05/08/2026
🌟 Participare la un eveniment de prestigiu în educația românească
Ne bucurăm să împărtășim faptul că doamna Simu Irina Lavinia, profesor pentru învățământ primar la Școala Gimnazială „Toma Cocișiu” Blaj, a reprezentat școala noastră în cadrul Congresului Internațional al Cadrelor Didactice din România și al Cadrelor Didactice de Etnie Română de peste Hotare, ajuns la cea de-a 48-a ediție.
În perioada 27–30 iulie, a avut loc la Craiova, Congresul Internaţional al Cadrelor Didactice din România și al Cadrelor Didactice de Etnie Română de peste Hotare, ajuns la a 48-a ediție.
Evenimentul a fost organizat de Asociația Generală a Învățătorilor din România (AGIRo), în parteneriat cu Consiliul Judeţean Dolj, Primăria Municipiului Craiova, Inspectoratul Judeţean Dolj, Casa Corpului Didactic Dolj, Universitatea din Craiova, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Dolj, Filarmonica Oltenia, Colegiul Naţional „Elena Cuza” Craiova, Asociaţia Dezvoltare şi Psihoterapie prin acţiune, Asociaţia „Educaţia Este Putere” şi asociaţii ale cadrelor didactice de etnie română din Cernăuţi, Odessa, Transcarpatia, Serbia, Republica Moldova şi Bulgaria.
La activităţile Congresului au participat peste 250 de cadre didactice, care au beneficiat de cursuri deschise interactive, workshopuri didactice, vizite de documentare şi schimb de experienţă, seminare şi ateliere interactive. Tot în cadrul Congresului s-a desfăşurat şi Simpozionul Internaţional „Portrete de dascăli”, sub deviza: „Ca să fim noi oameni, au fost alţi oameni şi ca să fie alţi oameni, suntem noi oameni.” (Nicolae Iorga).
Judeţul Alba a fost reprezentat de o delegaţie compusă din cinci cadre didactice, membre AGIRo, după cm urmează: Cordea Rodica Ecaterina, Ilea Iulia Mihaela, Pintea Daniela Mihaela, Simu Irina Lavinia și Vlad Maria.
Evenimentul a fost un excelent prilej de informare, schimb de experienţă, dezvoltare în plan personal şi profesional, de cunoaştere şi socializare pe teme de actualitate în învăţământul din România.
Felicitări doamnei profesor Simu Irina Lavinia pentru implicare și pentru reprezentarea cu profesionalism a Școlii Gimnaziale „Toma Cocișiu” Blaj! Îi dorim mult succes în continuare și cât mai multe experiențe valoroase care să inspire întreaga comunitate școlară.