba mai mult de lipsa noastră, ca adulți, de control interior și de conștiință de sine decât de un deficit al autoritarismului.
Adulții, cu cât sunt mai autoritari, cu atât sunt mai puțin siguri pe ei. Adulții de azi sunt generațiile crescute în frică, sunt copiii care au fost învățați că vinovăția și rușinea sunt virtuți, că e în regulă să te simți vinovat (așa devii responsabil și corect), că e ok să ascunzi ce simți, să te rușinezi de trăirile tale (așa eviți greșeli). Acum știm că rușinea și vinovăția sunt emoții distructive, că frica destabilizează și blochează raționalul și ar fi bine să nu uităm asta atunci când vorbim cu copiii.
Odată cu trecerea școlii în online, virulența dezbaterilor dintre părinți pe grupurile de whatsapp surprinde. Nevoia de a comunica clar și succint este mai urgentă ca niciodată și apar adesea între…
