03/09/2026
🌿 CASA FRÜHM AJUNGE LA PRUNDU BÂRGĂULUI
Dragi părinți,
Pentru anul școlar 2026–2027, pregătim Casa Frühm After-School – Prundu Bârgăului, în frumoasa clădire a Poștei Vechi.
Alegerea locului nu este întâmplătoare.
Casa Frühm din Bistrița s-a născut într-o casă cu peste 120 de ani de istorie. Ne plac clădirile care au o poveste, care au trecut prin generații și care vorbesc despre rădăcini, continuitate și lucruri trainice.
La Prundu Bârgăului am găsit aceeași poveste la Poșta Veche – o clădire emblematică pentru comunitate, proaspăt renovată, cu o frumoasă curte interioară. 🌳
Și aici vrem să construim aceeași atmosferă pe care copiii noștri o cunosc deja la Casa Frühm Bistrița.
🏡 Ce va însemna Casa Frühm Prundu Bârgăului?
• preluarea copiilor de la școală și însoțirea lor până la after-school;
• prânz cald în fiecare zi – ciorbă/supă, fel principal și desert, pregătit în bucătăria noastră din Bistrița;
• efectuarea temelor sub îndrumarea unui cadru didactic;
• joacă, mișcare și timp petrecut în aer liber;
• activități extrașcolare – limbi străine, muzică, lectură și activități creative;
• gustare pentru copiii din programul lung;
• cât mai puține ecrane și cât mai multă copilărie adevărată.
Pentru că noi credem în continuare că after-school-ul nu trebuie să fie o a doua școală.
Copilul are nevoie de ajutor la teme, dar are nevoie și să mănânce bine, să se joace, să aibă prieteni, să descopere și să ajungă seara acasă fără ca întreaga familie să înceapă încă o tură de școală.
🌿 Două variante de program:
până la ora 16:00 – 1.200 lei/lună
până la ora 18:00 – 1.500 lei/lună
📌 Numărul de locuri va fi limitat, pentru că vrem să păstrăm grupele restrânse și atenția acordată fiecărui copil.
Dacă aveți un copil care va avea nevoie de after-school în acest an școlar și vă doriți un loc la Casa Frühm – Prundu Bârgăului, vă rugăm să ne scrieți în privat cât mai curând.
📍 Poșta Veche – Prundu Bârgăului
🌳 Casa Frühm – un loc în care copilăria are timp.